Treceți la conținutul principal

Aventura de sambata

Saptamana asta am facut o schimbare de program si in loc sa merg duminica sa vizitez ceva, am fost sambata.
Dar sa explic mai intai conjuctura in care s-au produs toate: Saptamana trecuta am inceput cu o raceala nasoala. De fapt de acum doua duminici m-a luat raceala mai tare insa luni a pus capac. Asa ca de marti pana joi am stat in camin si am scris vreo 10 articole pe blog, articole ce au fost publiceate in zilele astea, sau ce vor fi publicate zilele urmatoare. Vineri m-am intors la scoala pentru ca nu mai puteam de plictiseala si trebuia sa ma pun la curent cu ceea ce se intaplase.
Mama lui Morgan a venit in vizita joi si sta o saptamana. Morgan i-a facut un program de vizita pentru fiecare zi iar pe sambata aveau planifiacat aceasta excursie la Muntele Nokogiri. In 2008, in epsiodul 4 din sezonul 11 al emisiunii Top Gear cei trei  protagonisti pleaca intr-o excursie de-a lungul Japoniei. Jeremy cu un Nissan in timp ce ceilalti doi pleaca cu trenul. Destinatia: Muntele Nokogiri. De aici si dorinta lui Morgan sa mearga aici. Am zis ca e o destinatie buna de excursie si mi-am adus aminte cat de mult imi placuse episodul din TG asa ca m-am autoinvitat in excursia lor. Morgan a vorbit cu mama sa care a fost de acrord si uite asa am plecat pe urmele celor din TG.

M-am trezit pe la 6 jumatate si am plecat din camin la ora 8. Trebuia sa ajungem in Ghinza unde era cazata mama lui Morgan. Am schimbat un tren si doua metrouri ca sa ajungem acolo. Incepuse sa ploua cand am ajuns in Ghinza si ne-am zis ca asta nu de de bine. Si de aici au pornit aventurile. Trebuia sa ajungem in Sinagawa si de acolo sa luam un tren operat de Keikyu Lines. Trenul ne ducea din Tokyo in Kanagowa, in orasul Yokusuka.
Ne-am urcat in primul tren din statie si dupa doua opriri ne-am dat seama ca e un local. Avand in vedere ca mergeam pana in celalalt capat (50 de statii) am spus ca trebuie sa schimbam cu un rapid, ce nu opreste in toate statiile. Am coborat in prima statie in care oprea un rapid si am asteptam unul. Primul care a venit ducea la Aeroportul Haneda. Asa ca ne-am zis ca il luam pe acela si acolo unde se bifurca liniile in doua, luam unul spre directia noastra pentru ca sigur gasim unul acolo, dacat sa asteptam unul in statie. Am ajuns in statia unde se bifurcau liniile si nu ne-am urcat in trenul spre Yokusuka pentru ca era Limited Express. Trenurile Limited Express sunt un fel de shinkansen si de obicei iti trebuie bilet special pentu asa ceva. Ceea ce noi nu aveam. Insa toate trenurile ce veneau erau limited express sau personal asa ca am intrabat un angajat si ne-a zis ca asa sunt trenurile pe aceasta linie. Cand am ajuns in Yokohama (pe care trebuie neaparat sa il vizitez), trenul s-a impartit in doua si vagonul in care eram noi a devenit personal. Mai aveam 10 statii pana la destinatie iar eu ma scapam pe mine. Dupa vreo 7 statii trenul s-a oprit si o parte din lume s-a dus in trenul de la linia cealalta. Morgan a zis ca noi suntem bine pe linia asta, insa cand am verificat si eu em observat ca iarasi se impartea in doua si noi nu eram in trenul in care trebuia. Am fugit spre trenul celalalt si l-am prins inainte sa se inchida usile. Dupa doua ore am ajuns la destinatie.
Din statia de tren am luat autobuzul ce ne ducea spre port. Din port urma sa luam un vapor ce ne ducea in Futtsu, orasul unde e Muntele Nokogiri.
In port am ajuns cu 5 minute inainte ca feriboul sa plece si am ajuns pe ponton exact pe ultima suta de metrii. Ne-am plimibat un pic pe punte, dupa care am intrat inauntru sa mancam ceva. A fost pentru prima data cand am calatorit pe ocean si mai ales cand am calatorit pe furtuna. Domne cum se misca vaporul ala... Dupa 40 de minute am acostat in port, de partea cealalta a golfului si am pornit spre aventura de pe munte.

Insa vremea era ingrozitoare. Ploua, batea vantul ingrozitor de tare si erau vapori de apa ce te improscau. Telecabina spre munte nu mergea din cauza vantului in schimb am primit o harta pentru drumetie.
Ne-am invartit pe stradute inguste, intre case, fara nici un indicator, si intr-un final am gasit drumul. In padure nu mai batea vantul insa era efect de sera, abia respiram. Am urcat vreo ora jumatate is nu am ajuns nicaieri. Nu stiu daca era drumul cel bun, insa eram mult noroi si drumul era ingust, pe o parte stanca, pe o parte rapa. Pentru ca era deja 3, ne-am hotarat sa ne intoarcem.

Nu am ajus la destinatie, nu am vazut muntele, statuia lui Budda, nu am vazut templul de pe munte insa am facut drumetie. Am avut aventuri intr-o zi ploioasa, in care orasul parea sa fie adomit, cand nu era nimieni pe drum, nimeni pe care sa intrebi daca suntem pe drumul cel bun, intr-o zi in care vantul batea prea tare si ploua infernal.
Am decis sa mai mergem odata in mai. Cand vom putea urca muntele la picior si ne vom putea intoarce cu telecabina. In mai vremea va fi perfecta si vom ajunge pana sus. Si vom stii cum sta cu trenul si vom ajunge acolo mult mia repede.
Ne-am intors, in port si am asteptat jumatate de ora feribotul. Am luat trenul, de data asta limitet expressul si am ajuns in Tokyo in 50 de minute si nu in doua ore ca la dus. Am luat cina in oras, am dus-o pe mama lui Morgan la hotel si am ajuns in camin pe la 10, frant de oboseala. Am baut un ceai fierbinte si m-am culcat.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...