Treceți la conținutul principal

National Museum Tokyo

Initial astazi trebuia sa merg cu Morgan (americanul) in Shunjuku sa isi ia el incaltaminte. Shinjuku e un cartier de zgarie-nori, unde se afla majoritatea brandurilor internationale si sediile marilor companii. Cum Morgan poarta 45 la picior este singurul loc unde ar putea gasii ceva.
Insa dimineata Satoshi (japonez, student in anul 4 la mediu ce a fost plecat doi ani in California cu o bursa pe literatura) a venit cu ideea de a merge sa vizitam Muzeul National de Istorie. Trebuia sa ne intalnim cu el in Takananobaba la 13 pentru ca el avea nistre treburi de rezolvat pana atunci. La ora stabilita si la locul stabilit eram cu totii acolo si am decis mai intai sa mancam. Toti aveau chef de soba, mai putin eu. Mie nu imi plac deloc. Soba, in cazul in care nu ati dat click pe linkul de dinainte, sunt pastele lor, ce au o culoare negricioasa, ce se manca reci, inmuiate intr-un sos rece, din peste condimentat cu ceapa si wasabi. Restaurantele de obicei au fie poze cu mancarea ce o servesc in acea zi, fie in vitrina au farfurii cu mancarea respectiva. Mancarea din vitrina este facuta din plastic. Restaurantul la care am mancat astazi avea mancarea in vitrina. Am ales meniul 46: Intr-un bol, de jos in sus era orez, un sos al naibii de picant dar bun, carne de porc (e cea mai mancata carne aici) si un ou, totul pentru 650 yeni (100 yeni 4 lei). Am intrat inauntru unde aveau un aparat in care puneai banii si apasai pe butonul corespunzator meniului tau. Si cum restaurantul era specific pentru Soba, am primit moca si soba. De obicei primesti apa sau ceai de orez (care e foarte bun, doar ca miroase cam ciudat, miroase a Japonia) insa aici am primit si soba. Soba pe care a mancat-o Mario (cel jumate japonez- jumate tailandez) pentru ca nu se cuvine sa lasi mancarea in farfurie.
Dupa masa am plecat spre Ueno, ua din cele mai mari statii din Tokyo. Din Takanobaba pana in Ueno trenul (JK Line) face 21 de minute.
In Ueno exita un parc mare in care pe langa plimbare si un lac, exista un teren de baseball, Muzeul Ueno, Body Museum -Muzeum of Western Art, Museum of Science and Nature, o gradina zoologica si National Museum of Tokyo.
Am ales sa vizitam pe ultimul pentru ca este unul din cele mai importante muzee. Muzeul gazduieste o coletie de statui de lemn, una de arme, costume de razboi, portelan, etnografie, evolutia modei, caligrafie, bronz, monede si stauete vechi. Aceste expozitii sunt in cladirea principala si o parte din cladirea ce gazuieste colectii provizorii. Acum era o colectie de statui din China. In doua ore jumatate nu am apucat sa vedem decat cladirea principala si putin din gradina muzeului. In cele 5 cladiri ale muzeului, din care una era inchisa pentru renovare se mai puteau vedea colectii donate, o isotrie a artei Chineze si Taiwaneze si influentele artei Japoneze din acesea doua, plus o colectie mai mare de monede si evolutia lor.
Pretul biletului este de 600 de yeni si 400 pentru studenti (Noroc de Morgan ca si-a dat seama ca putem arata viza de pe pasaport ca fiind una de studenti, pentru ca nu avem inca student card id-urile). Muzeul mi-a placut foarte mult. Este foarte bine organizat si pus la punc. Se pot face fotografii, fara blit, cu exceptia exponatelor ce au in casuta cu explicatii semnul de fotografiere interzisa.
Poze de la muzeu puteti vedea aici.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...