vineri, 19 septembrie 2014

Maestrul de Go

Maestrul de Go e a treia carte de Yasunari Kawabata pe care o citesc, dupa The Dancing Girl of Izu si Snow Country, prima in traducere in romana si cea ce mi-a placut cel mai mult.
Yasunari Kawabata, nascut in 1899 la Osaka si  decedat in 1972 la Kamakura, Kanagawa, primul scriitor japonez laureat al Premiului Nobel pentru Literatura, considera ca Maestrul de Go este cea mai buna opera a sa.
Meijin (meijin e unul din cele trei titluri ce se pot castiga in campionatele profesioniste de go din Japonia), in denumirea sa in japoneza, a fost publicat pentru prima data pe capitole intr-unul din ziarele vremii, apoi rescris si publicat integral. De-a lungul vremii romanul a cunoscut mai multe forme. La un moment dat, Kawabata scrie o continuare a romanului pe care la o urmatoare reeditare o uneste cu romanul initial insa la urmatoare reeditare renunta la capitolele in plus. Traducerea din japoneza a lui Flavius Florea, aparuta la Humanitas, e dupa varianta scurta a romanului, sau varianta initiala, cu 41 de capitole. Cu toate ca aceasta este ultima varianta aleasa de Kawabata pe cand traia, multi critici spun ca varianta lungita e mai valoroasa, chiar existand tabere de o parte si de alta, ce isi sustin punctele de vedere.
Si la noi, Maestrul de Go a aparut initial, pe capitole, in mai multe parti, in almanahul Cartea Jocurilor, in perioada 1986-1987, intr-o traducere ce nu cred ca era din japoneza (sau cel putin asa am inteles eu din ce am citit in prefata cartii).
Cu toate ca romanul e o relatare semi-biografica, considerata de multi jurnal, a unui meci legendar de Go, intre un maestru ce isi juca jocul de retragere si o tanara speranta, joc ce a durat jumatate de an, mie nu mi s-a parut plictisitoare de loc. Am incercat odata sa joc Go pe calculator si am vazut un joc ce atunci am crezut ca a durat mult dar cred ca era scurt (vreo 6 ore) intr-o excursie cu colegii de laborator din Japonia si am tras concluzia ca nu e de mine, e prea plictisitor. Insa relatarea lui Kawabata, relatare ce cuprinde si termeni pe din joc (termeni pe care nu ii inteleg, oricat de bine explicati ar fi e intr-un glosar la finalul romanului) nu e greoaie de loc, iar micile sicane dintre jucatori, intre generatii as putea spune, fac deliciul povestii.
Chiar ma bucur ca i-am mai dat o sansa lui Kawabata, cu toate ca nu ma impresionase cu primele doua carti.
Pe curand...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)