Treceți la conținutul principal

In curand...

In anul I de facultate am ajuns la Balul Bobocilor din liceu unde m-am intalnit cu profa K. Doamnei K ii placea mult cum scriam asa ca primul lucru care m-a intrebat a fost daca am mai scris ceva. I-am spus ca nu, ca facultatea imi ocupa ceva timp, ca sunt intr-o perioada de regasire si ca am luat o pauza de la scris. M-a intrebat apoi ce profesori am si am intrebat-o de unde imi stie profesorii. A spus ca a terminat si ea la Bucuresti iar eu i-am zis ca sunt la Iasi. Atunci mi-a spus ca stie niste profesori de la Litere de la Iasi, poate sunt printre cei cu care am eu ore. Litere? Nu doamna, eu sunt la Costructii. Literatura e doar un hobby si cred ca asa cum Barbu a fost un bun matematician si poet, asa pot sa fiu si eu un bun inginer si prozator. Nici n-am terminat bine aceasta fraza ca m-am trezit cu o palma peste obraz de la K. "Esti un prost!" Nu o sa mai scrii niciodata si e pacat!
Ajuns inapoi in Iasi, bantuit de acel eveniment, am inceput sa scriu o poveste. Era altfel decat scrisesem pana atunci dar imi placea ceea ce se contura. Dupa ce am terminat-o, am trimis-o doamnei A, mentorul meu in ale scrisului si la cateva zile m-a sunat. Nu ii placea deloc ceea ce scrisesem. Nu
mai eram eu imi spunea iar povestea mea era o poveste ieftina, de duzina.
Aceea a fost ultima poveste scurta scrisa. Mi-am spus ca A saptea viata a fost doar un episod din viata mea si ca peste 10 ani cand o sa spun cuiva ca in liceu am scris o carte, o sa se uite la mine lung si o sa-mi spuna "Du-te ba de-aici!".
Si n-am mai scris. Nici n-am mai simtit nevoia. Pe blog scriam cand aveam chef si cochetaria mea cu literatura se limita la citit, si ala din ce in ce mai rar.
Apoi am plecat in Japonia si am inceput sa scriu tot mai mult pe blog. Am citit "Ierati-ma ca nu sunt japonez" si l-am injurat pe Moise ca a avut ideea asta inaintea mea.  As fi scris si eu o carte despre aventurile mele in Japonia.
Am inceput sa scriu din nou. Incepeam o poveste si nu mai terminam. O stergeam si o reincepeam. Trecuse prea mult timp de cand nu mai scisesem si involuasem mult.
Acum o luna, in drum de la Bacau la Bucuresti, mi-a venit in cap o idee de poveste. Din ideea aceea a ramas foarte putin in picioare, dar s-a concretizat intr-o poveste scurta pe care m-am gandit sa o trimit la o revista online ce se lauda ca publica poezie, proza scurta si fotografie. Le-am trimis povestioara, au trecut trei saptamani si nu am primit niciun feedback. Vroiam sa stiu daca au primit mailul, daca au citit-o si daca am vreo sansa cu ea. Aseara le-am scri pe facebook pentru ca am vazut ca sunt mai activi acolo. Dimineata m-am uitat sa vad daca au citit ceea ce le-am scris. Citisera la 00;32 dar nu raspusesera. Dezamagit, am lasat telefonul din mana si l-am pus pe cosul pieptului, cand a vibrat. M-am uitat la el si era un mesaj de la revista: "Salutare. Am primit-o, ne-a plăcut, apare săptămâna asta."
Cat de curand, o sa aveti ocazia sa cititi ficitune scrisa de mine. O sa postez linkul si pe blog, si pe pagina de fb dar si pe profilul meu. Am mari emoti isi abia astept sa vad reactiile.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...