Treceți la conținutul principal

15: Taxi

Continui seria de episoade din categoria "De ce la ei se poate si la noi nu" cu un articol despre Taxiuri.
Taxiurile reprezinta al treilea mod de deplasare public in Japonia, ca poularitate. Cele mai populare sunt trenurile si metrourile, apoi autobuzele si apoi taxiurile.
Primul lucru pe care l-am observat la taxiuri este ca majoritatea sunt vechi, cam de prin anii '90, dupa cum puteti vedea si in imaginea din articol. Toate taxiurile vechi sunt aceasi marca, de obicei nerge dar sunt si alte culori: verzi, mustar sau portocalii. Sunt foarte spatioase si lucrul ce mi se pare amuzant e ca au oglizile retrovizoare pe capota si nu pe portiera. Taxiurile noi sunt de obicei Prius, ce sunt masini mai micute si ingramadite. In interior, taximetetristii pun peste tapitarie un fel de mileuri albe (cred ca din motive de igiena).
Eu am mers cu taxiul de 4 ori de cand sunt in Japonia. De doua ori cand am fost la inmormantare la Mario si de doua ori cand am fost in excursie in Golful Tokyo. De trei ori am mers cu taxiuri vechi, odat cu un Prius.

Sistemul e cam asa: pretul este intre 700 si 730 de yeni (7-7.3 euro) pe 2 kilometrii. Primii doi chilometrii sunt indivizibili iar apoi taxarea se face la 100m. Este scump insa nu exista taxa de pornire a motorului si nici daca stai la semafor nu te taxeaza in regim de stationare, ca in Romania. Ceea ce mi se pare interesant e chestia cu primii doi kilometrii indivizibili. Nu mai exista discutia ca e o cursa prea scurta si nu te ia. Mergi 300 de metrii, platesti la fel ca si cum ai mers 2 kilometrii. Iti convine sau nu asta e regula.
Cand te apropii de taxi, usa se deschide automat; si ma refer la usa din stanga, cea de langa trotuar (nu uitati ca in Japonia volanul e pe dreapta). La finalul calatoriei iti ofera bon (lucru care se face si la noi) pe care scrie distanta pe care ai mers si ora si se poate platii si cu cardul. Nu de da bacsis pentru ca in Japonia asta e regula: fara bacsis.
Insa lucrul ce imi place cel mai mult si mi l-as dorii si in Romania, insa nu cred ca se va intampla prea curand, e tinuta. Taximetristii sunt imbracati la costum: pantaloni negi, pantofi, camasa alba, cravata iar iarna poarta sacou si palarie si cel mai elegant lucru: manusi albe. Nu exista sa vezi taximetrisit in pantaloni scurti sa le vezi floacele de pe picioare si tatuajele, cu maieu mulat pe burta si cu tatuaje pe brand. Statia e pe mut in timpul calatoriei si radioul e inchis. Pe mine ma scoate din sarite statia aia cand merg cu taxiul si daca mai nimeresc si un manelist de care sa ma rog sa treaca pe radio, ma iau toti dracii. In Japonia caldura e mai insuportabila decat la noi, din cauza umezelii dar la ei taximetristii pot sa se imbrace corespunzator, la noi nu ca fac economie la gaz si tin geamurile deschise in loc sa dea drumul la aer conditionat, lucru ce nu o sa-l vezi aici.
Mai jos putei vedea un filmulet de pe youtube cu o tanti ce se filmeaza cand merge cu taxiul. E un pic enervanta insa puteti observa interiorul taxiului si mileurile despre care vorbeam.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...