To Rome with Love

Woody Allen e un fel de Sergiu Nicolaescu al lor. El scrie scenariu, el regizeaza si joaca in film. Si la fel ca Sergiu Nicolaescu, Woody Allen s-a sclerozat si filmele lui incep sa fie din ce in ce mai proaste.
Am asteptat filmul asta foarte mult timp. Am zis ca poate Midnight in Paris a fost o greseala si ca omul si-a revenit. Poate pentru ca mi-am pus prea multe sperante in el si pentru ca am vazut ca e plin de actori cunoscuti, am ramas total dezamgit de el.
Dupa Oda Parisului, celebrul regizor creaza o Oda Romei. Ideea filmului e interesanta si porneste, la fel ca si la filmul anterior, de la filozofia orasului. Filmul spune povestea a 4 persoanaje in stil italian ironizand oarecum artele contemporane italienesti si in special postmodernismul.

Prima poveste ii prezinta pe Heyley o turista americanca ce se indragosteste de un avocat italian, Michelangelo. Parintii acesteia vin in Roma sa ii cunoasca pe familia lui si atunci, tatal fetei ii descopera pe tatal baiatului. Acesta avea o voce de tenor insa canta bine doar la dus. Si pentru ca americanul fusese producator de muzica clasica in US, se hotaraste sa il produca si pe cuscru, propunand un nou stil de opera, cantata sub dus.
Antonio si Milli sunt un cuplu proaspat casatorit ce se muta din provinicie, in Roma pentru ca Antonio primeste un serviciu aici, de la unchiul sau. Inainte de pranzul cu neamurile ea pleaca sa se cuafeze insa sa rataceste. Intamplator ajunge pe u platou de filmare unde isi intalneste acotorul preferat cu care are o mica aventura. Antonio isi asteapta sotia cand la usa apare o prostituata care gresise camera. Ea nu vrea sa plece pana nu intretine relatii sexuale, tabaraste pe el si in acel moment apar neamurile. Pentru a nu se face de ras, el spune ca prostituata  de fapt Milli si continua pranzul cu ea pe post de sotia sa.
Povestea lui Leopoldo este povestea mea preferata si mi se pare o ironzare fina a postmodernimului si a vedetelor de carton. Leopoldo este un cetatean banal, ce se trezseste de dimineata si merge la munca, unde ii place sa o analizeze pe secretara sefului. In una din dimineti se trezeste urmarit de paparazzi, devenind vedeta. Lucrul interesant la aceasta poveste e ca el e constiet de absurbitatea lucrurilor si ca nu intelege de ce e popular. E invitat la stiri unde se fac dezbateri despre ce a mancat la micul dejun iar reporterii ii iau interviuri in timp ce se barbiereste. Insa asa cum devine celebru, asa si dispare din atentia publicului.
Cea mai tampita poveste e povestea unui arihtect celebru ce se afla in vizita in Roma. El se hotaraste sa vada cartierul in care a locuit pe timpul studentiei, cand a vizitat pentru prima data orasul. Ratacindu-se pe stradute, intalneste un tanar student la arhitectura ce locuia in acelasi apartament, in care locuise el cu ani in urma. In povestea studentului apare o noua femeie, prietena iubitei lui, o tanara plina de sex-appeal ce face toti bartatii sa se indragosteasca. Arhitectul e vesnic prezent si comenteaza cu persoanjele ceea ce se intampla. E ca un fel de voce a ratiunii ce vorbeste insa cu toti, pe rand. Scenele astea sunt atat de proaste si lipsite de logica de te omoara.
Am incercat cu greu sa termin filmul si pentru ca m-a plictisit atat de tare, mi-a luat o saptamana jumatate sa scriu articolul. Nu il recomand, insa daca sunteti curiosi sa il vedeti astept parerile voastre.

Pe curand...