Petrecere de ramas bun si de bun venit

Deseori treceam pe langa un restaurant chinezesc cu usi mari de sticla ce se inchideau cu un dragon mare auriu. Inauntru, pe un perete era un mozaic cu un dragon, mesele erau din lemn masiv iar scaunele cu spatar inalt erau tapitate cu perne imbracate in piele rosie. Inauntru chelneritele purtau costum de menajera. E un restaurant de lux, imi ziceam...
Vineri a fost o zi lunga... Am ajuns la scoala la 10 jumatate si am plecat pe la 6 jumatate. Si am plecat mai repede sa ii cumparam cadou Saimei (pachistanezei) ce ne invitase sambata la ea la masa (despre asta am sa va povestesc maine). Am decis (eu, Hakan si Namyi) sa-i luam ceva de ornament si nu un bax de hartie igienica dupa cum e traditia in Coreea. Ne-am plimbat prin Big Box pana am gasit un suport de lumanari din bucati de sticla la care am asezonat un set de lumanarele parfumate cu aroma de lavanda.
Pe parcursul cumparaturilor am avut o discutie cu Namyi si prietenul ei (imaginar). La Saima urma sa ii cunoastem iubitul insa chipurile se certasera si el nu mai venea (ceea ce ridica din nou semne de intrebare pentru ca de fiecare data cand iubitul trebuia sa apara, se intampla ceva si nu mai venea). Motivul de cearta a fost din cauza unui "Te iubesc" permatur, de la care ea nu a primit niciun raspuns. Namyi ne tot intreba ce sa faca, daca sa il sune sau nu. Si se tot ruga la Dumnezeu sa ii dea un semn. Terminam cu Big Box-ul si ii dam un telefon lui Anchi sa ii spunem ca noi ne ducem direct la restaurant. Namyi intreaba daca e restaurantul respectiv, sa fie sigura si cand imi zice mie sa il intreb daca ala e numele restaurantului, in loc de Ton Hol eu inteleg "don't call", si de aici si semnul dumnezeiesc pentru ea legat de intrebarea daca sa sune sau nu...
Si ghiciti ce? Era tocmai restaurantul de care v-am spus la inceputul articolului.
Timp de doua ore mancarea a tot curs si am baut bere non-stop. Imi plac la nebunie locurile astea in Japonia unde pentru un pret fix, timp de doua ore bei cat poti si ti se se aduce mancare. Cele japoneze au mancare slabuta, insa astra chinezesti au mancare dementiala. Venea cate o farfurie la 4 persoane iar fiecare avea cate o farfuriuta mica in care isi punea din cea mare.

Pentru inceput am avut ghyoza, mancarea mea preferata aici (se vede ca e mancare chinezeasca imprumutata si de japonezi. Mancarea chinezeasca e de n ori mai buna decat cea japoneza, ce nu prea are gust):

Apoi am avut un pui cu radacini de bambus si ardei:

Apoi pui cu ardei, bambus ou si ciupercile mele preferate ce am aflat acum ca se numesc more:

Pentru ca incepusem sa ma ametesc de la shotul de sake si de atata bere am facut poza la vreo trei feluri de mancare odata, pentru ca au venit foarte repede unul dupa altul: porc cu ceapa si morcov in sos dulce - ce mie nu imi place deloc (il avem si in camin deseori), orez cu ou si ciuperci (pe care il ador) si pui in pane asiatic cu maioneza:

La sfarsit am avut taitei chinezesti (cred ca soba, ca mereu ii inconfund) cu legume si carne de porc si un sos cleios (mie nu imi plac astea de aceea nu le stiu numele):

Nici nu stiu cand au trecut doua ore cu atata mancare si bautura, insa proful ne-a anuntat ca timpul a trecut si ca el e foarte obosit asa ca plecam. A platit el de data asta toata consumatia. Chelneritele erau foarte simpatice. Veneau mereu si intrebau daca mai avem nevoie de ceva: aduceau mereu noi si noi sticle de bere si chiar au intrebat ce sarbatorim. L-au ajutat pe prof sa isi deschida cadoul de la Lee si cand au vazut frumoasa esarfa italiana i-au sugerat profului sa o uite in restaurant sa se bucure si ele de ceva de calitate. La final am facut o poza de grup si dupa celebrul salut in cerc, fiecare a plecat in directia sa.

Pe curand...