Muzeul Ghibli

Mi s-a spus ca sunt norocos ca am ajuns in Japonia fara sa fiu un fan si ca am descoperit-o bucata cu bucata. Posibil ca e adevarat, cu toate ca uneori imi doresc sa fi stiut mai multe despre tara asta si sa nu fiu luat pe nepregatite. Nu stiu sigur daca vazusem vreodata vreo animatie de la Ghibli, e posibil sa fi vazut cand eram mic si ma uitam la desene pe RaiUno. Insa am vsazut Totoro, in urma cu ceva timp si m-am indragostit instant de acel studio de film.

Si asa mi s-a pus pata pe muzeul lor. Mi-am dorit mult sa-l vad si nu aveam cu cine sa merg. Toti din jurul meu mersesera deja, eu eram ultimul ce descoperea aceasta lume. Insa in urma cu cateva zile am ajuns si eu acolo. Sa ajungi la muzeu e destul de complicat. Se cumpara bilete dintr-un anumit magazin, si in fuctie de ziua in care vrei sa mergi, ai de asteptat. Pentru zilele de weekend, se asteapta chiar pana la o luna, noi pentru o zi de joi, am asteptat o saptamana.

Din pacate fotografiatul este interzis inauntru si oricat m-am chinuit sa incerc sa fac o poza, nu am reusit. La fiecare colt de camera, in spatele fiecarui exponat, e un angajat al muzeului, care urmareste ce faci.
Noroc ca au fost altii mai norocosi, si poti gasii poze pe net.
Joi a fost o zi frumoasa, cu un cer ca dupa furtunaL albastru cu mici nori ce se disipau treptat si un soare cald ce te mangaia usor. Ar fi fost ziua perfecta, daca nu ar fi aparut alte chestii ce mi-au perturbat Zen-ul si as fi putut sta acolo ore intregi, daca ar fi fost dupa mine. Cele doua ore pe care le-am petrecut acolo au fost o bucurie pentru suflet si pentru copilul din mine. M-am uitat atent si cu rabdare la fiecare exponat, m-am bucurat cand am recunoscut o imagine dintr-o animatie de-a lor (am vazut 12 din 17 si zilele urmatoare o sa vi le prezint pe scurt) si am avut un zambet larg pana la urechi, plin de uimire pe intreaga perioada petrecuta in muzeu. Din pacate nu am avut cu cine sa ma bucur. Cei ce era cu mine erau prea plictisiti si vedeau muzeul asta pentru ca e un must-see.

As fi vrut o poza cu Totoro la intrare si nici nu am stiut cum sa ajung sus pe acoperis la uriasul din The Castle in the Sky. M-am tot invartit pe afara si nu am dat de statuie, insa dupa ce am plecat, de pe strada, am vazut-o iar apoi am aflat si cum se ajungea acolo...

Dar o sa raman in suflet cu toate expozitia muzeului si cu replica dupa camera artistilor. Atingeam cu frica fiecare album foto cu orase, peisaje sau cladiri, ce stau la baza desenelor lor, incercam sa-mi dau seama ce fel de tigari sunt in scrumiera si  admiram fiecare schita de pe pereti.

In interiorul muzeului exista o sala de cinema unde ruleza o animatie scurta de 10 minute, facuta special pentru muzeu. Animatiile se chimba repetat, la fel ca si expozitia provizorie. Noi am vazut un film despre prietenia dintre un ou si un om de coca de paine, ce evadeaza din casa vrajitoarei ce ii tinea inchisi.
Am impresia ca filmul si expozitia sunt venite din Franta, sau altfel nu imi explic numele in franceza: "Decouvrons le monde mervilleux!"

Cu toate ca nu a fost asa cum mi-as fi dorit si regret ca nu m-am impus mai mult si ca m-am dat dupa majoritate, vizita la muzeul Ghibli o sa ramana una din cele mia frumoase vizite pe care le-am avut aici, pentru ca au hranic copilul ala mic si chinuit ce inca mai e in mine.
Pe curand...