Mozaic de capitala
Dineul
Acum vreo doua saptamani am primit un e-mail de la Ambasada Japoniei in Romania, prin care eram invitat la resedinta Ambasadorului, la o cina acordata fostilor si viitorilor studenti romani ce au studiat in Japonia. Am acceptat invitatia imediat si de atunci am asteptat cu emotii cina asta. Am intrebat discret in stanga si in dreapta sa aflu cine a mai fost invitat, care e protocolul, iar joi dimineata, m-am urcat in tren, cu doua minute inainte sa plece si am pornit cu elan la Bucuresti. Dupa o zi de plimbareala, pe la apus, m-am urcat in 311 pana la Universitate, unde m-am intalnit cu Oana si impreuna ne-am dus la resedinta Ambasadorului.
Dineul a fost total diferit decat m-as fi asteptat. Imi imaginasem ceva asemanator cu intalnirile de la Ambasada Romaniei in Japonia, unde se statea jos de fiecare data. Aici s-a stat in picioare si nu s-au facut poze. Nu aveai voie sa (te) pozezi decat langa papusile de Hanamatsuri, nicio poza cu mancarea minunata sau la gradina japoneza ce se vedea de pe balconul camerei unde eram invitati.
Mi-a facut mare placere sa cunost live niste persoane pe care le stiam doar din mediul virtual si sa realizez ca sunt asa cum mi le imaginam. A fost, pentru mine o seara reusita, cu toate ca la final am avut o discutie pe ton si in contrdictoriu cu una din angajatele de la ambasada, ce ma luat la misto, intr-o tiganeala tipic bucuresteana, de om ce se afla in pozitie de putere. Dar a avut si momentul faremcul lui, la fel ca momentul cu persoana ce a tabarat pe mancare si-a umplut farfuria cu produse japoneze si s-a bagat intr-un colt sa mananace in liniste tot. Ce socializare? Papica!
Atentie, se inchid usile
De fiecare data cand ajung in Bucuresti, am pe cineva ce ma duce de colo pana colo. Nicioodata nu m-am dus de unul singur din X pana in Y si maine poimaine ajung sa locuiesc in Bucuresti si nu stiu nimic. Asa ca de data asta m-am decis sa ma descurs singur. Bun, spune-mi ce sa iau de, unde pana unde si ma descurc. Daca as fi avut o harta cu liniile transportului in comun, cred ca nu as fi apelat nici la informatia asta, dar harta n-am gasit.
Ce-i drept m-am panicat un pic cand mi s-a spus ca dupa cam 11 statii cobori si vezi ca inainte de statia la care cobori e statia X, si X-ul a fost a 16 statie. Dar de la 10 la 16, timp de 6 statii, au curs apele de pe mine, ai ceva ca de pe Cotabita la un concert live.
Trei la 10 lei!
Cand eram eu micut, prin Piata Centrala se vindeau ciocolati si sosete, trei la 10 mii! Cine mai doreste, cine mai pofteste! Schema asta a murit repede, si a tinut pana cand ne-am incins in sosetele alea artificiale sau pana cand ne-am trezit ca ciocolata aia era expirata.
Nu imi imaginam ca shemute din astea de pacalit masele inca mai merg! Se pare ca bucuresteanul de rand e priost de pute si inca cumpara asa ceva. Altfel nu imi imaginez de ce inca mai vezi pe la Universitate sau prin Piata Unirii, pirande ce isi improvizeaza o masa din doua lazi de plastic si un carton mai gros, pe care vand chiloti, sosete trei la 10 lei si bustiere si sutiene 1 la 10 lei. In tramvaie si autobuze se plimba cate un Mos Ionica ce vine ace, markere si pixuri, baterii si jucarii iar din cand in cand se mai urca cate o rommalesa care vinde bijuterii de aoleu ma taie tabla, pe care ti le baga pe gat pana cand cedezi sau o injuri.
Un vagon plin de caini
M-am intors acasa cu un tren international spre Chisinau. Cele trei vagoane mldovenesti, de tip rusesc, erau inalte si din tabla gorasa. De dupa geamurile ornate cu perdelute care mai de care ornate se vedeau oglinzi mari si canapele de piele, toate inbacsite si invechite. In fata fiecarui vagon te astepta cate un angajat al comapniei de tren si te saluta. Apoi ajungeai la vagoanele romanesti: murdare si nici urma de CFR-ist care sa-ti dea binete. De pe geam am vazut ca trenul e plin si pana am plecat s-a ajuns sa fie multa lume in picioare. La noi in comparimtent erau si trei caini din care unul era co tipa de langa mine, altul vis a vis si inca unul in capatul compartimentului. Erau vreo 40 de grade, apa curgea de pe noi iar geamurile nu puteau fi descise. La Ploiesti, unde a coborat toata lumea extra, au inceput sa bage aer conditionat. Dupa o ora de sauna, in care eram ud pana la piele am inceput sa dardai de frig.
Incetul cu incetul trenul s-a golit iar in plina noapte, cand am ajuns la Bacau, vagonul nostru era aproape gol.
