Examenele finale

Initial am vrut ca articol sa fie doar despre modul in care se desfasoara examenele, dar m-am hotarat sa il fac mai persoanal si sa povestesc despre intreaga zi in care am participat la examene.
Cu o saptamana in urma am primit un e-mail de la secretara profesorului, ce ne spunea ca trebuie sa asistam la examenele finale: dizertatia pentru cei de la master - pe data de 8 februarie, de la 10 la 12 si licenta de la 14-17. Apoi de la ora 6 urma sa fie o petrecere. Am incercat sa nu asist, pentru ca aceste prezentari erau in japoneza si era timp pierdut aiurea insa nu am avut succes. Asa ca mi-am petrecut timpul acolo, jucandu-ma pe telefon. Prima chestie pe care am descoperit-o e ca niste tipi din laborator sunt master anul II, cand eu credeam sa sunt in ultimul an de facultate. Posibil ca e aia nu au fost cu noi in excursia din Niigata, pentru ca acea excursie e pentru cei noi...
Examenul de licenta, sau de fapt prezentarea temei se face intre doua laboaraore. In sala sunt prezenti profesorii celor doua laboratoare, membrii laboratoarelor si invitati (profesori, oameni de afaceri ce au ajutat la realizarea experimentelor, prieteni de-ai profesorilor). Dupa ce candidatul isi face prezentarea in Power Point, profesorii ii pun intrebari iar apoi intreaba in sala daca mai are cineva intrebari. Oricine poate sa intrebe.
La prezentarea proiectelor de licenta, sunt prezenti doar profesorul si membrii laboratorului. De data asta, se face doar cu memebrii unui singur laborator si fara invitati. Studentul isi prezinta proiectul si apoi profesorul pune intrebari, daca vrea. Nu a pus la toti. Si cum de obicei aceste proiecte sunt facute in echipe intreba pe cei de rang mai mare (pe masteranzii sau doctoranzii care fac parte din acelasi proiect). La un moment dat, in timpul unei prezentari am pufnit in ras ca Ghita, pentru ca citeam un articol scris foarte bine si nu m-am putut abtine. Tipul s-a oprit din prezentare, toti s-au uitat la mine, si proful m-a intrebat daca sunt ok. I-am zis ca imi venea sa stranut si m-am tinut, insa mi-a venit sa rad imaginandu-mi ce fata faceam cand ma abtineam sa nu stranut. O minciuna buna... :))
Ceea ce m-a frapat a fost tinuta. Nu tu costum, nu tu rochite. Tinuta fix de zi cu zi. Hitomi care e mereu cu rochite, a fost ieri eleganta, insa Keiko, cealalta fata era in blugi, adidasi si puloer. Baietii in blugi si pulovere, doar Misho, care e mereu mai trendy a fost in blugi, maieu si sacou. Si nimenui nu ii pasa de tinuta. Cand le-am zis ca in Romania trebuie sa te "impopotionezi" s-au uitat lung la mine, intrebandu-ma de ce. Din respect pentru profesor, am raspuns... Din acelasi motiv pentru care voi va imbracati la costum cand mergeti la un interviu de angajare.

Dupa accea a fost petrecerea, intr-un bar, ce servea si mancare. Daca as traduce numele barului ar fi ceva de genul: Din dragoste pentru morcovi. Pe masa existau doua sticle mari de Sake: unul dulce cu alcool 12% si unul de 30%, pe care japonezii il beau cu apa calda (un sfert sake, trei sferturi apa), bere la discretie si un shot de ceva cu morcov si mango. De mancare a fost: scoici la gratar, legume, branza tofu cu gelatina si alge, calmar cu ciuperci, tempura si alte alea.
Pentru ca eram plictisit si nu ma dau in vant dupa bere (car bausem 5 pahare) am folosit paharul in care fusese shotul ala scarbos, pentru shoturi de sake. Ar fi trebuit sa ma opresc dupa al 5-lea, cand am simtit ca imi fug picioarele pe sub scaun, insa am baut 9. Si mi s-a rupt filmul. Stiu ca profesorul radea de mine si imi spunea ca trebuie sa fiu la 9 la scoala, stiu ca Ikki m-a condus pana in statie, iar apoi imi aduc aminte pe bucati. Nu stiu cand m-am urcat in tren si cand am coborat. Tot ce imi aduc aminte e ca la un moment dat, cred ca in a doua statie, au coborat multi si a venit aer rece de afara si era atat de bine. Insa apoi cineva s-a besit si s-a imputit compartimentul. De la miros mi-a venit instant sa vomit. Stiu ca am inghiti voma pentru ca nu aveam cum sa vomit acolo. Dar nu stiu cum de am realizat cand sa cobor din tren si nici nu imi aduc aminte drumul pana in camin. Stiu ca am cazut cand am incercat sa imi ridic pantofii si sa ii pun la loc in dulap. Nu stiu cand am ajuns in camera, cand am pornit caldura, cand m-am dezbracat si pus in pat. M-am trezit la 4 dimineata ca aveam nevoie la baie m-a lovit o durere de cap ingrozitoare. Nu stiam unde sunt. Pentru ca franturile de pe drum mi-au revenit pe parcursul zilei, atunci cand m-am trezit nu stiam nimic. Toate hainele erau aruncate prin camera si am realizat ca am uitat geanta in bar. Insa era sub birou. Nu stiu cum de nu am uitat-o...
Si toate astea se intamplasera pana la 9 jumatate. Am vazut a doua zi ca la 9 si 20 i-am scris mesaj lui Hakan ca am ajuns cu bine. Deci apoi m-am pus in pat si m-am culcat. Logic ca la 4 dimineata,  dupa 6 jumatate ore de somn, nu puteam sa mai adorm. Insa am adormit, si m-am trezit din nou la 9, dupa aproximati 12 ore. In viata mea nu mi s-a intamplat sa ma aimbat asa pana la ora 8 seara si la 9 jumatate sa dorm. Fix ca ultimul betiv de la tara, care bea toata ziua si se culca odata cu gainile.
A doua zi nu am fost bun de nimic...
Pe curand...

Comentarii

  1. vai horica, nu stiu cum de ma ratat eu acest articol, sunt la biblioteca si am inceput sa rad tare, asa cum ai patit tu in timp ce isi prezentau aia lucrarile. mai ales faza cu trenul a fost criminala. vezi si tu te intrebi de ce ficatul tau e obosit ;) pupici si la mai multe articole din astea (funny, nu ca te-ai imbatat tu) apropos, sunt vane

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare