Treceți la conținutul principal

Importanta prostiei in cercetarea stiintifica

Ieri seara am observat pe facebook o postare facuta de unul din profii mei din Japonia. Era un print-screen la un eseu numit "The importance of stupidity in scientific research". Pentru ca mi s-a parut interesant titlul si pentru ca proful asta e misto, am decis sa citesc articolul si mi-a placut foarte mult.
Eu nu sunt un cititor de literatura motivationala. Chiar nu imi place si nu cred ca te poate ajuta. Singura carte de genul pe care am citit-o a fost "Cum sa spui NU", o carte pe care am primit-o cadou de la niste prieteni dragi si care am crezut ca o sa ma ajute sa spun NU atunci cand drebuie, dar acum, la 1 an si un sfert de cand am citit-o, imi dau seama ca nu m-a ajutat deloc si ca am uitat toti pasii aia ce ma ajutau sa refuz politicos pe cineva. Insa eseul asta pare diferit. Martin A Schwartz, profesor de Biomecanica la Yale, povesteste despre o colega pe care a avut-o la doctorat la Sinford ce a renuntat la doctorat si pe care o intalneste ani mai tarziu si o intreaba de ce a renuntat la studiile in inginerie pentru unele in drept. Schhartz o considera una din cele mai bune de la doctarat si cand aceast i-a raspuns ca motivul pentru care a renuntat era ca se simtea proasta, l-a pus pe ganduri.

"I had thought of her as one of the brightest people I knew and her subsequent career supports that view. What she said bothered me. I kept thinking about it; sometime the next day, it hit me. Science makes me feel stupid too. It's just that I've gotten used to it. So used to it, in fact, that I actively seek out new opportunities to feel stupid. I wouldn't know what to do without that feeling."
Povestea asta vine pe un fundal in care ma lupt cu un referat la care imi vine sa renunt la fiecare jumatate de ora, insa imediat dupa gasesc un nou unghi sub care sa abordez subiectul si reusesc sa mai scriu o idee toata. Faptul ca te simti prost te motiveaza si te face sa nu mai fii ignorant si asta ajuta enorm intr-o cercetare stiintifica.
Sper ca articolul asta sa ajute si alti tineri cercetatori ce au momente cand cred ca sunt ratusca urata a ingineriei sau stiintei si nu vad cum sa razbata spre lumina.




Eseul poate fi citit AICI (daca in poza vi se pare prea mic scrisul).

Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...