Treceți la conținutul principal

Sarpe & Cercel

Va povesteam intr-un articol la inceputul anului despre epopeia cautarii unui roman, Sarpe & Cercel. Spuneam atunci ca mi-am facut mii de draci cautand in librarii cartea, fara niciun rezultat, iar dupa ce m-am plans prietenilor de la Japonia Noastra de cosmarul zilei, mi-a aparut pe facebook reclama de la elefant.ro cu titlul mult dorit. Asa mi-am cumparat o carte de 5 lei pe care am platit transportul 10 lei, carte ce a ajuns cu o saptamana mai tarziu decat trebuia si pe care abia am reusit sa o citesc in vacanta ce tocmai s-a terminat.
Si mi s-a intamplat din nou, sa imi placa nespus de mult un roman de la care aveam asteptari mari. De obicei raman dezamagit in cazul experientelor de gen, insa si la cartea asta am fost acaparat de un mare wow, ce a pus stapanire peste mine ca un drog pe un dependent.
Incep sa am din ce in ce mai multa incredere in recomandarile Alexandrei si mi-e frica ca o sa devin dependent de cartile ei si nu cred ca are atatea carti sa-mi recomande, ca e si ea critica, ca si mine.
Hitomi Kanehara este copilul razvratit al literaturii japoneze contemporante. S-a lasat de scoala la 11 ani iar la 18 lansa romanul de fata, roman ce a castigat marele premiu Akutagawa, unul din cele mai importante premii in Japonia, premiu pe care l-a castigat si Ryu Murakami (ce in prezent este presedintele juriului) cu romanul sau de debut Albastru nemarginit, aproape transparent, roman pe care am inceput sa-l citesc aseara.
Cu toate ca la prima vedere, romanul lui Hitomi pare un roman porno, el nu e asa. E romanul unei generatii razvratite, despre o nisa ce nu e inteleasa, despre niste oameni pe care ii vezi tot mai des in Tokyo si de care te feresti, punkistii. E un roman despre un triunghi amoros bolnav dar si despre singuratate si frica de banal. Cred ca asta e caracterstica generatiei noi de japonezi - firca de a fi absorbiti de mecanismul perfect al societatii, frica de uniformele de la joburi si de banalul cotidian acceptat.
Nu pot spune ca pot recomanda romanul maselor, pentru ca nu vreau sa fie vazut ca un roman vulgar, porno - pentru ca nu e asta, si il recomand oamenilor ce pot vedea dincolo de suprafata unui lucru.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...