Imblanzitorul apelor

Am plecat la Iasi cu cartea inceputa. Citisem putin din nuvela de debut a lui A.R. Deleanu, insa ceea ce citisem, imi placuse mult. Apoi, in cele 10 minute de respiro pe care le-am avut la festival, am incercat sa mai citesc ceva, insa nu am reusit. Asa ca am luat cartea de la capat in tren, pe drumul de la Iasi la Bacau. De la Pascani pana la Roman am terminat-o. Trenul se mai golise si mirosul urat disparuse, asa ca m-am cufundat in lectura fara sa fiu deranjat de nimeni.
Din cand in cand mai ridicam capul din kindle si ma uitam pe geam sa vad daca nu ne-au luat apele. Povestea din volumul de debut al lui Deleanu, ni-l prezinta pe un tanar student ce vine acasa cu prietena sa pentru o scurta perioada de timp. El lucreaza la un roman, si cand ajunge cu el la editua, pe o zi ploioasa ce anunta potopul, editorul il desfinteaza si ii spune ca nu e bun de nimic. Intors acasa dezamagit se trezeste ca el si intreaga familie sunt luati de ape, cu tot cu locuinta sa si astfel pornesc intr-o calatorie terifianta. Si cum de fiecare data cand apar probleme se gasesc si cei ce creiaza panica, casa lor ce pluteste pe puhoiul de apa devine scena unei povesti desprinse parca dint-un film de groaza de duzina, scris insa cu romantism ce ma ducea cu gandul la scriitorii interbelici mai mult decat la literatura contemporana.
Cred ca aceasta combinatie nebuna, antiteza dintre tema si scriitura m-a facut sa ma cufund in lectura si din cand in cand sa ridic capul sa ma asigur ca sunt in tren, intr-o zi cu ploaie marunta, si nu intr-o casa se pluteste pe puhoiul de apa de dupa o ploaie nebuna.
O sa fiu cu ochii pe Delenau, ca am vazut ca mai are o carte publicata, insa nu la Casa de Pariuri Literare ca aceasta, ci la  Herg Benet Publishers, o alta editura mica ce promoveaza scriitorii tineri (debutanti) (refuzati de Polirom).
Pe curand...