Cinci ani... Doamne, cand trece timpul?

Timpul zboara fara sa ne dam seama. Imi aduc aminte ca fix acum un an realizam ca duc blogul asta la un alt nivel, ca il fac sa fie altceva dar in acelasi timp sa fie acelasi lucru. Cred ca anul ce tocmai l-am incheiat, anul 5, a fost cel mai bun an al blogului. 358 de articole intr-un an e un numar mare, e mai mare decat in primul an, cand duceam o lupta de schimbare a mentalitatii oamenilor fata de bloggeri si faca de acest fenomen, atunci cand din vointa si manant de prostia celor din jur ma chinuiam sa scriu cat mai des posibil. In primul an am scris 340 de articole.
Poate pentru alti blogari 358 e un numar mic. Insa eu nu am un blog de informare, eu nu scriu despre evenimente, nu scriu stiri si nu ma adresez publicului larg. Eu scriu ceea ce simt, eu scriu povesti, scriu despre ceea ce imi place si despre ceea ce ma supara. Imi astern aici sentimentele, uimirile si incerc sa devin mai bun, sa ma regasesc, sa ma transform, sa cresc. Eu scriu pentru mine. Deseori mi se pare ciudat cand aud de la cineva ca i-a placut un articol de-al meu. Cu toate ca stiu cati oameni citesc, eu nu realizez ca acele numere sunt oameni. Scriu pentru mine dar cu trimitere la prietenii mei. Ma adresez unui public limitat, la oameni ce ma cunosc sau ce vor sa ma cunoasca mai bine. De aceea imi moderez comentariile si sunt mai subiectiv decat Razvan Dumitrescu. Nu vreau sa devin lider de opinii aici si nici nu castig bani din asta (eu nu am reclame pe blog). E o pasiune. Si tocmai cand vad feedback-ul celor din jur si incurajarile, continui munca.

Posibil sa fi fost singurul an bun, sau sa se intample odata la 5 ani, ceea ce s-a intamplat anul trecut. In anul ce urmeaza, posibil csa articolele sa scada. Dupa un an in Japonia sunt prea putine lucruri ce ma mai mira si nu vad zilnic lucruri noi. E greu sa scrii in fiecare zi despre ceva cu care te-ai obisnuit deja. Primul an intr-o alta civiliatie e anul de adaptare, si am notat aici toate ciudatenile japoneze. O sa povestesc depre ele si de acum inainte, insa trebuie sa le descoper. O sa vorbesc in continuare despre locuri pe care le vizitez si despre lucruri pe care le invat. O sa va recomand filme, seriale si carti si o sa ma bucur de voi de reusite iar din cand in cand o sa-mi vars amarul.
Anul trecut imi dedicam cantecul lui Guess Who cu Marius Moga - Tot mai sus. Si chiar am fost tot mai sus. Am avut un an minunat. A cunoscut oameni noi, am trait experiente pe care nu as fi crezut ca le voi trai vreodata si multe din ele le-am impartasit cu voi. Am devenit membru intr-o comunitate de bloggari ce nu isi vand imaginea si au coloana vertebrala si mi-am facut prieteni acolo.
Anul ce a trecut am invatat ce inseamna sa fi Gaijin, am descoperit bucataria asiatica, am invatat din cultura japoneza si m-am lovit de porti inchise. Mi-am dat seama ca de multe ori e bine sa privesti de afara si sa nu intri inauntru. Am aflat, inca odata, pe pielea mea ce inseamna sa fi minoritar, sa fi altfel. M-am calit. Un an printre straini m-a maturizat mult. Dupa anul asta cred ca stiu sa ascult mai mult si inteleg mai bine pe cei ce nu vor sa se eticheteze. Anul trecut am descoperit nuantele si umbrele ce credeam ca nu exista.

Foarte pe scurt, anul trecut am: cunoscut oameni noi, am experimentat lucruri noi, am invatat ce insemna sa te descurci doar cu banii pe care ii ai- fara sa ai posibilitatea sa ceri cuiva, am descoperit o cultura si o civilitatie de care m-am indragosit, am descoperit ca daca esti alfel nu esti acceptat (sunt alb intr-o lume de galbeni), am asistat la o inmormantare, am vizitat locuri minunate, am mancat toate dracoveniile posibile si multe altele.
Cu ajutorul blogului nu o sa uit niciodata aventuri, patanii si o sa vad cum m-am maturizat. Ma uit la articole de acum 4-5 ani si ma amuza preocuparile pe care le aveam si cat de usor ma suparam si cat de multe puneam la suflet...
Va multumesc ca ati fost cu mine in cel mai interesant an al meu. Va multumesc ca imi sunteti alaturi zi de zi.
Am scris 5 ani numai cu ajutorul vostru.
Si iti multumesc mult Zuzu. Daca nu ai fi fost tu, eu astazi nu as fi fost aici. Tu mi-ai dat microbul asta al bloggaritului si m-ai ajutat mult. Imi pare rau ca nu mai scrii. Ai multe de spus...
Pe curand...