vineri, 11 aprilie 2014

Domnisoara Christina si Cainele japonez

Noroc cu pauzele serialelelor ca am avut timp sa vad si eu niste filme pe care le aveam in lista de ceva vreme.
Primul film despre care o sa va vorbesc este Domnisoara Christina, pelicula pe care imi doream sa o vad fe foarte mult timp si pe care am ratat-o de doua ori in cinema. Trailerul arata foarte bine iar din distribuite faceau parte Maia Morgenstern si fiul ei Tudor Istudor iar microromanul lui Eliade e una din operele mele preferate, asa ca avea toate ingredientele pentru o reusita.
Dar n-a fost asa... Filmul e realizat exceptional: cadre misto, efecte speciale decente, montaj si imagine de calitate insa jocul actoricesc a fost varza de la A la Z. Nu stiu ce s-a inatamplat sau care a fost ideea pentru ca nu pot accepta ca Maia joaca atat de prost. Cred ca regizorul a vrut un joc teatral pentru a intra in atmosfera aceea din perioada interbelica cand toata lumea era destul de teatrala si nu lasa sa se vada adevarata simtire, insa ideea asta a fost proasta pentru ca am fost iritat tot filmul.


Undeva prin noiembrie am vazut un afis lipit pe geamul unui refugiu dintr-o statie de autobuz. Era posterul filmului Cainele Japonez ce rula la Ateneul Tatarasi in acea zi. Am sunat pentru rezervare si nu mai erau locuri. Am fost iritat toata ziua ca nu vazusem posterul ala mai devreme. Apoi am uitat de film, pana intr-o zi cand m-a intrebat cineva daca l-am vazut. La scurt timp dupa mi-a mai spus cineva ca il vazuse si am zis ca e momentul sa il caut si eu.
Sarind peste faptul ca e filmat in maniera filmelor romanesti contemporane, cadre fixe, lungi, prin care la un moment dat trece personajul insa nu se muta odata cu el, e un film ce are o poveste mai altfel decat cele din curentul asta care ne-a facut atat de celebrii in lumea cinefililor. Da, e o poveste dramatica despre un batran singur ce si-a pierdut casa la inundatii, proaspat vaduv si cu un fiu plecat la celalalt capat al lumii (in Japonia) ce nu vrea sa-si vanda terenul pentru a se construi acolo un parc eolian. E dramatic pentru ca in supararea sa stie ca acea bucata de pamant e singurul lucru pe care il mai are si spera ca fiul sau sa se intoarca in sat si sa-si faca o casa acolo. Dar cine ar lasa Tokyo si un serviciu in domeniu pe o casa la tara in Romania? Mi-a placut mult si il reomand celor ce apreciaza cinematografia romaneasca.


Si am o rugaminte. Daca stie cineva unde pot sa vad si eu Sunt o baba comunista sa-mi trimita un mesaj privat pe pagina de facebook a blogului.
Pe curand...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (228) de-ale mele (177) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)