Shinjuku
De prima data de cand am ajuns in statia Shinjuku, am vrut sa merg sa vad zona. Era un zgarie nor ce se vedea din statie, Cocon Tower (sediul unei universitati de medicina) inconjurat de alte turnuri si spuneam ca acolo e de mine.
Astazi mi-am indeplinit visul. Am fost cu Mario si Nate. Dupa ce ne-am plimbat cam o ora printre zgarie-nori si am facut poze, am vizitat cladirea guvernului (Twins Tower). La etajul 48 (202 m), in fiececare turn este o camera de unde se vede orasul (exact ca in Tokyo Tower). Observatoarele sunt descise zilnic de la 9 la 17 iar intrarea este gratuita. Asa ca am avut parte de un alt moment superb, cu o panaorama a orasului, pe timp de zi, din Shinjiku. In una din pozele pe care le-am pus pe Picasa se vede si Tokyo Tower, turnul de unde am vazut noaptea orasul. La parterul cladirii guvernului se afla un centru de informare turistica de unde mi-am luat un mini-ghid cu fiecare sector al orasului si principalele atractii din sectorul respectiv si o harta a orasului. Atunci am aflat abia ca eu nu locuiesc in Tokio, ci in Kodaira care este un oras satelit, o suburbie a orasului mare, la fel ca si Yokohama, care eu credeam ca e oras independent.
Cand coborasem din tren, vazusem un afis cu un muzeu de arta, muzeu pe care am vrut sa-l vizitam insa era prea tarziu. Insa ghidul de la punctul turistic ne-a spus ca in unul din turnurile din apropiere, la etajul 49 e un muzeu inchinat chinurilor din Al doilea Razboi Mondial.
Tin sa spun ca lifturile din turnuri sunt atat de rapizi incat de fiecare data cand le folosec ametesc si mi seinfunda urechile. In guvern am cronometrat si 59 de etaje au fost coborate in 53 de secunde, insa liftul din cladirea unde era muzeul a fost si mai rapid.
Muzeul era gratuit, micut iar fotografiatul era interzis. Pentru ca toate exponatele erau in japoneza am primit niste foi ce explicau despre ce este vorba in fiecare camera. Muzeul este gandit pentru copii, pentru a intelege mai bine istoria si pentru a nu uita cat au suferit in timpul razboiului. Fiecare camera are o sceneta formata din manechine si acte sau fotografii.
Prima camera este cu inceputul raboiului, cu japonezii in tren, plecand sa lupte. Pe geamurile asa zisului tren sunt proiectate imagini, fotografii din gari din acea perioada.
Urmatoarea camera reprezinta un grup de japonezi in Siberia, adunati in jurul unei bucati de paine, Sunt prezentate hainele ce le purtau in Siberia si muncile manulale la care au fost fortati sa se supuna.
A treia camera infatiseaza repatrierile, viata de pe vapor, scrisori despre cei morti, haine facute manual din resturi si diferite acte.
In penultima camera este un monitor cu un film realizat de una din actritile Japoniei, actrita ce a fost martora ale acelor vremuri, in clasa a treia fiind repatriata cu familia.
In ultima camera sunt calculatoare si carti pentru copii si tineri sa citeasca.
Muzeul este foarte impresionant si arata fixatia japonezilor, lucrul care i-a facut sa fie ceea ce sunt astazi.
Pentru ca deja era ora 3 ne-am dus sa mancam si decizia a fost un Shushi restaurant. Ideea unui astfel de restaurant e ca mancarea se plimba pe o banda, in jurul tejghelii, unde sunt scaune sa stai, iar in interior e bucatarul ce gateste. Pretul farfuriilor e in functie de culoarea lor, servesti cate vrei, platesti la final, cand predai farburiile la bucatarie iar spalatoreasa iti scrie pe o foaie cate farfurii si de care fel ai mancat. Gratuit e ceaiul verde fierbinte, care omoara microbii.
Pe o farfurie sunt doua bucati de shushi. Eu am mancat doua farfurii cu sushi facut la gratar (la 169 yeni farfuria) iar la sfarsit mi-am facut curajul sa mananc si sushi crud (din somon) iar la final celebra omelta dulce se se mananca dupa shushi. In total 6 bucati de shusi si doua bucati de omleta.
