Vulpea albastra

12# Cartea de care mi-a fost frica

In anul doi de facultate proful de statica ne-a recomandat sa vedem Dancing in the Dark, filmul lui Bjork. Proful asta avea niste gusturi mai ciudate in muzica si Bjork era una din artistele lui preferate. Si pentru ca era un profesor excentric, altceva decat ceilalti, am vazut filmul si o luna de zile am fost in transa, socat.

Sentimentul acela l-am avut si la Gaudeamus cand am vazut in standul celor de la Polirom numele de Sjon. Stiam ca e cel ce compune versurile si muzica lui Bjork, nominalizat la Oscar pentru muzica din filmul mai sus amintit, deci imi reveneau toate starile pe care le avusesem atunci. Vulpea albastra era o curiozitate. Insa imi era frica sa o cumpar. Sa nu fiu dezamagit.

Dar, intr-o zi am vazut pe Goodreads ca o citise cineva si am intrebat cum e. Mi s-a spus ca e buna, asa ca am dat de inteles ca o vreau cadou de ziua mea. Si mi-a luat-o Vane.

Am citit-o luni, de-a lungul intregii zile, in momentele in care ma simteam mai bine. Sunt usor bolnav de cateva zile si cartea asta mi-a tinu de urat. Nu stiu daca era oboseala, frustrarea sau deshidratarea, dar Sjon m-a transpus in lumea basmului postmodern islandez pe care o prezinta.

Vulpea albastra e o carte pe care trebuie sa o simti si nu sa o intelegi. Imaginile trebuie vizualizate si trebuie sa te transpui in acea lume rece pe care o prezinta Sjon in povestea sa. Nu am de gand sa va spun nimic despre cele doua povesti din carte, ce par sa nu aiba nimic in comun pentru ca va invit sa cititi acest micro-roman. 

Pe curand...