The Artist
Japonia nu e o tara in care lumea se uita la filme. Filmele japoneze sunt de obicei filme dre groaza, pentru ca acest gen prinde cel mai bine. La cinema merg doar cuplurile pentru ca au preluat asta de la americani, deci biletele sunt scumpe si de obicei se vand doar bilete cu cate 2 locuri.
Astfel mi-am pierdut interesul pentru filme, pornind de la premiza ca nu voi merge la cinematograf in astia doi ani cat voi sta aici, si in acelasi timp mi-am marit portofoliul de seriale.
Insa ori de cate ori aflu de un film bun, citind un artiol, sau primind o recomandare, ma intorc la prima dragoste si il urmaresc cu interes.
Prima data am auzit de film intr-un top al celor mai bune filme ale anului 2011, top facut de criticii romani de film. Atunci nu l-am gasit si mi-am reamntit de el cand a fosat nominalizat la Globurile de Aur, dar nici atunci nu am fost norocos.
Dupa ce filmul a castigat Globuri pentru cel mai bun film de comedie sau muzica, cel mai bun actor in rol principal in film de comedie sau muzical si cea mai buna muzica dintr-un film, pelicula a devenit mai accesibila si piratata.
Astfel, aseara am avut ocazia sa-l vad. Genial! Filmul a fost o revelatie pentru mine. Filmul prezinta drama unui actor, vedeta de film mut, ce decate odata cu aparitia filmelor vorbite si succesul unei noi actrite, ce a fost oarecum promovata de vechea vedeta.
Filmul est filmat in totalitate alb-negru si aprope tot este mut. In perioada filmelor mute, premiera la cinematrogaf se facea cu orchestra ce incerca sa surpinda prin muzica, momentele din film. Muzica se afla pe totalitatea filimlui, jocul actoricesc este mult mai teatral iar convesatiile rare, sunt scrise, pe un ecran negru, ca in filmele clasice.
Michael Hazanavicius, regizorul filumuli a vrut sa aduca un tribut filmelor clasice mute, pentru ca totul este facut ca la carte. Figurantii din spatele actorilor se misca cu precizie matematica, mereu cat doi, cu o ritmicitate ce se vede ca este fortata pentru a fi perfecta (exact ca in filmele vechi), actorii sunt foarte teatrali si actiunea se desfasoara mai mult prin gesturi iar muzica este perfecta si ajuta la crearea starii pe care actorii o interpreteza prin miscari.
Scena mea prefeata din film este scena cu sunet, atunci cand personjul principal (interpretat perfect de Jean Dujardin - care a luat Globul de aur si premil la Cannes pentru acest rol) are un cosmar legat de lumea cu sunet. Realizeza ca totul are sunet in jurul lui, de la paharul care atinge masa, pana la pasi, mai putin el. Scena reprezinta cheia personajului sau, un classic care moare odata cu universul sau, neputand sa se adapteze la noile tendinte.
Pe curand...
Astfel mi-am pierdut interesul pentru filme, pornind de la premiza ca nu voi merge la cinematograf in astia doi ani cat voi sta aici, si in acelasi timp mi-am marit portofoliul de seriale.
Insa ori de cate ori aflu de un film bun, citind un artiol, sau primind o recomandare, ma intorc la prima dragoste si il urmaresc cu interes.
Prima data am auzit de film intr-un top al celor mai bune filme ale anului 2011, top facut de criticii romani de film. Atunci nu l-am gasit si mi-am reamntit de el cand a fosat nominalizat la Globurile de Aur, dar nici atunci nu am fost norocos.
Dupa ce filmul a castigat Globuri pentru cel mai bun film de comedie sau muzica, cel mai bun actor in rol principal in film de comedie sau muzical si cea mai buna muzica dintr-un film, pelicula a devenit mai accesibila si piratata.Astfel, aseara am avut ocazia sa-l vad. Genial! Filmul a fost o revelatie pentru mine. Filmul prezinta drama unui actor, vedeta de film mut, ce decate odata cu aparitia filmelor vorbite si succesul unei noi actrite, ce a fost oarecum promovata de vechea vedeta.
Filmul est filmat in totalitate alb-negru si aprope tot este mut. In perioada filmelor mute, premiera la cinematrogaf se facea cu orchestra ce incerca sa surpinda prin muzica, momentele din film. Muzica se afla pe totalitatea filimlui, jocul actoricesc este mult mai teatral iar convesatiile rare, sunt scrise, pe un ecran negru, ca in filmele clasice.
Michael Hazanavicius, regizorul filumuli a vrut sa aduca un tribut filmelor clasice mute, pentru ca totul este facut ca la carte. Figurantii din spatele actorilor se misca cu precizie matematica, mereu cat doi, cu o ritmicitate ce se vede ca este fortata pentru a fi perfecta (exact ca in filmele vechi), actorii sunt foarte teatrali si actiunea se desfasoara mai mult prin gesturi iar muzica este perfecta si ajuta la crearea starii pe care actorii o interpreteza prin miscari.
Scena mea prefeata din film este scena cu sunet, atunci cand personjul principal (interpretat perfect de Jean Dujardin - care a luat Globul de aur si premil la Cannes pentru acest rol) are un cosmar legat de lumea cu sunet. Realizeza ca totul are sunet in jurul lui, de la paharul care atinge masa, pana la pasi, mai putin el. Scena reprezinta cheia personajului sau, un classic care moare odata cu universul sau, neputand sa se adapteze la noile tendinte.
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu