Iertati-l ca nu-i japonez
In perioada cat am fost acasa nu am fost departe de Japonia si asta pentru ca am citit pe Kindle: Iertati-ma ca nu sunt Japonez de George Moise.
In articolul de azi nu numai ca o sa vorbesc despre aceasta carte, pe care o recomand cu caldura tuturor ci o sa spun si povestea despre cum am descoperit-o.
Cu ceva timp in urma, Roman, unul din autorii blogului Japonia noastra, posta un link de pe un blog ce se numea: Iertati-ma ca nu sunt japonez. Am intrat pe blogul respectiv si mi-a placut stilul de scris al autorului. Atunci am observat ca in lateral isi promova cartea. Am dat o cautare pe sfantul Google si am gasit cateva recenzii despre carte. Mi se pusese pata si vroiam sa o citesc. Insa mai aveam o luna pana cand ajungeam acasa si puteam sa o cumpar din librarii sau direct de pe site-ul celor de la Curtea veche.
Intr-o zi, vorbind cu foarte buna mea prietena, Ioana, am aflat ca ea isi face cumparaturi online. Eu in Japonia am un cash-card pe care il pot folosi doar ca sa scot bani la ATM iar cardurile din Romania fie erau expriate, fie fara bani. Am dat din genele mele nesimtit de lungi si m-am matatit un pic iar Ioana s-a oferit sa-mi cumpere cartea ce tocmai aparuse in format electronic aici.
(am pus toate linkurile asta nu ca fac reclama cuiva, ca nu ma plateste nimeni, ci pentru ca vreau sa impartasesc cu voi experienta. Blogurile despre care vorbesc merita citite iar cartea e geniala. Pretul in librarii e intre 20 si 25 de lei iar formatul electronic pentru e-bookuri e 5 dolari)
Mi-am pus cartea in e-book si am zis ca o s-o citesc cand termin ceea ce citeam atunci. Si asta s-a intamplat in avion, de la Moscova la Bucuresti. In cele 2 ore jumatate de zbor nu m-am putut dezlipii de ea iar cand am ajuns acasa i-am povestit mamei despre carte. Ilinca (sora mea) mi-a luat kindle-ul intr-o seara si a citit pe nerasuflate primele scrisori. De aceea, i-am cumparat cartea cadou de Sfanta Maria.
Seara, cand nu eram frant, mai citeam cate o scrisoare, si asa, pe parcursul unei luni, cand aveam timp de citit, nu ma dezlipeam de aventurile lui George.
Cartea este formata din scrisorile pe care George le trimite acasa pentru mama si prietenii sai si povesteste aventura japoneza din primul an de stat in Japonia.
Cei ce ma cunosc personal si au avut ocazia sa vorbeasca cu mine despre curiozitatile japoneze o sa recunoasca stilul. Eu pe blog am fost mai cuminte si nu am avut curajul sa scriu despre toate astea cu atata umor si ironie insa pe skype am povestit mereu depre sorbitul taiteilor sau despre anumite reguli ciudate din societatea japoneza.
Cam de aceea ma enerveaza Moise asta ca a facut-o inaintea mea. Aveam la un moment dat in cap sa scriu o carte despre aventura mea japoneza, aventura unuit tip ce nu era fan al culturii si civilizatiei japoneze dar a ales sa studieze acolo din respect pentru calitatea japoneza si s-a trezit intr-o noua lume cu alte reguli si conduite. Cam despre asta scrie si George Moise in scrisorile lui, despre cum incearca sa fie accepta intr-o lume in care esti usor observat ca nu esti de-al lor si esti catalogat Gajin, intr-o lume atat de interesanta si atragatoare.
Criticii i-au numit cartea noul "Shogun", ceea ce poate parea prea mult spus, dar nu e.
Eu as vrea sa il cunosc pe George persoanal si cred ca ne-am intelege bine, pentru ca avem acelasi stil usor ironic si acelasi aer de usoara superioritate ce poate fi inteles gresit de multi.
De aceea va recomand cu drag cartea. O sa radeti si o sa descoperiti culisele Japoniei, o sa descoperiti lumea despre care multa lume nu vorbeste, a intrusilor ce incearca sa-si gaseasca locul, drama unui roman ce e invatat sa aiba prieteni si ajunge intr-o tara unde acest termen nu exista propriu zis si toate relatiile sunt de complezenta.
Au fost momente cand ma regaseam in ceea ce spunea si momente in care m-a emotionat mult insa nu mi-a placut acel ultim capitol, nu mi-a placut ca si-a manifestat frustarile fata de presa romaneasca si fata de relatarile din tara despre Marele cutremur, in carte. Nu avea nimic de-a face cu restul cartii si asa se termina cu un gust amar. Insa pe parcusul cartii incepi sa iti dai seama de anumite suparari si frustrari pe care le are fata de tara siacel capitol se inelege oarecum, insa eu nu l-as fi pus in carte.