Pe curand...
Acum vreo doua saptamani am primit un e-mail de la Ambasada Japoniei in Romania, prin care eram invitat la resedinta Ambasadorului, la o cina acordata fostilor si viitorilor studenti romani ce au studiat in Japonia. Am acceptat invitatia imediat si de atunci am asteptat cu emotii cina asta. Am intrebat discret in stanga si in dreapta sa aflu cine a mai fost invitat, care e protocolul, iar joi dimineata, m-am urcat in tren, cu doua minute inainte sa plece si am pornit cu elan la Bucuresti. Dupa o zi de plimbareala, pe la apus, m-am urcat in 311 pana la Universitate, unde m-am intalnit cu Oana si impreuna ne-am dus la resedinta Ambasadorului.Dineul a fost total diferit decat m-as fi asteptat. Imi imaginasem ceva asemanator cu intalnirile de la Ambasada Romaniei in Japonia, unde se statea jos de fiecare data. Aici s-a stat in picioare si nu s-au facut poze. Nu aveai voie sa (te) pozezi decat langa papusile de Hanamatsuri, nicio poza cu mancarea minunata sau la gradina japoneza ce se vedea de pe balconul camerei unde eram invitati.
Mi-a facut mare placere sa cunost live niste persoane pe care le stiam doar din mediul virtual si sa realizez ca sunt asa cum mi le imaginam. A fost, pentru mine o seara reusita, cu toate ca la final am avut o discutie pe ton si in contrdictoriu cu una din angajatele de la ambasada, ce ma luat la misto, intr-o tiganeala tipic bucuresteana, de om ce se afla in pozitie de putere. Dar a avut si momentul faremcul lui, la fel ca momentul cu persoana ce a tabarat pe mancare si-a umplut farfuria cu produse japoneze si s-a bagat intr-un colt sa mananace in liniste tot. Ce socializare? Papica!
Atentie, se inchid usile
De fiecare data cand ajung in Bucuresti, am pe cineva ce ma duce de colo pana colo. Nicioodata nu m-am dus de unul singur din X pana in Y si maine poimaine ajung sa locuiesc in Bucuresti si nu stiu nimic. Asa ca de data asta m-am decis sa ma descurs singur. Bun, spune-mi ce sa iau de, unde pana unde si ma descurc. Daca as fi avut o harta cu liniile transportului in comun, cred ca nu as fi apelat nici la informatia asta, dar harta n-am gasit.Ce-i drept m-am panicat un pic cand mi s-a spus ca dupa cam 11 statii cobori si vezi ca inainte de statia la care cobori e statia X, si X-ul a fost a 16 statie. Dar de la 10 la 16, timp de 6 statii, au curs apele de pe mine, ai ceva ca de pe Cotabita la un concert live.
Trei la 10 lei!
Cand eram eu micut, prin Piata Centrala se vindeau ciocolati si sosete, trei la 10 mii! Cine mai doreste, cine mai pofteste! Schema asta a murit repede, si a tinut pana cand ne-am incins in sosetele alea artificiale sau pana cand ne-am trezit ca ciocolata aia era expirata.
Nu imi imaginam ca shemute din astea de pacalit masele inca mai merg! Se pare ca bucuresteanul de rand e priost de pute si inca cumpara asa ceva. Altfel nu imi imaginez de ce inca mai vezi pe la Universitate sau prin Piata Unirii, pirande ce isi improvizeaza o masa din doua lazi de plastic si un carton mai gros, pe care vand chiloti, sosete trei la 10 lei si bustiere si sutiene 1 la 10 lei. In tramvaie si autobuze se plimba cate un Mos Ionica ce vine ace, markere si pixuri, baterii si jucarii iar din cand in cand se mai urca cate o rommalesa care vinde bijuterii de aoleu ma taie tabla, pe care ti le baga pe gat pana cand cedezi sau o injuri.
Un vagon plin de caini
M-am intors acasa cu un tren international spre Chisinau. Cele trei vagoane mldovenesti, de tip rusesc, erau inalte si din tabla gorasa. De dupa geamurile ornate cu perdelute care mai de care ornate se vedeau oglinzi mari si canapele de piele, toate inbacsite si invechite. In fata fiecarui vagon te astepta cate un angajat al comapniei de tren si te saluta. Apoi ajungeai la vagoanele romanesti: murdare si nici urma de CFR-ist care sa-ti dea binete. De pe geam am vazut ca trenul e plin si pana am plecat s-a ajuns sa fie multa lume in picioare. La noi in comparimtent erau si trei caini din care unul era co tipa de langa mine, altul vis a vis si inca unul in capatul compartimentului. Erau vreo 40 de grade, apa curgea de pe noi iar geamurile nu puteau fi descise. La Ploiesti, unde a coborat toata lumea extra, au inceput sa bage aer conditionat. Dupa o ora de sauna, in care eram ud pana la piele am inceput sa dardai de frig.
Incetul cu incetul trenul s-a golit iar in plina noapte, cand am ajuns la Bacau, vagonul nostru era aproape gol.
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu