Roșu, roșu, catifea. Povestiri cu î din i

Am dat de Veronica Niculescu pentru prima data in antologia lui Chivu, Best of proza scrisa anii 2000. Am remarcat-o atunci pentru ca era o femeie ce scria ca un barbat. Si spun asta cu lipsa totala de misoginism. Femeile scriu altfel decat barbatii si un cititor adevarat stie asta. Ei, Veronica Niculescu scrie ca un barbat si dupa ce ii citisem povestile din antologie, m-am intors cateva pagini inapoi sa fiu sigur ca scria numele unei femei.

Am cautat-o pe google apoi si am vazut ca traduce Vladimir Nabukov. Asta a fost un alt plus. Apoi am vazut ca e din Sibiu, si mi-am dat seama ca am citit contemporani fie din Iasi, fie din Bucuresti si prea putini din Ardeal. Al treilea punct forte in decizia mea de a o citii, a fost faptul ca volumul ei de proza scurta a fost publicat de Casa de Pariuri Literare, o editura ce imi place mult.

Si am ramas usor dezamagit. Povestile aveau actiunea in Bucuresti, erau prea scurte si nu prea se ajungea la substanta in cele cateva pagini si de foarte multe ori imi pierdeam concentrarea si gandu imi fugea in alta parte, deci scriitura nu ma tinea conectat la actiune.

Din pacate, nu am fost pe aceasi lungime de unda.

Pe curand...