Treceți la conținutul principal

Prima zapada in Tokyo

In a doua luni din ianuarie, in Japonia se sarbatoreste "seijin no hi", ceea ce mie imi place sa numesc, Majoratul National. In aceasta zi, tinerii ce au implint varsa majoratului, in anul trecut, se imbraca in costume traditionale si dupa ce participa la o ceremonie de la primarie, se duc la templu sa primeasca "o binecuvantare". Anul trecut nu stiam ce si cum sta treaba si am ratat evenimentul, insa anul asta am tinut din tot dinadinsul sa il vad. Si unde poti sa mergi, decat la Meiji Jingu - cel mai "de fitza" templu din Tokyo?
Duminica fusesera 11 grade iar luni se anuntau ploi, cu ninsori spre seara. Insa de la para 10 a inceput sa ninga. E ciudat cum cateva grade in minus pot sa imi schimbe starea de spirit. Cand ploua sunt ata de depresiv, insa ma simt atat de bine pe ninsoare...
La Tokyo ninge cam odata pe an, si bine. La cateva ore de la ineputul ninsorii, trenurile deja intarziau. Zapada era atat de apoasa incat pe jos era floscaiala de pe lume. Initial radeam de japonezii ce purtau umbrela la ninsoare, dar cand am vazut ca sunt ud fleoasca, am scos-o si eu.


Din cauza vremii proaste, activitatile de la templu erau mutate intr-o incapere, unde acceul publicului nu era permis. Insa am stat pe trepte si ca hienele, tabaram cu aparatele foto, cand  aparea cate o domnisoara, imbracata in straie de sarbatoare.

Una din domnisoare se simtea foarte bine, vanata de paparazzi gaijini si a stat la pozat pentru toti adunati acolo.

Am vazut si doua nunti. Una dintre ele a fost surprinsa de noi, in momentul in care intrau in templu, in timp ce a doua nunta am vazut-o in momentul sedintei foto.

Dupa ce ne-au inghetat bine picioarele, dupa ne-am inmuiat de tot, am plecat sa luam pranzul. Pe drum, in parculetul, in care se afla templu, copacii incepusera sa cedeze, de la greutatea zapezii. Cadeau crengi mai mici sau mai mari si se auzeau trosneli la fiecare colt. Noroc ca mergeam pe milocul aleei, pentru ca la cativa metri in fata noastra, la un moment dat, o creanga mare, a cazut peste doua femei. Eu unul am crezut ca cel putin un picior rupt tot au, daca nu una din ele e moarta... Insa una din ele s-a ridicat imediat, iar cealalta, dupa ce cativa barbati au ridicat copacul de pe ea, s-a ridicat, a multumit, si a placat pe picioarele ei.

Dupa masa, am ajuns la o cafea, in Shibuya, unde baltile erau de 3-4 cm, iar fetele pe tocuri mai cadeau in cap, din cand in cand. Trenul meu spre camin, fusese intrerupt si abia ii daduse drumul. Era ca la nebuni. Oare cum relateaza presa ceea ce se intapla in Tokyo? In Romania sareau televiziunile de doi metrii,si pe buna dreptate: apa de innoiti in ea, copaci ce se rup si cad in cap la oameni, bucati de gheata ce cad pe pe stalipi sau cladiri, trenuri anulate. Si nu vorbim despre Bucuresti, ci de Tokyo. Bine ca ninge numai o zi pe an...
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...