Un sfert de veac

Acum 25 de ani a fost un decembrie cald, asa ca zilele trecute. Poate daca nu era cald, nu ieseam atat de multi oameni in strada, nu se construia democratia. 

Intr-o seara calduroasa, pe terasa acoperisului unui blog turn dintr-un oras de provincie, doi prieteni fac un pact. Erau la varsta adolescentei, cand nu credeau si urau regulile, cand vroiau sa iasa din tipar. Acel sfarsit de an aducea ceva unic, o viata noua, intr-o lume libera. Era sansa lor sa faca altceva dar totul trebuia sa inceapa cu un pact. Brusc, toate jocurile lor ce sfidau regulile, pareau nimicuri, acum puteau sa viseze mult mai departe. 

Se intalnisera pe acoperis la 17:22. Aveau ei o regula ce spunea ca intalnirile lor trebuie sa fie numai la ore neconventionale. Toata lumea se vedea la fix sau la si jumate. Rar cineva la si un sfert sau la fara un sfert. Ei nu erau asa. Ei se intalneau la si trei minute, la si 39 sau la si 22, ca in seara asta. Ceasurile electronice erau sincronizate unul dupa altul la secunda, asa ca nu aveau motive sa nu respecte cu exactitate ora intalnirii.

La ora aceea, soarele deja apunea, dar pe strada inca era galagie. De pe acoprisul blocului lor, vedeau in centru prefectura, unde lumea era adunata de aproape o saptamana. Cantau si fluturau steagul democratiei. Doar ai lor stateau inchisi in casa, cu televizorul deschis, framantandu-se si disperand de teama. Fusesera reprezentantii Partidului in fabrica, erau cei care raportau totul la Partid. Ce urma sa se intample cu ei? Se mai puteau intoarce oare la munca dupa anul nou?

Tinerii nu vroiau sa ajunga niciodata ca parintii lor. Visau sa vada lumea, sa aiba timp sa citeasca si sa se plimbe la sfarsit de saptamana, Nu vroiau sa ajunga ca ai lor, niste robotei ce raportau totul Partidului, iar acum, cand pentru toata lumea, incepea o noua viata, pentru ei se ruina.

Facusera rost de niste otrava. In nebunia zilelor astea, nimeni nu bagase de seama ca intrasera in scoala,  intrasera in laboratorul de chimie si acolo, el (olimpic la Chimie). facuse doua doze mici de otrava. Le pusesera apoi in niste pipete mici, niste mostre de parfum de-al ei, si in seara asta urma sa faca pactul. Daca ajungeau vreodata nefericiti, niste robotei ai societatii, urmau sa inghita otrava si sa puna capat nefericirii. Insa isi promisesera ca nu o sa ajunga niciodata in stadiul asta.

Au trecut 25 de ani de la acel pact. Ea locuieste in Bucuresti. Imediat dupa ce a terminat Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, sectia Ebraica - Engleza, a fost racolata de SRI sa lucreze pentru ei. A zis da. Isi imagina o viata de spion, cu misiuni in Israel. N-a fost decat odata acolo, si asta intr-o vacanta. Lucra intr-un birou, traducea acte ce pareau lipsite de importanta. Se maritase cu un coleg de serviciu, inginer electronist - ajuns sef pe Bucuresti si aveau impreuna doua fete: una de 10 ani si una de 7. Aveau o viata foarte banala si nu ieseam cu nimic in evidenta.

El a terminat Chimia si a ajuns profesor la liceul unde invatase. Fusese insurat de doua ori pana acum si avea 2 copii pe care ii vedea prea rar. Viata lui se impartea intre scoala - meditatii - karate si un pic de internet dating. Nu vizisase lumea. Fusese in comisie la vreo doua olimpiade internationale si vizitase Grecia de doua ori. Uitase de mult de pact si de ea.

In ziua de Ajun a aflat de la ai sai ca vecina de vis-a-vis a murit. "Mama prietenei tale din copilarie" - i-a zis maica-sa. "Le-a stricat Craciunul. Trebuie sa vina de la Bcuruesti sa se ocupe de inmortmantare. Iar de acum inainte, fiecare Craciun o sa-i aminteasca de mama ei moarta" - a completat apoi.

A doua zi s-au intalnit in bucataria mamei lui. Au stat ore intregi si au povestit. Oare cum lasasera timpul sa-i transorme asa si de ce nu au mai ramas prieteni? Si-au adus aminte de sticlutele de otrava. Si-au amintit si unde le-au ascuns...

Pe curand...