Treceți la conținutul principal

Cinci ani... Doamne, cand trece timpul?

Timpul zboara fara sa ne dam seama. Imi aduc aminte ca fix acum un an realizam ca duc blogul asta la un alt nivel, ca il fac sa fie altceva dar in acelasi timp sa fie acelasi lucru. Cred ca anul ce tocmai l-am incheiat, anul 5, a fost cel mai bun an al blogului. 358 de articole intr-un an e un numar mare, e mai mare decat in primul an, cand duceam o lupta de schimbare a mentalitatii oamenilor fata de bloggeri si faca de acest fenomen, atunci cand din vointa si manant de prostia celor din jur ma chinuiam sa scriu cat mai des posibil. In primul an am scris 340 de articole.
Poate pentru alti blogari 358 e un numar mic. Insa eu nu am un blog de informare, eu nu scriu despre evenimente, nu scriu stiri si nu ma adresez publicului larg. Eu scriu ceea ce simt, eu scriu povesti, scriu despre ceea ce imi place si despre ceea ce ma supara. Imi astern aici sentimentele, uimirile si incerc sa devin mai bun, sa ma regasesc, sa ma transform, sa cresc. Eu scriu pentru mine. Deseori mi se pare ciudat cand aud de la cineva ca i-a placut un articol de-al meu. Cu toate ca stiu cati oameni citesc, eu nu realizez ca acele numere sunt oameni. Scriu pentru mine dar cu trimitere la prietenii mei. Ma adresez unui public limitat, la oameni ce ma cunosc sau ce vor sa ma cunoasca mai bine. De aceea imi moderez comentariile si sunt mai subiectiv decat Razvan Dumitrescu. Nu vreau sa devin lider de opinii aici si nici nu castig bani din asta (eu nu am reclame pe blog). E o pasiune. Si tocmai cand vad feedback-ul celor din jur si incurajarile, continui munca.

Posibil sa fi fost singurul an bun, sau sa se intample odata la 5 ani, ceea ce s-a intamplat anul trecut. In anul ce urmeaza, posibil csa articolele sa scada. Dupa un an in Japonia sunt prea putine lucruri ce ma mai mira si nu vad zilnic lucruri noi. E greu sa scrii in fiecare zi despre ceva cu care te-ai obisnuit deja. Primul an intr-o alta civiliatie e anul de adaptare, si am notat aici toate ciudatenile japoneze. O sa povestesc depre ele si de acum inainte, insa trebuie sa le descoper. O sa vorbesc in continuare despre locuri pe care le vizitez si despre lucruri pe care le invat. O sa va recomand filme, seriale si carti si o sa ma bucur de voi de reusite iar din cand in cand o sa-mi vars amarul.
Anul trecut imi dedicam cantecul lui Guess Who cu Marius Moga - Tot mai sus. Si chiar am fost tot mai sus. Am avut un an minunat. A cunoscut oameni noi, am trait experiente pe care nu as fi crezut ca le voi trai vreodata si multe din ele le-am impartasit cu voi. Am devenit membru intr-o comunitate de bloggari ce nu isi vand imaginea si au coloana vertebrala si mi-am facut prieteni acolo.
Anul ce a trecut am invatat ce inseamna sa fi Gaijin, am descoperit bucataria asiatica, am invatat din cultura japoneza si m-am lovit de porti inchise. Mi-am dat seama ca de multe ori e bine sa privesti de afara si sa nu intri inauntru. Am aflat, inca odata, pe pielea mea ce inseamna sa fi minoritar, sa fi altfel. M-am calit. Un an printre straini m-a maturizat mult. Dupa anul asta cred ca stiu sa ascult mai mult si inteleg mai bine pe cei ce nu vor sa se eticheteze. Anul trecut am descoperit nuantele si umbrele ce credeam ca nu exista.

Foarte pe scurt, anul trecut am: cunoscut oameni noi, am experimentat lucruri noi, am invatat ce insemna sa te descurci doar cu banii pe care ii ai- fara sa ai posibilitatea sa ceri cuiva, am descoperit o cultura si o civilitatie de care m-am indragosit, am descoperit ca daca esti alfel nu esti acceptat (sunt alb intr-o lume de galbeni), am asistat la o inmormantare, am vizitat locuri minunate, am mancat toate dracoveniile posibile si multe altele.
Cu ajutorul blogului nu o sa uit niciodata aventuri, patanii si o sa vad cum m-am maturizat. Ma uit la articole de acum 4-5 ani si ma amuza preocuparile pe care le aveam si cat de usor ma suparam si cat de multe puneam la suflet...
Va multumesc ca ati fost cu mine in cel mai interesant an al meu. Va multumesc ca imi sunteti alaturi zi de zi.
Am scris 5 ani numai cu ajutorul vostru.
Si iti multumesc mult Zuzu. Daca nu ai fi fost tu, eu astazi nu as fi fost aici. Tu mi-ai dat microbul asta al bloggaritului si m-ai ajutat mult. Imi pare rau ca nu mai scrii. Ai multe de spus...
Pe curand...

Comentarii

  1. Şi la mai mare! Să fie încă cel puţin cinci!

    Apropo, asta înseamnă că trebuie sărbătorit, poate reuşim să ne vedem la o bere :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai tot am zis si am zis. Ce zici de duminica?

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...