O sa-i scriu lui George un e-mail si poate ne vom intalni odata. Pana atunci va astept sa incercati cartea pentru ca nu veti regreta.
Pe curand...
In articolul de azi nu numai ca o sa vorbesc despre aceasta carte, pe care o recomand cu caldura tuturor ci o sa spun si povestea despre cum am descoperit-o.
Cu ceva timp in urma, Roman, unul din autorii blogului Japonia noastra, posta un link de pe un blog ce se numea: Iertati-ma ca nu sunt japonez. Am intrat pe blogul respectiv si mi-a placut stilul de scris al autorului. Atunci am observat ca in lateral isi promova cartea. Am dat o cautare pe sfantul Google si am gasit cateva recenzii despre carte. Mi se pusese pata si vroiam sa o citesc. Insa mai aveam o luna pana cand ajungeam acasa si puteam sa o cumpar din librarii sau direct de pe site-ul celor de la Curtea veche.
Intr-o zi, vorbind cu foarte buna mea prietena, Ioana, am aflat ca ea isi face cumparaturi online. Eu in Japonia am un cash-card pe care il pot folosi doar ca sa scot bani la ATM iar cardurile din Romania fie erau expriate, fie fara bani. Am dat din genele mele nesimtit de lungi si m-am matatit un pic iar Ioana s-a oferit sa-mi cumpere cartea ce tocmai aparuse in format electronic aici.(am pus toate linkurile asta nu ca fac reclama cuiva, ca nu ma plateste nimeni, ci pentru ca vreau sa impartasesc cu voi experienta. Blogurile despre care vorbesc merita citite iar cartea e geniala. Pretul in librarii e intre 20 si 25 de lei iar formatul electronic pentru e-bookuri e 5 dolari)
Mi-am pus cartea in e-book si am zis ca o s-o citesc cand termin ceea ce citeam atunci. Si asta s-a intamplat in avion, de la Moscova la Bucuresti. In cele 2 ore jumatate de zbor nu m-am putut dezlipii de ea iar cand am ajuns acasa i-am povestit mamei despre carte. Ilinca (sora mea) mi-a luat kindle-ul intr-o seara si a citit pe nerasuflate primele scrisori. De aceea, i-am cumparat cartea cadou de Sfanta Maria.
Seara, cand nu eram frant, mai citeam cate o scrisoare, si asa, pe parcursul unei luni, cand aveam timp de citit, nu ma dezlipeam de aventurile lui George.
Cartea este formata din scrisorile pe care George le trimite acasa pentru mama si prietenii sai si povesteste aventura japoneza din primul an de stat in Japonia.
Cei ce ma cunosc personal si au avut ocazia sa vorbeasca cu mine despre curiozitatile japoneze o sa recunoasca stilul. Eu pe blog am fost mai cuminte si nu am avut curajul sa scriu despre toate astea cu atata umor si ironie insa pe skype am povestit mereu depre sorbitul taiteilor sau despre anumite reguli ciudate din societatea japoneza.
Cam de aceea ma enerveaza Moise asta ca a facut-o inaintea mea. Aveam la un moment dat in cap sa scriu o carte despre aventura mea japoneza, aventura unuit tip ce nu era fan al culturii si civilizatiei japoneze dar a ales sa studieze acolo din respect pentru calitatea japoneza si s-a trezit intr-o noua lume cu alte reguli si conduite. Cam despre asta scrie si George Moise in scrisorile lui, despre cum incearca sa fie accepta intr-o lume in care esti usor observat ca nu esti de-al lor si esti catalogat Gajin, intr-o lume atat de interesanta si atragatoare.
Criticii i-au numit cartea noul "Shogun", ceea ce poate parea prea mult spus, dar nu e.
Eu as vrea sa il cunosc pe George persoanal si cred ca ne-am intelege bine, pentru ca avem acelasi stil usor ironic si acelasi aer de usoara superioritate ce poate fi inteles gresit de multi.
De aceea va recomand cu drag cartea. O sa radeti si o sa descoperiti culisele Japoniei, o sa descoperiti lumea despre care multa lume nu vorbeste, a intrusilor ce incearca sa-si gaseasca locul, drama unui roman ce e invatat sa aiba prieteni si ajunge intr-o tara unde acest termen nu exista propriu zis si toate relatiile sunt de complezenta.
Au fost momente cand ma regaseam in ceea ce spunea si momente in care m-a emotionat mult insa nu mi-a placut acel ultim capitol, nu mi-a placut ca si-a manifestat frustarile fata de presa romaneasca si fata de relatarile din tara despre Marele cutremur, in carte. Nu avea nimic de-a face cu restul cartii si asa se termina cu un gust amar. Insa pe parcusul cartii incepi sa iti dai seama de anumite suparari si frustrari pe care le are fata de tara siacel capitol se inelege oarecum, insa eu nu l-as fi pus in carte.
O sa-i scriu lui George un e-mail si poate ne vom intalni odata. Pana atunci va astept sa incercati cartea pentru ca nu veti regreta.
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu