Treceți la conținutul principal

Nagoya

Nagoya este al patrulea oras ca marime din Japonia. Cu o populatie de peste  doua milioane doua sute saizeci de mii de locuitori, Nagoya este numita centrul Japoniei pentru ca geografic este oarecum central fata de le frontierele Japoniei. Etimologia cuvantului Nagoya se crede ca vine de la adjectivul "nagoyaka" ce insemana pasnic. Nagoya este un del de Detroid al Americii, aici agaisndu-se cele majoritatea fabricilor din domeniul automobilismului: Toyota are aici sediul central dar si fabrica pentru divizia de lux, Lexus, dar si alte subdiviziuni de piese, Mitsubishi are aici o divizie, Shinkanesnurile si sediul cental al JR se afla tot in Nagoya da si alte fime de birotica si exipamente.
Dupa ghidul online pe care il folosesc cand vizitez regiuni din Japonia, in Nagoya nu trebuie ratat: Castelul Nagoya, Templul shinto Atsuta, Templul budist Osu Kannon, Gradina Noritake, Muzeul de Arta, Muzeul de Stiinte, Muzeele Toyota, zona turnurilor JR, zona Sakae si portul.
Pentru ca am avut timp liber o dupa-masa si pentru ca toate muzeele se inchid la ora 16:30-17:00 in Japonia am ales sa vedem Castelul Nagoya, cel mai important lucru de vazut din obiectilele turistice. Eu as fi vrut sa le vad pe toate si in special muzeul de istorie Toyota, dar nu aveam timp. Zona turnurilor JR era zona in care aveam hotelul si fusesem si pe o terasa din turnuri, zona portului nu era foarte insteresanta asa ca aveam timp sa vizitam zona Sakae, pentru ca acolo era de vazut turnul de televiune, ce era deschis pana la ora 10PM.

Castelul Nagoya a fost contruit la inceputul perioadei Edo si distrus intr-un raid american, in 1945, in timpul Celui de-al Doilea Razboi mondial. Atunci, Nagoya era vizata pentru ca era cel mai mare producator de armament din Japonia si ghiolhanii de americani s-au gandit sa le distruga, odata cu industria, si istoria...
In anii '60 autoritatile japoneze au reconstruit castelul, folosind o parte din materialele ramase dupa incendiu iar dupa 40 de ani de cercetari si studii, in urma cu cativa ani s-au apucat sa construiasca si palatul castelului, una din cele mai frumoase cladiri ale Perioadei Edo, palat ce va fi finalizat in 2018.
In interiorul castelului sunt prezentate camere din vechiul castel si palat, scene din timpul constructiei palatului,  scene din viata la curte in perioada Edo dar si viata de zi cu zi a japonezilor in acea perioada pasnica ce a fost considerata Renasterea Japoniei. O mare parte din expozitie este destinata razboiului si a distrugerii castelului. Exista si un cineama 3D in care poti urmarii un filmulet de 15 minute despre cum v-a arata palatul si despre munca din spatele reconstructiei. In acelasi timp, se poate face un tur al santierului si urmarii cum se lucreaza. Cred ca e un lucru comun in Japonia, pentru ca am mai vazut asta cand am vazut orasul patrimoniu UNESCO, Nikko.
La nivelul unde este o expozitie despre cum s-a ridicat castelul, este un model la nivel natural cu trei japonezi ce trag de o piatra mare. In spatele modelului este un aparat de masurat puterea: de la 0 la 60 de kg, cu ce putere tragi de sfoara, inseamna greutatea pe care poti sa o cari. Desigur ca am incercat cu totii si ne-am si distrat la maxim cu asta. Hakan nu vrea sa recunoasca ca poate trage numai 40 de kilograme spunand ca acolo e maximul pus, si ca oricat de tare ai trage acul nu urca mai sus de 40. Eu am tras cam 36-37 de kilograme, iar Ikki 35.
video


Ajunsi in statie, pentru a placa spre Sakae, Hakan a vrut sa facem o poza de grup langa primarie. Pentru ca nu era nimeni sa ne faca o poza, si pentru ca aveam telecomanda cu mine, a inceput  "Trust me, I'm an Engineering project", adica am desfacut cureaua din jurul aparatului foto si am legat aparatul de un copac, spre amuzamentul celor din grup care spuneau ca aceea v-a fi ziua in care eu m-am scapat camera pe jos. Insa nu a fost asa si am reusit sa facem o poza de grup draguta, ce are o poveste amuzanta in spate.

Dupa accea ne-am dus in Sakae. Aici ne-am plimbat, pentru inceput, prin Oasis 21, terminalul de autocare din Nagoya. Printr-un astfel de proiect se poate vedea cat de dezvoltata este o tara. Cum arata o autogara la ei si cum arata la noi... Ei au fost in stare sa faca o opera de arhitectura moderna in timp ce la noi e gunoiul de pe lume intr-o autogara. La subsolul autogarei se gaseste un mall iar acoperisul din sticla, este de fapt un lac artificial, in jurul caruia te poti plimba, sau sta pe o banca privind aceasta oaza moderna in deserul orasului.
Pentru ca nu se intunecase, si vroiam sa vedem orasul noaptea, din turn, ne-am mai plimbat putin pana la roata din care se putea vedea, din nou, orasul. Pentru 15 minute ne-am ridicat deasupra orasului si am privit spre zare. Mie imi plac la nebunie rotile astea, in care poti sa stai si sa meditezi la ale tale, in timp ce te ridici deasupra tuturor, ca apoi sa cobori din nou cu picioarele pe pamant. Eu oricum sunt un mare fan al peisajelor urbane pe timp de noapte (dar si de zi), urmarite de undeva de sus, incercand sa imi dau seama cum e sa te uiti din ceruri...
In drum spre Nagoya Tv Tower am facut o plimbare prin parcul central, unde Hakan a fost terorizat de tantari. Intrarea in turn era 600 de yeni, iar biletele se luau de la un aparat. Eu am apasat pe primul buton pe care scria 600, fara sa citesc ce scrie acolo: de fapt cumparasem doua bilete pentru copii. Asa ca iarasi toti au ras de mine, fie ca nu sunt atent fie ca imi doresc doi copii sau nu mai stiu ce povesti amuzante mai inventau pana sus. Am profitat de fiecare secunda din turn si am contemplat cat am putut la privelistea data. Nu aveam mult timp la dispozitie pentru ca trebuia sa luam cina cu restul membrilor de laborator (care si-au petrecut dupa-masa libera la shopping si bowling - oau!).
Acum imi mai raman: Osaka, Kyoto, Hiroshima de vazut. Nagoya e trecut la categoria: Vazut.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...