marți, 1 aprilie 2014

How I Met Your Mother - The End

A fost odata ca niciodata o sesiune de vara. Era undeva prin anul 3, cred si era imediat dupa un maraton Friends, maraton ce incepuse in sesiunea de iarna. Atunci, am inceput sa urmaresc How I Met Your Mother, The Mother of Comedy!

De la inceput mi-am dat seama ca serialul asta are un termen de valabilitate si asta din cauza scenei de deschidere, cu Ted invarsta vorbind cu copii lui, adolescenti, despre cum si-a cunoscut mama. Dupa caluelele mele, Ted trebuia sa faca primul copil unveva in 2013-2014 dar nu putea sa il faca asa pe nepusa masa, ca doar e ultimul romantic din New York. Asa ca de la sezonul 7 tot stau cu frica finalului.
Serialul asta a avut scenaristi buni ce au stiut sa lege povestile asa cum trebuiau, sa lase portite mici care sa se lege la un moment dat, si care sa gaseasca o idee geniala pentru un ultim sezon si o poveste reala pentru ultimul episod.
Mi-as fi dorit sa vad episodul asta acum un an, cand inca credeam ca lucrurile pot sa ramana la fel pentru totdeauna, cand nu vroiam sa accept schimbarea si transformarea prieteniilor (vezi Lilly), iar acum, un an mai tarziu intleg totul asa cum si personajele inteleg viata. Si e bine sa stim ca nu exista happy end intotdeauna sau ca un happyend poate sa arate altfel decat ne imaginam noi.
O sa-mi lipseasca mult serialul, scemariul bun, glumele amuzante si mintile bolnave ce au putut crea asa ceva. O sa incerc in toamna How I Me Your Dad, dar nu cred ca o sa functioneze si intr-o zi, obisnuit cu ideea ca s-a terminat, o sa incep sa ma uit din nou la el.
Pe curand...

3 comentarii:

  1. Cam așa e. După ce treci prin anumite experiențe, vezi episodul ăsta ca o retrospectivă a anilor "nebuni" ai tăi, nu ca pe o lecție ce-ar trebui s-o-nveți. Dar ești conștient că orice lecție pe care o simțim pe propria piele nu e o lecție învățată... Dacă am fi văzut episodul acesta pe vremea când nu am fi vrut să concepem așa ceva, nu l-am fi înțeles. Eu am zâmbit la final, cu iz de tristețe, dar am zâmbit...

    RăspundețiȘtergere
  2. PS: Robin cum a ajuns să locuiască tot acolo? =)))

    RăspundețiȘtergere
  3. Si-a păstrat apartamentul? Nu stiu, la asta nu m-am gandit.

    RăspundețiȘtergere

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)