Treceți la conținutul principal

Ingerul de gips

Habar n-aveti cat e de greu unei persoane ce sufera de Comportament Obsesiv-Compulsiv sa iasa din tabieturile si relulile ei, reguli pe care le considera guverantoare a armoniei sale. 
Eu nu pot sa fac anumite lucruri fara un plan stabilit inainte. Si dupa ce ma tin de acst plan ritualic, ma plictisesc pentru ca am si deficit de atentie.
Asa am citit anul acesta 52 de carti, dupa un algorim simplu, format din doua reguli:
1. Randul - prima carte cumparata, prima citita si nu stiva - ultima cmparata, prima citita;
2. O carte straina o carte romaneasca.


Acum ceva vreme, vorbeam cu Roman, si ii spuneam ca mi-am cumparat cea mai recenta traducere a sa, "J. Fiinta sexuala". El imi ura lectura placuta insa eu i-am zis ca am o lista lunga pana la cartea aia, si poate prin iarna apuc sa o citesc. Atunci mi-a zis ca nu intelege regulile astea ale mele, cum pot sa traies asa, fara sa impovizez, fara sa evadez. I-am explicat ca in mintea mea, lipsa regulilor duce la un Babilon ce se prabuseste, asa ca trebuie sa ma urmez dupa ele, pentru armonie.
O zi mai tarziu, stegand praful prin biblioteca, mama ma intreaba daca am citit Ingerul de Gips a lui Nicolae Breban. I-am spus ca nu, pentru ca am incercat Animale bolnave si nu am reusit sa o citesc. Trebuie sa intelegeti, ca din cauza OCD-ului, eu termin cam orice carte pe care o incep, oricat de nasoala mi se pare. Insa exista trei carti pe care nu le-am putut termina: Animale bolnave, Stapanul Inelelor (descrieri prea lungi - si cu toate astea imi plac rusii clasici) si Fratii Jderi.
Pe fondul discutiei cu Roman, am decis sa fac o nebunie (scurt circuit pentru creierul meu) si sa las lista de-oparte ca sa citesc cartea lui Breban. Odata cu asta, am decis sa renunt si la ideea de o carte romanesca- una straina si sa citesc pana cand se termina vacanta, toate cartile pe care mi le-am cumparat, lasand pe toamna, e-book-urile romaesti. Dar pentru ca nu pot sa citesc doi japonezi unul dupa altul (un fel de regula 2 modificata), am rearanjat cartile din lista.

Si totusi Ingerul de gips nu a fost cea mai buna alegere pentru razvratirea mea. De ce spun asta? Personajul principal, doctorul Minda, era un OCD-ist ca mine, ce avea viata planificata perfect (la 40 de ani era conferentiar universitar, logodit cu o docotorita frumoasa si celebra, dupa ore mergea la cabinet iar serile si weekendurile erau dedicate lecturii) pana cand o cunoaste pe Mia Fabian, o femeie vulgara, pentru care devolta o pasiune bolnava ce il dupe pe o prapastie a decadentei sociale si morale. 
Pai si ce sa inteleaga OCD-istul supersitios din mine? Ca daca se lasa de regulile lui ce l-au dus unde l-au dus, decade?
Pe langa acest aspect ce m-a macinat, si pe langa povestea atat de cuminte narata (Doamne cat de mult s-a schimbat literatura in 40 de ani), romanul e o carte curajoasa, ce isi permite sa ironizeze perioada lui Gheorghe Giorghiu Dej si indirect, in substrat, comunismul Ceausist. In vremea aceea societatea inca mai avea ceva din boemul interbelic, insa incepea sa fie mancata de raia stalinista.
In concluzie, Ingerul de gips e un roman interesant, un roman despre o decada ce imi era usor vaga, necitind multe carti cu actiunea in acea perioada. E usor static, plicticos de manierat, ca o fata mare, insa merita citit.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...