Treceți la conținutul principal

Personalitate vs persoana

A trecut o saptamana de cand imi bantuie prin minte o conversatie neasteptata pe care am avut-o dupa un examen. Dupa ce am fost intrebat cateva intrebari, profesorul m-a intrebat de ce sunt asa suparat. Eram obosit, nu dormisem bine, avusesem niste zile aglomerate si aveam multe pe cap si abia asteptam sa ies pe usa, cu nota in carnet. Ma gandeam ca la asta se refera. Am schitat un zambet si i-am raspuns ca sunt doar obosit. Apoi mi-a spus ca nu se refera la starea mea in momentul respectiv, ci in general. Poftim? Adica cum? Mi-a marturisit ca imi citeste blogul si a observat acolo ca sunt foarte suparat pe viata.
Am incercat sa dau un raspuns mecanic si sa imi motivez eul de pe blog si am plecat dupa ce am primit un sfat bun si o urare de bine, o urare de care aveam nevoie.
In drumul spre camin, si in zilele dupa am tot rumegat intamplarea asta. Da, sunt uimit ca un profesor ce are o functie de conducere in facultate are timp sa citeasca blogul meu si isi alege ca putinul timp liber pe care il are, sa il  petreaca aici. Mi-am aminit apoi de o intamplare de acum doi ani, cand la o activitate la Ambasada Romaniei la Tokyo, o tipa m-a abordat timid si dupa ce a vorbit cu mine cateva minute, mi-a spus ca se astepta sa fiu rau si nu asa dragut. De ce? Asta era imaginea pe care si-o crease citindu-mi blogul.
De multe ori, am ales sa imi fac dreptate aici, am ales sa clarific niste lucruri. De fiecare data mi-am spus parerile personale aici, insa posibil ca mi-a fost mai usor sa transez lucrurile in fata unui monitor, decat fata in fata cu cineva.
Sunt aceasi persoana si pe blog si in viata de zi cu zi, insa exista nuante. Ma comport, poate mai cu manusi in societate, pentru ca ma supun, mai mult sau mai putin, unor reguli de buna purtare, in schimb aici imi permit sa fiu mai transant. Dar si aici ma abtin de la abordarea unor subiecte, pentru ca daca nu ma cunosti decat de aici, sau doar din unul, doua articole, nu ma cunosti cu adevarat.
Saptamana asta, un anonim mi-a comentat pe blog si mi-a spus ca omurice-ul pe care l-am gatit nu se numeste asa ci okonomiaki. Nici nu avea idee despre ce vorbea, insa frustrarea lui era prea mare. El era, posibi, pasionat de Japonia iar eu, un nesimtit care a ajuns acolo unde a vrut el, fara sa merit (in conceptul sau - pentru ca nu imi doream asta). De ce va spun asta? Pentru ca din cauza comentariilor de genul asta si din cauza unor muritori de grija mea, am devenit transant si nu mai iert nimic. Esti prost? La revedere! N-am chef sa imi bat capul cu tine.
Si imi permit sa dau un sfat: nu ma judecati dupa ceea ce scriu, ci dupa ceea ce fac.
Pe curand...

Comentarii

  1. Cam așa e cu blogurile, mulți aleg să vadă ce vor să vadă, extrăgând din contextul celor scrise. De aceea, sincer, nu mă încântă ideea de a scrie din nou în online. Poate despre un film, o carte, ca guest-posturi pe bloguri prietene. Ideea e să nu lași să te afecteze prea tare anonimii, sunt destule lucruri în real încât să te complici prea tare cu lucruri mărunte din online.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai lumea te-a judecat dupa ceva ce ai facut.. dupa ceea ce a reiesit prin actiunea de a scrie. :))
    Te supara faptul ca te vede lumea taios si suparat? De ce? Conteaza asa de mult parerea altora despre tine?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pana de curând nu ma deranja. Insa acum parca imi sta pe creier si nu stiu de ce :))

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...