Dupa care m-am intors in suburbie, unde este caminul meu.
Pe curand...
Astazi mi-am indeplinit visul. Am fost cu Mario si Nate. Dupa ce ne-am plimbat cam o ora printre zgarie-nori si am facut poze, am vizitat cladirea guvernului (Twins Tower). La etajul 48 (202 m), in fiececare turn este o camera de unde se vede orasul (exact ca in Tokyo Tower). Observatoarele sunt descise zilnic de la 9 la 17 iar intrarea este gratuita. Asa ca am avut parte de un alt moment superb, cu o panaorama a orasului, pe timp de zi, din Shinjiku. In una din pozele pe care le-am pus pe Picasa se vede si Tokyo Tower, turnul de unde am vazut noaptea orasul. La parterul cladirii guvernului se afla un centru de informare turistica de unde mi-am luat un mini-ghid cu fiecare sector al orasului si principalele atractii din sectorul respectiv si o harta a orasului. Atunci am aflat abia ca eu nu locuiesc in Tokio, ci in Kodaira care este un oras satelit, o suburbie a orasului mare, la fel ca si Yokohama, care eu credeam ca e oras independent.
Cand coborasem din tren, vazusem un afis cu un muzeu de arta, muzeu pe care am vrut sa-l vizitam insa era prea tarziu. Insa ghidul de la punctul turistic ne-a spus ca in unul din turnurile din apropiere, la etajul 49 e un muzeu inchinat chinurilor din Al doilea Razboi Mondial.
Tin sa spun ca lifturile din turnuri sunt atat de rapizi incat de fiecare data cand le folosec ametesc si mi seinfunda urechile. In guvern am cronometrat si 59 de etaje au fost coborate in 53 de secunde, insa liftul din cladirea unde era muzeul a fost si mai rapid.
Muzeul era gratuit, micut iar fotografiatul era interzis. Pentru ca toate exponatele erau in japoneza am primit niste foi ce explicau despre ce este vorba in fiecare camera. Muzeul este gandit pentru copii, pentru a intelege mai bine istoria si pentru a nu uita cat au suferit in timpul razboiului. Fiecare camera are o sceneta formata din manechine si acte sau fotografii.
Prima camera este cu inceputul raboiului, cu japonezii in tren, plecand sa lupte. Pe geamurile asa zisului tren sunt proiectate imagini, fotografii din gari din acea perioada.
Urmatoarea camera reprezinta un grup de japonezi in Siberia, adunati in jurul unei bucati de paine, Sunt prezentate hainele ce le purtau in Siberia si muncile manulale la care au fost fortati sa se supuna.
A treia camera infatiseaza repatrierile, viata de pe vapor, scrisori despre cei morti, haine facute manual din resturi si diferite acte.
In penultima camera este un monitor cu un film realizat de una din actritile Japoniei, actrita ce a fost martora ale acelor vremuri, in clasa a treia fiind repatriata cu familia.
In ultima camera sunt calculatoare si carti pentru copii si tineri sa citeasca.
Muzeul este foarte impresionant si arata fixatia japonezilor, lucrul care i-a facut sa fie ceea ce sunt astazi.
Pentru ca deja era ora 3 ne-am dus sa mancam si decizia a fost un Shushi restaurant. Ideea unui astfel de restaurant e ca mancarea se plimba pe o banda, in jurul tejghelii, unde sunt scaune sa stai, iar in interior e bucatarul ce gateste. Pretul farfuriilor e in functie de culoarea lor, servesti cate vrei, platesti la final, cand predai farburiile la bucatarie iar spalatoreasa iti scrie pe o foaie cate farfurii si de care fel ai mancat. Gratuit e ceaiul verde fierbinte, care omoara microbii.
Pe o farfurie sunt doua bucati de shushi. Eu am mancat doua farfurii cu sushi facut la gratar (la 169 yeni farfuria) iar la sfarsit mi-am facut curajul sa mananc si sushi crud (din somon) iar la final celebra omelta dulce se se mananca dupa shushi. In total 6 bucati de shusi si doua bucati de omleta.
Dupa care m-am intors in suburbie, unde este caminul meu.
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu