Treceți la conținutul principal

Pranzul pakistanez

Nu imi aduc aminte candam oprit alarma. Eram prea obosit si m-am trezit panicat. Nu era decat 9. Timp berechet pentru micul dejun si net pana la 11 cand trebuia sa plec. Drumul pana la Saima e lung tare. Ajungem acolo la 1:30. 
Insa vorba mamei: daca nu ai o aventua pe drum, nu o sa-ti aminesti despre acel drum. 
Pentru cei ce nu stiu prea multe despre Pakistan o sa continui cu o scurta istorie a tarii. Pana in 1947 Pakistan a fost parte a Indiei insa un urma unei revolutii se separa de India. Timp de 10 ani au loc tot felul de razboaie si conflicte intre cele doua tari de la diferite regiuni sau de la religie. India ramanand la budism in timp ce Pakistanul e musulman. Deci cultura, limba si obicieiurile sunt similare.
Si acum sa o luam de la inceput cu aventura de sambata.
Am plecat la 11 din camin ca sa fiu pana la si 23 in statie. Trenul ajungea in Takadanobaba la 11:43 iar la si 45 ma intalneam cu Hakan si Namyi. Insa amandoi am intarziat vreo 5, respectiv 7 minute si au venit mahmur respectiv obosita. Si ne-am pornit la drumul de o ora si 20, pe care il puteti vedea in imanfinea alaturata.
Insa totul a mers bine pana la schimbarea celui de al treilea tren, cand de la un peron la un altul ne-a luat mai mult de 3 minute (timpul pe care il aveam la dispozite sa nu pierdem trenul) si a trebuit sa mai astept inca vreo 5 minute sa vin un local ce facea 19 minute in loc de 15 cat facea semi-expresul pe care il ratasem. Insa aventura incepe in statia cu nume kilometric. Dupa cum se poate vedea in imagine, din statia resepctiva pana la destinatie sunt 25 de minute. Ne-am uitat pe harta din staite ca sa stim pe ce peron sa mergem si la 25 de minute era o statie ce incepea cu K si avea un W in interior, suficient pentru noi sa zicem ca aia e statia noastra si sa alegem peronul. Vine trenul, merge 2 statii si anunta ca e capat de linie pentru el si ca trebuie sa il schimbam. Vedem un tren pe peronul alaturat, ne urcam in el, intrebam daca duce la Kawama si ni se zice ca da. Pleaca trenul si dupa doua statii ajungem de unde am plecat. Am tras concluzia ca tipa care ne-a zis ca trenul e bun, nu a inteles intrebarea. Ne urcam iarasi in tren, in directia in care ne pornisem si prima data si din nou, dupa doua statii, trenul se opreste si anunta ca e capat de linie. Pierdusem jumatate de ora, in timpu asta deja ajungeam la destinatie. Nervos, ma duc sa ma uit pe harta si healizez ca nu era directia spre Kawama ci alta statie ce incepea cu K. Am ras de noi si ne-am minunat cat de prosti putem fi, timp de 10 minute, pana a venit un tren in directia in care trebuia sa vina. Si asa am trecut pentru a treia oara in statia cu nume lung (nume pe care il puteti citii in poza alaturata pentru ca mi-e prea lene sa il scriu) razand si minunandu-ne de prostia noastra.
Ajunsi la destinatie am ratat autobuzul la mustata si am mai astepta inca 20 de minute pentru urmatorul. Eram lihniti de foame si toropiti de caldura.
Poate de aceea masa Saimei m-a impresionat atat de mult. Am tot facut misto de ea anul trecut insa azi mi-a fost mila de ea. Isi face cercetarea in institutul asta ce e la mama dracului si de aceea sta in caminul de nefamilisti al companiei (companie internationala  de constructii specializata in fundatii in conditii speciale cu sedii in 40 de tari). In caminul ala e doar ea, pentru ca restul lumii e casatorita. Institutul e gard in gard cu locul unde doarme si mai e si singura straina de acolo. Sta la birou de la 8 la 23 si i se zice ca sta putin pentru ca toti ceilalti vin la 6 dimineata si pleaca la 2 noaptea de la munca. Nu are cu cine sa vorbeasca, cu cine sa iasa sau cui sa se planga. A fost impresionata de faptul ca i-am luat cadou si s-a vazut in modul in care a pregatit masa ca se bucura ca are companie. Posibil ca nu e vina ei ca e asa cum e: salbatica, alintata si ciudata. Cultura, educatia au facut-o asa.
A avut vreo 6 feluri de mancare.Trei tipuri de gustari: un fel de chiftea de pui cu omleta, un del de pachetele cu legume (foietaj umplut cu legume) si un aluat de placinta amestecat cu ceapa, cartof si vanata, facut in baie de ulei (gen poalele in brau prajite ale bunicii mele). Gustarile astea se mancau cu topping la alegere dintre: sos de rostii, smantana cu usturoi, curry de mango- care era un fel de dulceata de mango un pic sarata (era dulce si sarata in acelasi timp) si (eu zic) un gem de prune (Saima nu a stiut sa imi spuna ce e pentru ca e facut de mama ei si trimis si ei nu ii place asa ca niciodata nu a fost curioasa sa stie cum si din ce se face). Combinatia de sarat si picant de la mancare si cu dulcele acrisor-sarat de la sosuri dadeau o aroma pe care eu nu am mai incercat-o niciodata si care mi-a placut foarte mult. Apoi o supa de pui cu cartofi, pui cu curry si verdeturi si o pasta de fasole cu pui. De la condimentele lor toata mancarea avea cam acelasi gust: gustul de mancare indiana, gustul de curry si era foarte foarte picanta, dar si foarte buna. Pe langa astea ma avut salata de rosii, castraveti si ceapa, orez pakistanez (ce are bobul foarte subtire si foarte lung) si nam (celebra lor lipiw- un fel de clatita sarata si usor uscata - cam ca lipia de la shaorma; cea indiana e mai buna ca e gen aluat prajit).
Dupa ce am bagat in noi ca spartii de nu puteam sa ne mai ridicam de la masa, a venit si desertul. Mie nu mi-a placut deloc. Era un terci din orez cu lapte si morcov dat pe razatoarea mica, prea putin dulce, fad, peste care era puse migdale, nuci si alune. Insa celorlalti le-a placut terciul. Asa ca in linii mari mancarea a fost exceptionala. Iar eu am ramas impresionat. Nu ma asteptam ca sclifosita si alintata de Pakistaneza sa gateasca asa de bine.
Apoi am dat o tura de camin si ne-am plimbat un pic prin institut. Am vazut laboratoarele si birourile si am promis ca mai venim odata in timpul saptamanii sa vedem un experiment pe piliti de lemn (cine stie cand ca e prea departe). I-am multumit mult pentur tot si am pornit spre casa. La intoarcere am reusit si am prins la tip un rapid ce a zburat cu 128 km/h.
Cu toate ca am venit doar trei din cei 6+2 care trebuia sa vina, masa a fost reusita si experienta de neuitat. Acum cunosc si eu mai multe despre Pakistan si despre musulmani. Va las sa va delectati cu cateva poze de la masa:







Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...