Trimisul nostru special

"Meeh!"

 Cam asta a fost reactia mea duminica, dupa ce am terminat de citit romanul lui Florin Lazarescu si am inchis e-book reader-ul. A fost unul din acele momente cand ma asteptam la mai mult de la  o carte si am ramas dezamagit. Auzisem multe despre Lazarescu, am Lampa cu caciula in wishlist pe elefant si am citit Titanicul, povestirea sa din Best  of  Proza scurta anii 2000, povestire ce mi-a placut, dar Trimisul nostru special, m-a lasat rece.

Romanul are momente amuzante, e conceput misto, ca un puzzle din care vezi piese razlete ce nu se leaga, dar apoi, incetul cu incetul, totul devine clar si e scri intr-un limaj usurel, dar mi s-a parut superficial. Exista personaje ce puteau fi dezvoltate mai mult si episoade din poveste ce puteau fi diminuate.

Sau poate ca nu mi-a placut subtema, adica tema crestinismului romanesc, a locului unde sacrul se impleteste cu profanul de apar cancanurile eclesiastice de zi de zi. Toata partea asta mi s-a parut scrisa la misto, scrisa ca sa dea bine, cand se putea merge mai in profunzime cu povestile de culise dintr-un ziar mediocru, despre viata de jurnalist ratat si goana lui spre senzational. As putea spune ca in loc sa se urmareasca goana spre senzational a personajului, autorul s-a pierdut in goana lui spre senzational. Si incepuse bine, am ras cu pofta in tren, cand citeam primele capitole ale cartii. Si m-am pierdut pe drum...

Pe curand...