Treceți la conținutul principal

Nikko (3)

Am ajuns si la ultima parte din povestioarele din Nikko. Primele doua parti le puteti citi aici.
 Dupa ce am terminat de vizitat complexul Toshogu ne mai ramasesera doua temple se se succedeau iar langa ultimul complex era si statia de autobuz. Deja era ora 3 si intr-o ora se inchidea tot.
In parcarea de la Futarasan Shrine m-am umplut de nervi. Primul motiv a fost glodul. Ma plansesem mereu pe drum ca ar fi putut asfalta sau sa puna dale de piatra sau de ce nu chiar pietris fin.Pe jos, era un nisip fin ce din cauza zapezii ce se topise era apa si noroi peste tot. Apoi m-am umplut de nervi pentru ca m-a sunat proful si mi-a cerut sa fiu a doua zi la scoala, iar eu nu lucrasem nimic. Nici nu am vazut bine templul si nici nu am avut idee ca se puteau face poze inauntru de nervi. Descult si cu superstarurile pline de glod, ma gandeam la cum sa il sun pe prof sa vad ce vrea. Ma sunase de 4 ori si nu intelegeam nimic, din cauza semnalului prost.










Dupa Futarasan am plecat spre Taiyn Mausoleum, acolo unde este ingropat cel de al treilea shogun Tokugawa.  Complexul are mai multe temple shintoniste si budiste. A fost al doilea in preferintele mele, cu toate ca iarasi am urcat de am innebunit. Din pacate, mausoleul unde este ingropat shogunul nu se putea vizita (insa si pentru acolo trebuia sa urcam mult.). In acest templu ritualul era diferit. De obicei in templele shintoniste cand vrei sa te rogi, se trage de talanga de la intrarea in templu de 3 ori si se pune o dorinta, apoi se bate din palme de doua ori. Aici nu exista talaga la intrarea in templu, ci in interiorul templului erau trei vase metalice pe care le loveai cu un fel de facalet si scoteau un sunet cristalin. Iti puneai o dorinta, sau te rugai si apoi trebuia sa bati de trei ori in vas: odata pentru trecut, odata pentru prezent si ultima data pentru viitor.
In spatele templului se aflau treptele pentru masoleu, dar dupa cum am mai spus si mai sus, era inchis.
Dupa ce am coborat sumedenia de trepte, am realizat ca ne uitasem umbrele sus. Nu mai aveam forta sa urc inapoi plus ca era o umbrela de 150 de yeni (1,5 euro) si nu imi parea atat de rau pentru ea. Andreea s-a dus pana sus si le-a luat pentru ca tinea prea mult la umbrela ei. In acest timp am incercat sa ma uit pe harta si sa realizez ce am vizitat pana atunci. Apucasem sa vedem cam tot, mai putin un temlpu din spatele templului Futarasan de care uitasem.
Am luat autobuzul din statie si ne-am dus sa vedem podul sacru, construit initial in secolul . Podul  deservea pentru intrarea in orasul sacru si apae]rtine de  Templul Futarasan. Din motive de siguranta, podul este inchis pe perioada iernii asa ca l-am vizitat numai de peste drum, fara sa putem sa mergem pe el.

Am ajuns la 4 fara 10 in gara si am luat-o la fuga spre trenul ce pleca in 9 minute. Era ori asta, ori urmatorul peste o ora.
Dupa doua ore jumatate cu trenul, si inca vreo 2 prin Tokyo, la 8 am ajuns in camin. Toata ziua nu mancasem decat 2 sandwich-uri, o banana si jumatate de litru de cafea. Eram frant de oboseala si lihnit de foame insa bucuros ca am vazut acest frumos oras. Cel putin inca odata il voi mai vizita, in primvavara si de ce nu si in toamna, cand totul e rosu.
Pe curand....

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...