Treceți la conținutul principal

Campul electric, Kerri Sakamoto

Literatura japonezilor-americani e foarte diferita de literatura japoneza. Campul Electric e al doilea roman scris de un japonez-american pe care il citesc. Primul a fost Buddha din podul casei, un roman ce mi s-a parut foarte prost, sau poate ca nu a fost pe gustul meu.
Am umblat mult sa caut cartea asta. Am cautat-o pe Ț siteuri de carti, in librarii si la editura. Intr-un final am gasit-o. 10 lei si 15 transportul... Am vrut sa o citesc pentru ca e tradusa de un prieten de care mi-e dor si astfel imi manifest eu sentimenele, prin stalkareala intelectuala.
Campul electric e o carte tare ciudatica. Are o poveste foarte buna, spusa intr-un mod ingrozitor de obositor, din perspectiva unei domnisoare batrane, singura si frustrata.
E destul de greu sa urmaresti firul actiunii pentru ca e firul amintirilor ei ce se declasneza de la cate o intamplare sau un lucru pe care il vede in prezent.
Experienta cititorului este interesanta pentru ca toata povestea este vazuta prin ochii ei, iar din actiunile pe care le are si din modul de relatare cred ca singuratatea s-a raspandit ca un cancer in trupul, sufletul si mintea ei si astfel, personajul narator sufera de niste tulburari psihice. Insa, in acelasi timp, datorita acestor tulburari, este greu sa urmaresti firul actiunii. Pe semne ca asta este si motivul pentru care romanul a fost premiat.
Fiind la a doua generatie de emigranti, mare parte din bagajul cultural a disparut si personajul se simte oarecum pierdut intr-un purgatoriu social: nu stie mai nimic despre tara mama, japoneza ii este destul de rudimentara insa nu se poate considera canadiana pentru ca nu arata ca ei ci este nihonjin. Ratacirea asta existentiala si culturala este evidentiata prin cuvintele de baza folosite in japomeza, cuvinte ca frate, sora, japonez, intrebari de genul: esti bine?. 
E o carte interesanta ce trebuie citita cu atentie.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...