Treceți la conținutul principal

Niigata trip

Am inceput-o cu stangul de data asta insa s-a dovedit a fi o excursie foarte educativa.
Vreau sa precizez ca sunt racit din nou si nu inteleg de ce de fiecare data, cand am o excursie trebuie sa se intaple asa. Data trecuta, dupa excursie am racit si am facut infectie la masea. Acum am plecat racit in excursie si nu m-am putut bucura de tot ce am vazut si aflat.
Dimineata imi era fica sa nu prind iarasi aglomeratia din tren, dar fiind sarbatoare natioanal, Ziua Muncii, trenul era destul de putin populat. Am ajuns in Takadanobaba cu mult timp inainte insa Hakan nu mai aparea. Avusesem o discutie cu el cu o zi inainte si nu intelegea de ce, daca trebuie sa fim la 8:45 in Tokyo Station, unde  stam 10 minute pana ne mutam la terminalul la care trebuie sa ajungem iar de acolo avem tren la 9:10, trebuie sa plecam mai repede din Takadanobaba si sa ajngem la si jumatate. Era prea mult pentru el, si trebuia sa se trezeasca prea devreme (oricum cu o ora mai tarziu decat mine). Si nu s-a trezit. I-am trimis un mesaj cand deja era cam tarziu si mi-a zis ca ajunge in 5 minte. Adormise la loc. Ca sa ajungem oarecum la timp, doar vreo 3 minte sa intarziem, am facut un artificiu de trenuri. Luam un tren pana undeva si de acolo schimbam, astfel ajungeam cu 5 minute mai repede decat daca mergeam cu un tren direct.
Insa socoteala de-acasa nu s-a potrivit cu cea din targ. Trenul avea intarziere de 10 minute din cauza ca cineva se sinucise, din nou, aruncandu-se in fata trenului. Asta cu aruncatul in fata trenului e o chestie zilnica. In fiecare zi, cel putin un tren are intarziere din cauza unui sinucigas. Japonezii nu stiu ce e aia viata grea si cum dau un pic de probleme hop se si omoara. Insa au uitat de harakiri si acum incurca treburile altor mii de oameni. Insa despre asta poate voi scrie altadata.
Cu 7 minute intarziere am ajuns la destinatie. Bine ca nu eram ultimii ajunsi. Dupa noi au mai venit doi.

Si acum sa ma intorc la subiectul principal.
Sa incepem cu localizarea orasului (imaginile de mai jos) si cateva date despre el.
Niigata este cel mai important producator de orez pentru Japonia. Fiind numit orasul apei, este strabatut de multe rauri, este perfect pentru productia de orez, orezul iubeste apa. Orasul este un important centru international, avand n complex de sali de conferinte utilizat de G8. Este un important oras turistic in Japonia datorita raurilor si productiei de sake.


Cei care au facut Constructii la Iasi, si stiu sigur ca cei de la engleza au vazut poza din lateral. In 1964, la ora 20:30 in Niigata a avut loc un cutremur de 7.4 grade pe scara Richter. Cutremurul a avut urmari devastatoare din cauza efectelor lichefierii solului. Nigata se afla oarecum pe o insula. Dupa cu vedeti de pe captura de pe Google Maps, orasul are doua parti: pe continent si o insula intre Raul Shinano si Marea Chinei. Insula e formata din nisipuri, pamanturi noi iar din acest motiv a aparut lichefierea.
Ceea ce e spectaculos, daca imi permiteti sa spun asa, la acest cutremur e ca in urma cutremurului orasul s-a miscat cu 13 metri. Astfel unele proprietati ale oamenilor au devenim mai mari, altele mai mici. Raul Shinano s-a ingustat cu 8 metri si toate astea numai pe latura cu pamanturi noi. Este singura locatie din lume unde a avut loc asa o mare miscare. Exista o Sala Polivalenta, undeva pe malul raului care s-a deplasat 8 metri. Specialistii spun ca s-a desprins de fundatia pe piloti si acum sta pe pamant fara fundatii. Primaria nu a dat voie sa se faca investigatii pentru ca le este frica de ceea ce vor afla. Dupa cutremur au disparut tevi de apa sau gaze, tevi ce probabil odata cu miscarea pamantului au ajuns pe fundul raului. Podurile s-au daramat si drumurile s-au curbat.
Singurul pod care a ramas in picioare este un pod vechi, insa, dupa cutremur era mai lung decat raul. Astfel, soseaua ce se afla pe marginea lacului acum e curbata, ca sa poata trece pe sub pod. Mai exista cateva soseele ce erau drepte inainte de cutremur ia apoi s-au curbat, una dintre ele o puteti vedea in poza din lateral.
Una din cele mai mari pierderi este considerat un pod ce fusese dat in folosinta cu 2 luni inainte de cutremur. Podul era sustinut de un rand de piloti metalici, cu fundatie de beton, Acum podul a fosr refacut si are doua randuri de piloti, iar cei vechi, inclinati inca se pot vedea. Detalii aveti in imaginile de mai jos:
Podul astazi
Podul imediat dupa cutremur:
Podul ce a rezistat cutremurului (pod din beton ce a fost proiectat fara a se cunoste prea multe notiuni de rezistenta)
Pierderile au fost multe: scoli ce s-au daramat, case distruse, cladiri ce si-au pierdut stabilitiatea. Cercetatorii (printre care si prful meu) au lucrat ani in sir pentru a culege inforatii, au facut masuratori, au calculat cum si de unde s-a miscat pamantul. Cutremul din 1964 a fost o temelie pentru cercetarea in domeniul lichefiereii. De aceea profesorul Hamada face aceasta excursie in fiecare an cu studentii din anul 4 si cu studentii noi.
Eu am invatat multe din aceasta excursie, si oarecum ,acest articol poate fi bun pentru cineva ce vrea sa faca un referat sau prezentare pe aceasta tema.
Cum blogul asta va rezista, sper eu, multi ani, daca cineva citeste acest aricol, si are nevoie de informatii suplimentare, sa imi lase un comentariu si poate il pot ajuta.
Pe curand...


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...