Calin (o poveste moderna) sau dupa 9 ani la TMB
Aseara am fost, dupa 9 ani, la Teatrul Municipal Bacovia. A trecut mult timp pentru ca intre timp am plecat din Bacau la facultate iar cand ajungeam pe acasa, fie era din scurt si numai de teatru nu aveam timp, fie era in vacanta cand teatrul era inchis.
De cand m-am intrors acasa am tot vrut sa merg la teatru iar dupa doua incercari nereusite, a treia a fost cu succes.
Aseara s-a jucat Calin (o poveste moderna), o piesa regizata de Horia Suru, care s-a inspirat pentru piesa din „Wunschkonzert”, de Franz Xaver Kroetz, si din „Cãlin (file din poveste)”, de Mihai Eminescu, pe care le-a transfomat in dramaturgie, alaturi de o piesa de Hannah Wolf .
Am vrut sa vad piesa pentru ca:
- o avea in distributie pe Eliza Noemi Judeu, cea care mi se pare cea mai buna actrita a teatrului din Bacau;
- Madalina prezentase piesa foarte misto la ea pe blog;
- vazusem o postare de la Fulbright Romania - pentru ca Hannh Wolf e posesoarea unei astfel de burse;
- presa vuise destul de mult pe tema asta.
Am avut emotii, sa fiu sincer. Nu mai calcasem in sala aceea de atata amar de timp si mi se parea atat de mica. Piesa este muta si mi-a fost frica de plictiseala. M-am gandit ca bine ca e o ora, ca si asa mi se pare prea mult. Insa l-a sfarsit as mai fi vrut.
Calin (o poveste moderna) prezinta ultima ora din viata unei femei singure. E o piesa intima in care privitorul observa o dupa-masa, ce pare banala, a unei femei ce se intoarce acasa si isi vede de tabieturile ei zilince: ia cina uitandu-se la TV (unde ruleaza Love Story) si fumeaza o tigara in timp ce isi face unghile ascultand Melodii Melodii '87 medalion Mihaela Runceanu.
Fiind o piesa muta, si nu o piesa de pantomima, se bazeaza mult pe simturi si pe auzuri: ceasul care ticaie, apa care picura in chiuveta, ventilatorul ce se aude din cand in cand. E o piesa muta dar personajul principal nu e mut, ci nu are cu ce sa vorbeasca. M-a impresionat mult faptul ca alaturi de Eliza Judeu apare la final fiul acesteia, ce canta la pian. Eu nu o sa spun ca e cu participarea extraoridinara, asa cum spune pe poster, ci o participare emotionanta pentru o mama ce joaca un rol ce ar merita premiat, ce joaca pe scena alaturi de copilul ei, elev in clasa a V-a.
Dupa ce s-a terminat piesa mi-am dat seama ca in ora petrecuta acolo am trecut prin multe sentimente: de la curiozitate, la plicitseala in cauza banalului pana la empatie si mila fata de personajului principal.
Eu v-as recomanda tuturor piesa pentru ca e ceva ce nu cred ca se mai gaseste pe piata teatrala din tara. Spun "as" pentru ca nu stiu sa va spun cand o sa mai fie. Teatrul Municipal Bacovia sta prost pe site la capitolul program si sunt anuntate piesele ce se joaca, cu cateva zile inainte, fara sa existe un progam lunar.
De cand m-am intrors acasa am tot vrut sa merg la teatru iar dupa doua incercari nereusite, a treia a fost cu succes.
Aseara s-a jucat Calin (o poveste moderna), o piesa regizata de Horia Suru, care s-a inspirat pentru piesa din „Wunschkonzert”, de Franz Xaver Kroetz, si din „Cãlin (file din poveste)”, de Mihai Eminescu, pe care le-a transfomat in dramaturgie, alaturi de o piesa de Hannah Wolf .
Am vrut sa vad piesa pentru ca:
- o avea in distributie pe Eliza Noemi Judeu, cea care mi se pare cea mai buna actrita a teatrului din Bacau;
- Madalina prezentase piesa foarte misto la ea pe blog;
- vazusem o postare de la Fulbright Romania - pentru ca Hannh Wolf e posesoarea unei astfel de burse;
- presa vuise destul de mult pe tema asta.
Am avut emotii, sa fiu sincer. Nu mai calcasem in sala aceea de atata amar de timp si mi se parea atat de mica. Piesa este muta si mi-a fost frica de plictiseala. M-am gandit ca bine ca e o ora, ca si asa mi se pare prea mult. Insa l-a sfarsit as mai fi vrut.
Calin (o poveste moderna) prezinta ultima ora din viata unei femei singure. E o piesa intima in care privitorul observa o dupa-masa, ce pare banala, a unei femei ce se intoarce acasa si isi vede de tabieturile ei zilince: ia cina uitandu-se la TV (unde ruleaza Love Story) si fumeaza o tigara in timp ce isi face unghile ascultand Melodii Melodii '87 medalion Mihaela Runceanu.
Fiind o piesa muta, si nu o piesa de pantomima, se bazeaza mult pe simturi si pe auzuri: ceasul care ticaie, apa care picura in chiuveta, ventilatorul ce se aude din cand in cand. E o piesa muta dar personajul principal nu e mut, ci nu are cu ce sa vorbeasca. M-a impresionat mult faptul ca alaturi de Eliza Judeu apare la final fiul acesteia, ce canta la pian. Eu nu o sa spun ca e cu participarea extraoridinara, asa cum spune pe poster, ci o participare emotionanta pentru o mama ce joaca un rol ce ar merita premiat, ce joaca pe scena alaturi de copilul ei, elev in clasa a V-a.
Dupa ce s-a terminat piesa mi-am dat seama ca in ora petrecuta acolo am trecut prin multe sentimente: de la curiozitate, la plicitseala in cauza banalului pana la empatie si mila fata de personajului principal.
Eu v-as recomanda tuturor piesa pentru ca e ceva ce nu cred ca se mai gaseste pe piata teatrala din tara. Spun "as" pentru ca nu stiu sa va spun cand o sa mai fie. Teatrul Municipal Bacovia sta prost pe site la capitolul program si sunt anuntate piesele ce se joaca, cu cateva zile inainte, fara sa existe un progam lunar.
Comentarii
Trimiteți un comentariu