Prima veste


Acest articol este de fapt format din două e-mailuri pe carele-am trimis celor de acasă. Am mai modificat câteva lucruri și am mai adăugatcîte ceva. Să spunem că e primul aricol din Horea Sibișteanu – În căutareaeului pierdut . Tokyo experience. E un nou început al blogului, că tot faceacuș 4 ani.
început cu bagajul de la cală caredepășea cu două kg iar domnișoara dragută de la check-in, ca l-am facut și euonline, la
A calculatorul de lângă ghiseu (asta e cu trimitere la Lavinia, careapropos, ce faci?- am aflat între timp), m-a lasat să trec așa fara sa plătesc115 euro și astfel am avut șansa să găsesc la schimbul valutar din aeroportyeni, 11000 adica vreo 440 de lei și mi-am permis să beau cafea la 13.5 lei șiapa la 10 lei. Apoi la îmbarcări sictirita de acolo mi-a zis că nu am voie cudouă genți ci doar cu una. După ce i-am explicat ca am una de mână și laptopul, mi-a dat voie să mă îmbarc. Mi se pareaciudat că erau 6 japonezi la îmbarcare, plus evreul ala fundamentalist pe carel-am vazut cu mama și cu Ilinca.
In avion am mâncat un senwich cușunca presata și branză, avea painea cuseminte, inclusiv chimen, ce nu mi-a placut (detaliile cu mancara sunt pentrumama) și am băut cola made in Gemanica. Exista posibilitatea de a mai bea vinalb sau roșu sau bere germană. Tipul din fața mea a băut bere tot drumul,expicândui domnișoarei însoțitoare de zbor că e prima dată când zboară și că îieste frică. Tot zborul un puradel mic a plâns, ca erau o droaie de români cemergeau la Milano plus încă alți trei copii care au vorbit tare de mă dureacapul. Lângă mine au stat două japoneze ce au dormit non-stop.Am zburat cu unAirbus A320-200 ce era foarte cochet însă nu avea nici un monitor care să nearate pe unde zburăm. Am rupt 6 pagini din revista Luthansei pentru a cunoștetoate zborurile și pentru că aveau harta terminalului Munich.
Avionul aavut întarziere vreo 15 minute iar in München m-am plimbat ca nebunul să ajung la celălalt terminal. Acolo să vezipuhoiul de japonezi. În tot avionul ala de A340-300, ce are 8 locuri la firstclass,48 la buisiness si 165 la economic, eram eu cu 3 tipi la economic si incavreo 5 la buisiness si 2 la first class, ce eram caucazieni. Restul,mongoloizi. Avionul avea câte două locuri pe rândurile de la geam, eu am statla geam și nu am avut pe nimeni lânga mine așa câ m-am întins cum am putut, si4 locuri pe mijloc. Aveam televizor în fiecare scaun. Pe langă radio, știri șiinformații despre zbor puteai să vezi filme și selecții de episoade dinseriale. Asa am văzut un episod din Glee (nu mulțumesc), unul din Modern Family(interesant) și unul din Golden Girls, un serial cu Bety White de prin anii'70. Apoi m-am uitat la Apă pentru Elefanți. Sa va uitati la el ca e fain! Am mâncatniste paste negre, japoneze ce nu aveau nici un gust, astea cică erau ca salată.Am vazut ca japonza de langa mine, și-a pus peste ele un sos pe care il aveamintr-o punguta pe care scria in japoneza. Sosul era ingrozitor de grețos (credca era ala de care zicea Pauleț, și avea culoare de Cola)(e sos de soia, ealtfel decât sosul de soia chinezesc care se găsește la noi; e mai subțire șimai uleios), dar amestecate cu pastele alea fara gust era bun. Mai era o salatăde morcovi și salată cu un sos de roșii, ulei și otet balsamic si puteai să alegi între vită cu polenta de cartofi și verdeturi (un piure ce avea in elverdețuri) și brocolii cu morcovi sau un pui japonez. Am ales vita, că mancarejaponeză tot o sa mananc. Ca și băuturi, pe langă cola, sprite, suc de mere,suc de portocle, suc de roșii puteai să bei vin alb sau roșu sau șampanie. Apoiau venit cu cafeaua iar pe timpul nopții (se innoptase cand traversam Siberia șiau inchis luminile în avion) te duceai în spate și iți luai tu apa, suc,covrigei, mini-brezel și biscuți cu cioco care erau așa de buni. Dimineața amservit, omletă, cu bucati de pui și cartofi prajiți, unt cu gem, branză topităși cafea, ceai, suc, apa. Am dormit 3 ore pentru că era întuneric și toțidormeau și pentru ca pe geam nu se vedea nimic.

