Treceți la conținutul principal

Cand timpul trece fara sa iti pui amprenta asupra lui

In ultima vreme ma simt ca in reclama aia la vitaminele Centrum cand tipa din reclama isi rezuma ziua la ciclul birou-pat. Am intrat intr-o ciclicitate apasatoare si tot ce fac e sa merg la facultate (unde incepe sa fie plicitisitor pentru ca avem nevoie de noi date pentru cercetare si profesorul tot amana sa ceara datele de la comapia ce le are pentru ca are nevoie de ajutor la tehnoredactarea noii lui carti) pana la 5-6 iar apoi in camin skype si seriale.
Din ciclicitatea asta ieseam doar in weekenduri caand, de obicei, mergeam in imprejurimele Tokyo-ului sa vizitez cate ceva. Insa lupra cu vremea, cu umiditatea mare si presiunea atmosferica ridicata a fost pierduta cand a a scos un As din maneca, ploaia. De ceva timp nu am mai vizitat nimic, nu am mai facut nimic in weekenduri pentru ca ploua.
Am sa iau ca exemplu ultimile zile. Vineri a fost o zi placuta, insa spre seara s-a intunecat iar noaptea a inceput sa ploua. Sambata a plouat toata ziua ceea ce a facut ca excursia in Kamakura, ce era programata, sa fie amanata. Aceasta excursie fusese propusa de administratorul caminului si sotia sa, si erau invitati studentii straini (eu, Morgan si Pushkar). Mai fusesem odata in Kamacura, insa imi ramasesera multe lucruri de vazut si cum excursia era programata sa inceapa la 7, aveam timp sa vedem tot ce era de vazut. Insa vremea ne-a jucat feste si excursia a fost reprogramata pe septembrie (da, septembrie, pe motiv ca de acum inainte va fi tot mai cald si mai ploios).

Si ce sa vezi: dumicia nu a plouat. Insa a fost ingrozitor de cald si umed. In primul rand, temeratura urcase cu 10 grade (de la 18 la 28) si nu se putea respira. Posibil ca acesta a fost motivul pentru care duminica m-am simtit ca si cum as fi fost deochiat: stari de voma, durerei de cap si ameteli. Inafara de ramenul ce il mancasem la 12, nu am mancat nimic toata ziua, si orice miros imi provoca o stare de voma, insa nu aveam ce voma.
Dar a trecut si ziua de duminca si a venit luni cand dimineata mi s-a parut un pic cam cald. Insa noroc de micul meu ventelator de buzunar cu stropitoare ce m-a racorit in timp ce asteptam trenul in statie. Am observat privirilor celor din jur ce se uitau la mine cu gelozie ca eram pregatit pentru o zi torida, in timp ce se cauau in genti dupa un evantai. Am observat ca in Japonia nu numai femeile folosesc evantaie, ca in Europa, ci si barbatii. Si am mai observat ca aici femeile inca se plimba cu umbrelute de vara pentru a fi protejate de soare, cum se plimbau si la noi, in perioada interbelica.
Insa pe la amiaza am descoperit ca nu era atat de cald si mi-am petrecut o jumatate de ora, pe o banca cu un MD white (o noua dracovenie japoneza ce nu m-a dat pe spate ca originalul MD), in campus, privind pe cei ce tranzitau pe acolo. Era mai bine ca afara, unde Asa m-am intalint si cu Miguel (proful de mediu) ce se asezase pe o banca alaturata sa ia pranzul. Am mai stat de vorba cu el despre Romania, Anglia si Spania iar apoi m-am intros la munca.
Nu imi venea sa cred ca vremea urma sa se strice, pentru ca era anuntat un taifun ce ajunsese deja in partea desud-vest a Japoniei si pana miercuti traversa toata tara pe directia N-E.
Luni seara Pushkar a venit pe la mine sa ma intrebe ce fac. Nu avea laptopul cu el si se plictisea. I-am propus sa iesim afara, sa tam pe banca, asa cum faceam pe vremea cand eram in camin la Iasi. A fost o seara placuta. Am stat pana la 1 noaptea si am vorbit despre de toate. Am fost eu, Pushkar, un tip din Tailanda si Yuchiro, seful de camin. Yuchiro are, dupa cum v-am mai spus, masterand la arhitectura. Momentan se zbate cu un proiect. Are o idee buna, insa proful i-a zis sa o faca mai spectaculoasa. Proiectul e o cafenea pe o terasa deaspura liniilor de cale ferata in Shinjuku. Zona e foarte frumoasa si i-am propus sa mai scoata din peretii din beton si sa o faca din sticla-oglinda. Din afara sa se vada oglinda, sa se reflecte cladirile frumoase din jur, iar inauntru sa fie sticla, sa se vada cladirile frumoase de afara. Ideea mea a fost apreciata de proful lui insa i-a zis ca ii trebuie mai mult. Am intrebat-o pe Mara (prietena de-a mea, studenta la arhitectura) si ea a zis ca ar acoperii podul ce duce spre terasa. Despre asta am discutat ieri cu Yuchiro, toti ne dadeam cu parerea despre ce ar mai putea sa faca la cafenea.

Marti m-am trezit de dimineata, cu ideea de a plecat devreme la facultate ca sa pot sa ma intorc inainte de taifun in camin. Insa am hotarat sa ma culc la loc si sa nu mai merg la scoala. Sunt foarte tare conditionat de camin. Cu toate ca e o afacere buna: 70000yeni (700 euro) si am asigurate 2 mese pe zi de luni pana sambata, electricitate, internet si mai platesc inca 3400 (34 euro) abonamentul la tren pe luna, e departe. Sunt la 20 de km de oras, insa la banii astia nu imi plateam o chirie la o garsoniera in Shinjuku. Hakan plateste chiria 80 000 si peste asta mai are de platit si curentul, internetul si sa isi cumpere de mancare, dar sta la 5 minute de facultate. Din cauza distantei si din cauza ca trenurile merg pana la 12 si ceva noaptea, nu mai am viata ne noapte pe care o aveam inainte. Ajung in camin, iau cina si nu ma mai intorc in oras ca e prea departe.
Am dormit pana pe la 1 (pe la 9 m-am hotarat sa nu mai plec, m-am uitat la un film si m-am culcat pe la 11) si afara ploua. M-am imbracat si m-am dus sa iau pranzul la celebru restaurant cu gyoza. Cand am iesit de acolo incepuse potopul. De obicei cand ploua se racoreste, insa era cald tare si umed. Ploaia ce atingea pamantul fierbinte se transforma in abur si era foarte greu de respirat. Insa mi-am luat teapa. In imaginea de mai sus scrie ca taifunul ajungea in zona mea la ora 15UTC. Ei, eu nu am stiut ce inseamna UTC si am crezut ca e ora Japoniei, insa e acelasi lucru cu GMT. Asa ca taifunul ne-a traversat undeva pe la ora 10-11 seara.
De data asta nu am mai luptat cu taifunul pana acasa, insa am pierdut inca o zi care s-a scurs citind bloguri, pe facebook si citind stiri onile. Si am terminat sezonul din Game of Thrones.
Astazi e sufocant de cald, din nou. In drumul spre statie am observat ca nu prea exista marturii ale taifunului de ieri. Un copac cazu la blocul nou de langa camin si multe frunze pe jos. Din cand in cand cate o umbrela rupta zacea intr-un colt de strada.
Ma gandesc cu melancolie la anii de facultate din Romania, la prietenii de acasa si la familie. Poate de asta am inceput sa numar ziele pana cand plec...
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...