Kabuki
Kabuki este una din cele trei tipuri de teatru clasic japonez alaturi de No si Bunraku jucata dooar de actori barbati iar durata unei piese este intre 4 si 5 ore.
Kabuki apare in Sec XVII ca o forma de variatati insa pana in Perioada Edo(sec XVIII-XIX) a devenit cea mai popular forma de teatru in Japonia. Kabuki are niste reguli stricte pornind de la scena pana la jocul actoricesc.
Scena are o parte centrala circulara ce permite rotirea pentru schimbarea mai rapida a decorurilor. Apoi exista o scena secundara, un fel de pasarela ce strabate sala, in partea stanga. Acea parte este folisita pentru intrarea sau iesirea din scena a unor personaje in timpul actului, atunci cand vor sa simbolizeze un drum lung. De o parte si de alta a scenei sunt amplasati cei care canta si ofera muzica de fundal. Personajele principale intra si ies mereu prin partea stanga iar cele secundare prin dreapta. Mai multe detalii aici. Cortina este trasa manual so are intotdeauna dungi verzi, negre si portocalii.
Atât costumele, perucile cât și machiajul sunt alese potrivit rolului.
Costumele din piesele pe teme istorice, jidaimono, sunt mai elegante, stilizate, așa cum le purtau membrii nobilimii în perioada descrisă în piesă. Costumele în piesel pe teme domestice, sewamono, reflectă mai ales îmbrăcămintea purtată de populația perioadei Edo. Iar costumele din piesele de dans, shosagoto, sunt cele mai colorate.Perucile diferă depinzând de vârsta personajului, statutul social, ocupația, perioada istorică etc. Machiajul depinde de rol, cel mai cunoscut stil fiind kumadori, care seamănă cu o mască și are vreo sută de variante.
Actorii Joacă atât rolurile bărbătești cât și cele femeiești (numite onnagata). Fiecare actor aparține unei „familii” de actori (organizată strict ierahic), al cărei nume îl folosește. După mulți ani de ucenicie, poate primi alt nume care este o recunoaștere a statutului elevat pe care l-a atins. Primirea unui nou nume are loc într-un mod festiv, solemn, ceremonia numindu-se shūmei. La ea participă multă lume, colegii de breaslă, iar personajul principal ține o cuvântare (numită kōjō) în care le cere sprijinul celor prezenți ca să poată purta numele nou cu demnitate. Unul dintre cele mai ilustre nume de actor kabuki este Danjurō Ichikawa, care a fost folosit pentru prima dată încă la începuturile teatrului kabuki. [Sursa].
Eu am fost vineri la Teatrul National Tokyo unde am vazut piesa Shiobara Tasuke Ichidaiki (Drumul spre avutie al lui Siobara Tasuke, vanzatorul de carbuni). Ne-am luat bilet nu cel mai ieftin, ci al doilea, la 2500 yeni, din care am platit 1800 de yeni pentru ca am avut reducere de studenti. Am mai poatit 1660 de yeni pentru traducere si am primit depozitul de 1000 de yeni inampoi, dupa ce am innapoiat dispozitivul.
Piesa a durat 4 ore si dupa o ora si 45 de minute a avut loc pauza de jumatate de ora in care toata lumea si-a scos pachetelul (Bento) si s-au apucat de mancat.
Piesa prezinta povesta lui Tasuke un baiat de samurai ce a fost adoptat de un fermier bogat ce nu avea urmasi care sa-i duca numele familiei mai departe. Crescut mare afla ca sotia il insela cu fiul amantului mamei lui vitrege si dupa de calul ii salveza viata (amantul sotiei vrea sa il omoare) pleaca la Edo (Tokyo) unde vrea sa inceapa o noua viata, sa stranga bani si sa restaureze numele familiei adoptive. La Edo, lucreaza ca ucenic la un magazin de carbuni, isi regaseste familia ce nu il accepta pentru ca era ratat, reuseste sa deshisa propriul magazin, restaureaza numele familie si se casatoreste cu fata unui om important din oras.
A fost o experienta unica, deci nu o sa mai merg niciodata. Jocul actoricesc e foarte teatral si pentru ca joaca doar barbati, e destul de ciudat sa ii vezi in rolulile de femei si dureaza prea mult.
Pe curand...
Kabuki apare in Sec XVII ca o forma de variatati insa pana in Perioada Edo(sec XVIII-XIX) a devenit cea mai popular forma de teatru in Japonia. Kabuki are niste reguli stricte pornind de la scena pana la jocul actoricesc.
Atât costumele, perucile cât și machiajul sunt alese potrivit rolului.
Costumele din piesele pe teme istorice, jidaimono, sunt mai elegante, stilizate, așa cum le purtau membrii nobilimii în perioada descrisă în piesă. Costumele în piesel pe teme domestice, sewamono, reflectă mai ales îmbrăcămintea purtată de populația perioadei Edo. Iar costumele din piesele de dans, shosagoto, sunt cele mai colorate.Perucile diferă depinzând de vârsta personajului, statutul social, ocupația, perioada istorică etc. Machiajul depinde de rol, cel mai cunoscut stil fiind kumadori, care seamănă cu o mască și are vreo sută de variante.
Actorii Joacă atât rolurile bărbătești cât și cele femeiești (numite onnagata). Fiecare actor aparține unei „familii” de actori (organizată strict ierahic), al cărei nume îl folosește. După mulți ani de ucenicie, poate primi alt nume care este o recunoaștere a statutului elevat pe care l-a atins. Primirea unui nou nume are loc într-un mod festiv, solemn, ceremonia numindu-se shūmei. La ea participă multă lume, colegii de breaslă, iar personajul principal ține o cuvântare (numită kōjō) în care le cere sprijinul celor prezenți ca să poată purta numele nou cu demnitate. Unul dintre cele mai ilustre nume de actor kabuki este Danjurō Ichikawa, care a fost folosit pentru prima dată încă la începuturile teatrului kabuki. [Sursa].
Eu am fost vineri la Teatrul National Tokyo unde am vazut piesa Shiobara Tasuke Ichidaiki (Drumul spre avutie al lui Siobara Tasuke, vanzatorul de carbuni). Ne-am luat bilet nu cel mai ieftin, ci al doilea, la 2500 yeni, din care am platit 1800 de yeni pentru ca am avut reducere de studenti. Am mai poatit 1660 de yeni pentru traducere si am primit depozitul de 1000 de yeni inampoi, dupa ce am innapoiat dispozitivul.
Piesa prezinta povesta lui Tasuke un baiat de samurai ce a fost adoptat de un fermier bogat ce nu avea urmasi care sa-i duca numele familiei mai departe. Crescut mare afla ca sotia il insela cu fiul amantului mamei lui vitrege si dupa de calul ii salveza viata (amantul sotiei vrea sa il omoare) pleaca la Edo (Tokyo) unde vrea sa inceapa o noua viata, sa stranga bani si sa restaureze numele familiei adoptive. La Edo, lucreaza ca ucenic la un magazin de carbuni, isi regaseste familia ce nu il accepta pentru ca era ratat, reuseste sa deshisa propriul magazin, restaureaza numele familie si se casatoreste cu fata unui om important din oras.
A fost o experienta unica, deci nu o sa mai merg niciodata. Jocul actoricesc e foarte teatral si pentru ca joaca doar barbati, e destul de ciudat sa ii vezi in rolulile de femei si dureaza prea mult.
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu