Horea si telefonul

Cand eram mic, pentru ca vorbeam mult, cineva (cred ca vara-mea) m-a pacalit ca fiecare din noi are o cantitate finita de voce. Mi se spusese ca de aceea exista oameni muti, ca ei si-au terminat toata vocea pe care o aveau si acum nu mai pot sa vorbeasca, asa ca trebuie si eu sa imi folosesc vocea cu masura.
Acum stiu ca nu exista asa ceva, asa cum stiu (am aflat anul trecut) ca daca mananci paine calda aluatul nu se lipeste de mate si mori, insa cred ca mi-am terminat perioada de vorbit la telefon.
Acum trei ani nu imi ajungeau 2000 de minute pe luna, iar acum abia daca folosesc 500. Exista explicatii rationale pentru asta: in cei doi ani petrecuti in Japonia nu prea am vorbit la telefon si am corespondat prin mesaje mai mult iar acum, intors acasa, m-am dezobisnuit de acest obicei. Ei, si prietenii nu mai sunt aceasi. Cu o parte din ei nu mai vorbesc, relatiile s-au racit in timp, o parte sunt plecati din tara iar altii au viata lor si e greu sa gasim timp in care sa vorbim cu  orele la telefon.
De aceea am inceput sa nu ma mai simt atat de legat de telefon si sa-l uit prin masina sau prin geaca. Dar daca gasesc apeluri ratate sun sa vad ce s-a intamplat, ca de paranoia nu am scapat. Tot din motive de paranoia, raspund la fiecare numar pe care nu il stiu. Am pierdut multe numere si nu vreau sa zica cineva ca am ceva cu ei de nu raspund. Asa, intr-o zi, am raspuns la un numar pe care nu il stiam si m-am trezit ca vorbesc cu o babuta ce imi multumea pentru drum si ma anunta ca a ajuns cu bine. Imi spunea ca la ei ploua tare si ma intreba daca si la noi ploua. Degeaba ii spuneam ca a gresit numarul si o intrebam cine a ajuns cu bine, ea imi multumea inca odata ca a ajuns cu bine si isi continua monologul. Baba nu le nimereste dar le potriveste.
Odata am vazut pe displayul ecranului un numar lung si mi-am zis ca e de afara. Era perioada incare proful urma sa se pensioneze si mi-am zis ca poate ma suna sa imi spuna ca ma invita in Japonia la ceremonia de pensionare, asa cum se laudase. La capatul celalalt al conversatiei era o tantica cu accent moldonevesco-italian ce vroia cu Ionel. In momentul in care i-am raspuns la telefon cu "yes", ea mi-a zis sa nu ies nicaieri si sa il dau pe Ionel ca vrea sa vorbeasca cu el. I-am zis ca e greseala si a inceput sa tipe la mine ca pe banii ei, la un apel din Italia, nu accepta glume iar Ionel sa lase supararile si sa vina la telefon. De atunci ma tot suna saptamanal si ii resping apelul. Oare i-a dat Ionel un numar gresit sau formeaza ea aiurea? Oare nu se ingrijoareaza ca Ionel nu ii raspunde?
Pe curand...