În timpul zborului a trebuit săcompletăm un formular pentru la vamă. Mie mi-au dat doar unul că au zis că sunt la studii. În aeroport, cred că am mers jumătate de oră de acolo de unde amaterizat până la vamă. M-am dus la vamă și nu mă lasau să trec. Proștii nici nuștiau engleză și nu înțelegeam minic. Am cerut un vorbitor de engleză ca s imizică ală că trebuia să mai complez ceva. Nu le-a convenit că am dat adresa dela camin, nu știu de ce, dar după ce mi-au scanat degetele să vada ca sunt euși mi-au făcut poză, m-au lasat să trec. Apoi am luat bagajele și am plecatimedat spre tren. Am cautat un telefon public, mobilul nu are semnal cu toateca cei de la orange mi-au zis ca pot primii telefoane și că pt sa trimitmesaje, nimeni nu vroia să imi schimbe în mărunți așa că am fost la un schimbvalutar. Am plătit 1000 de yeni, adicaă cam 40 de lei biletul până la stațiaunde trebuia să mă întalnesc cu cel ce mă ducea pană la camin. Am pierduttrenul pentru că am vorbit prea mult la telefon cu cel ce trebuia să ma ia șim-am mișcat foarte greu cu valizele.. Noroc că e ca biletul de autobuz, nuconteză cu ce tren pleci, condeaza doar distanța. O să imi fac un cardpreplatit să o sa îmi fie mai ușor cu mersul cu trenul dar am înteles astăzi dela cineva că îmi trebuie student cardul mai întâi.. Am mers 45 de minute panala statia unde m-a asteptat ametitul. Am impresia că Narita e undeva ca unaltfel de oraș pentru că până în stația unde m-am vazut cu cel ce trebuia să maia am trecut prin locuri unde erau plantații. Japonezele se poartă cu mănuțitrei sferturi, fără degete. Am impresia că e o modă, la fel cum e și cu telefoanele cu clăpiță, că toți au telefoanedin alea.Că e imbracata sport, că e cu fustă și cu ciorapi plasă, daca serespectă are mănuși. Și când transpiră scot din genantă un prosopel mic, nușervețele ca noi. În stație mă astepta unu' mic cu o foaie mare pe care scrianumele meu și numele unui araboi (arabouiul a aparut abia aseara pe la 8).Tipul e student în anul 3 la istorie. Stă în alt cămin și face chestia astapentru bani. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se uite la ceasul meu șisă mă întrebe dacă e elvețian, apoi mi-a arătat carnețelul lui din piele ce eraenglezesc. Am luat un tren, green line, am mers cu el juma de oră după care amschimbat altă linie și am mai mers juma de oră. În tren mi-a arătat petelefonul lui că are steagul României și m-a întrebat de ce am trecut de larege la comunism iar in 1989 am devenit democrați. Asta ca să văd eu că s-ainteresat de țara mea. Apoi a început nebunia. L-am intrebat daca prizele lorarată ca priza mea și s-a uitat ciudat la ea. Am oprit la un magazin detelefoane (care se chema nu stiu cum Bank ca eu am crezut ca e bancă) unde amintrebat unde as putea găsii așa ceva. Tipa de acolo, foarte drăguța mi-a scoso foaie la imprimantă, ce-i drept în japoneza, cu harta spre magazin. Si deacolo cele 15 minute de mers pe jos s-au transformat într-o ora. Ne-am rătăcitși ne-am învârtit de am innebunit, pe o căldură insuportabilă. Am ajuns intr-unfinal. In holul de la intrare era o porțiune de un metru 80 cu un metru 20 cugresie.M-am gândit să mă mut mai încolo, când domnul administrator a inceput sădebiteze în japoneză. Ala micu de la instorie mi-a zis că nu am voie încalțatcu papucii de afară. Imi las papucii în dulapiorul de la ușa, care e cu cifruca la seif și imi iau papucii de camin, și fac schimbarea asta ori de cate oriies. Cheia de la cameră arată ca o cheie de masina dar în loc de butoane, înpartea superioară, are cartela care deschide ușa. Ori de câte ori ies trebuiesă pun cartela iar când mă intorc la fel.
