Treceți la conținutul principal

Jucarele

Nu imi cumpar foarte des lucruri pe care dau multi bani. De fiecare data cand fac asta ma cuprinde un sentiment de vinovatie, ca as fi putut face altceva cu acei bani. De obicei sunt bani pe care i-am strans o perioada de timp, sa imi cumpar ceva, insa cand o fac am acest sentiment.
Imi aduc aminte ca acum vreo 8 ani mi-am luat un iPod albastru, cu o memorie colosala pentru vremea respectiva. Vroiam sa imi iau un mp3player si iPod-ul era mama lor. L-am ascuns in ghiozdan si m-am jucat cu el in camera pentru cateva zile, fara sa stie nimeni de el. Am folosit iPadul ala pana in anul 2 de facultate, cand am inceput sa ascult muzica direct de pe telefon. Inca il am, undeva intr-un sertar, pus bine la pastrare.
Acum vreo 3 ani si jumatate am strans bursa pe un an si mi-am luat iPhone 3. Am avut telefonul ala timp de 3 ani si l-am folosit la capacitatea lui maxima. In toamna mi-am luat altul pentru ca cel vechi nu era compatibil aici, insa inca il folosesc, pe cartela de Orange, fiind pe Roaming si poate ca o sa il tin si cand o sa ma intorc in tara.
Dupa ce l-am cumparar am avut acelasi sentiment ce vinovatie. M-am dus cu el in camera, l-am conectat la calculator (pe vremea aia asa il deschideai pentru prima data, cu iTunes) si mi-a fost rusine sa il arat cuiva, sa nu fiu judecat ca am asa ceva, ca e scump si ca il am, ca poate nu il merit.

Inainte sa plec in Japonia mi-am zis ca atunci cand ajung aici o sa imi iau o camera foto. Primul lucru pe care o sa-l fac, asta o sa fie. Ce-i drept, in prima saptamana m-am dus intr-un magazin, m-am uitat la camere, am zis ca sunt scumpe, ca trebuie sa pun bani de-oparte pentru biletul de avion, sa vin acasa, si nu mi-am luat. Abia mi-am luat un frigider da si de ala am zis ca se fac cu el peste doi ani...? Bicicleta? Nu... cheltui bani aiurea, cand peste doi ani nu o sa o mai folosesc...
Insa acum doua saptamani, dupa ce m-am chinuit sa fac niste poze mai acatarii cu telefonul si nu reuseam sa focalizez ce vroiam, iar aparatul foto mi se parea ca scoate pozele prea intunecat am luat decizia sa ma uit, din nou, dupa o camera. Am intrebat in stanga, in dreapta si cand am avut un nume, m-am dus cu el la bunul meu prieten Q si l-am intrebat pe el. Mi-a desfintat ideea si mi-a zis ca poze mai bune fac cu iPhone-ul decat cu ce vin eu. L-am rugat sa imi dea niste referinte si dupa ce mi-a insirat n nume de aparate foto mi-a zis ca nu le recomanda. Ca daca vreau ceva de ce sa ma bucur trebuie sa platesc mai mult decat i-am zis eu ca sunt dispus sa dau. Mi-a dat un singur nume: Nikon coolpix p7100. Numele ala mi s-a intiparit in minte si ma bantuia noapte de noapte.
Acum o saptamana, lunea trecuta, bantuit de raceala si cu febra, am umlat aiurea prin Tokyo sa gasesc ceva. Din niste n motive nu pot spune ce cautam. Ideea e ca am ajuns la un moment dat in Shinjuku, zona centrala a orasului. Si m-a lovit un gand. Acolo este al doilea cel mai mare magazin Bic Camerahttp://en.wikipedia.org/wiki/Bic_Camera din Tokyo. M-am dus la un bancomat, am scos banii pe care ii aveam pusi de-o parte si mi-am cumparat camera.
Pe drumul spre camin m-au apucat mustrarile de constiinta ca am cheltuit banii ce ii stransesem in cateva luni. Cand am ajuns in camin, deja aveam febra mare. Noaptea aia mai mult am delirat decat am fost lucid, insa am dormit cu camera in pat. Aveam un sentiment de vinovatie dar si de bucurie in mine, si nu imi dadea pace. Prima persoana careia i-am scris ca mi-am luat camera a fost Q. Stiam ca la el voi gasi linistea si pacea de care aveam nevoie. Il imi promisese ca ma va invata sa o folosesc (a devenit foarte occidental, mi-a dat manualul si mi-a zis sa il citesc si daca ma intrebari sa revin :)). Eu aveam manualaul numai in Japoneza). Apoi am vorbit cu Ancuta si i-am zis si ei. Cand am aflat ca am dat pe ea cam jumatate cat costa in Romania m-am mai linistit.
Si cum o saptamana am stat numai in camin, zi de zi am citit si am luat notite din manualul ala de 280 de pagini si incer ca invat sumedenia de butoane pe care le are camera. Mi-am salvat manualul in telefon, in iBooks si cand ma simteam mai bine, citeam cateva pagini. Intr-o saptamana l-am terminat.
Si cum azi e prima zi cand ies oficial din casa, nu prea am apucat sa il testez, asa ca mai jos va arat prima poza pe care am facut-o, de pe balcon. Apropos, santierul de vis-a-vis e ca si inchis. Blocul e aproape gata.
Sunt sigur ca de acum inainte ma va ajuta sa imortalizez toate lucrurile pe care am ocazia sa le vad. Meritam o camera pentru a imortaliza experienta din Japonia. Si promit ca o invat destul de repede cum sa o folosec la capacitate maxima.
Pe curand...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...