Stau la camera 414, caminul are 4etaje, primul fiind parterul, deci liftul e de la 1 la 5. Eu stau la erajul 3.Pe un plaier, relativ aproape de baie. Sunt 23 de camere pe etaj, căminul avândforma de T. În baie e camera de dusuri. Adica sunt doua dușuri în care intriintr-o cameră, unde lași hainele, închizi ușa și treci în dus. Apoi suntchiuvetele, 3 la numar, separat wc-urile, în numar de 4 și doua pișuare. Dincolode unde te speli pe maini și intri la duș e spalatoria. Ai mașina de spalatgratis, doar detergent să iți cumperi (și mi-am cumparat) iar pe balcon iși usucirufele sau platesti 100 de yeni (4 lei) la mașina de uscat și le usuci acolo.Dupa ce mi-am luat camera în primire și am facut dus, m-am dus la magazinul deelectronice sa imi iau adaptor. Yuichiro, șeful de camin, care e in anul 4 laarhitectură a mers cu mine. E foarte de treaba. Am mers cu el apoi lasupermarket să imi iau apă, detergent și saci menajeri. Eu nu sunt rasist șichiar nu mi se pare ca seamănă toți între ei, doar ca nu le desting rasele,care e japonez, care chinez, care monglez, care taiwanez dar cred ca ei sunt căaltfel nu îmi explic cum de li se pare că semăn cu Michael Scofield.
Dar mai întai să vă spun povestea cuwc-ul. Mă asez pe wc, îmi pun colac de haritie și simt că mă frige. Mă uit pecolac și văd că are n-spe mii de butoane. Apas pe primul, că scria în japoneză,simt un fâs de bur rece în fund. Sar panicat, mă așez la loc și apas pe al doilea.Un jet de apa caldă se plimba pe la fundul meu. Am crezut ca ma cac pe mine derâs. Apoi apăs pe următorul buton și incepe muzica de relaxare :)). Acumînteleg de ce hârtia igienică e așa subțire, cu ea doar te usuci de apă.
Soția administratorului ebucatareasa șefă. Și era curioasa dacă am mai mâncat mâncare japoneză asa ca astat pe capul meu. Ieri la cina s-a servit: supă de boabe de soia, care e foartebună. Se bate fasolea de soia până se face pastă, apoi se adaugă apa șipostarnac. Pene (paste), cu ardei iute și frunze de muștar (care erauinteresante, și putine ca dacă erau mai multe o luai pe arîtură la cat decondimentate erau), orez și carne de vita, făcută in sos de soia cu ceapă șibranză de soia (care e naspa și gretoasa, parcă e caimac). Yuichiro a incercatsă mă invețe să mănânc cu bețisoare, dar nu a reusit. La masă cu noi a mai statMario (accentul se pune pe a nu pe o, ca nu e super mario) care e japonezce a trait în China și studiază bioingineria, un tip jumatate indian jumatatechinez (nu ii retin numele) ce o arde în engleză de ma sparge, înca doi bobocidin China care studiază politică înEngleza și vorbesc foarte bine, și inca doi un japonez si un taiwanez ce suntde mai mult timp în cămin și sunt prieteni cu Yuchiro. Înca e vacanță și doar studentiide anul 1 au inceput să vină în camin.
Dimineață am dat-o în bară cu miculdejun. Nu înțelegeam nimic din ce era pe masă, am încercat să îi cer o furculițadoamnei de acolo dar nu înțelegea (mi-am pus pe telefon poze cu furtcuiță,lingură, să ințeleagă ce vreau), erau o droaie de toppingur sau sosuri ce toțile mâncau pe pâine dar aveau culori ciudate. Nu am văzut că în frigider eragrapefruit și nici iaurtul (cred că era iaurt). Să nu mai zic că era supă desoia și orezul pe care ei îl mămâncă non-stop. Și așa am mâncat doar în greațăcele trei chifteluțe de pește, cu cuțitul, ce aveau foarte multă ceapă, am bautun ceai și cafea. Și când m-a lua din nou foamea la 11 m-am pus la somn, și amdormit pânp la 2. Se pare că încă nu m-am acomodat, de am simțit nevoia să dormcând in România era noapte și am dormi neîntors, nu ca azinoapte când m-am foitmereu.
Pentru poze incercati linkul de picasa, ca imi merge foarte greu netul, parca e in Tudor.

Pe curând...

Comentarii

  1. la inceput e mai dificil..dupa... o sa te obisnuiesti ..prea mult chiar :))))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare