Treceți la conținutul principal

Kamakura (3)

Dupa cum mi-am promis am ajuns din nou in Kamakura. Sambata a fost o zi nebuna, am plecat de la 7 cu Oana, Crina (colega ei de facultate din Romania) si colega de apartament a ei, o coreanca. Cu fetele astea nu te joci: am plecat de dimineata,si pe la 9 jumatate eram deja la primul templu, Engakuji.
Templul Engakuji a fost ridicat in secolul 13, si este unul din cele mai importante temple Zen din Japonia si cel mai mare din Kamakura. Templul a fost construit in padurea de pe dealul din Kita-Kamacura si este format din mai multe anexe, de la casa pentru cea, la o fosta fabricuta de sake. In timp ce ne plimbam prin templu, un mosulica simpatic a venit la noi si ne-a intrebat daca vorbim engleza (oau!). I-am zis ca da si a inceput sa ne intrede daca suntem din America su Franta sau Anglia sau Germania sau Austria sau Rusia dar nici ca nu ne lasa sa zicem de unde suntem. Ne-a zis ca de cand e pensionar a inceput sa invete engleza de unul singur si ar vrea sa ne dea adresa lui si sa ii scriem o scrisoare cand ajungem acasa si sa incepem sa conversam.

Dupa aceea ne-am indreptat, la pas vioi, spre Kenkoji care este cel mai important templu zen din Kamakura, si primul construit. Infintat de Hojo Hokyori in 1253, templul a fost condus de un preot budist adus din China. Templul in care se afla statuia zeitatii Hatto, este cel mai mare templu din lemn din Estul Japoniei. In spatele templului se afla o frumoasa gradina zen.
A treia oprire a fost la Tsurugaoka Hachimangu, cel mai important templu shintonist din oras. Templul a fost construit prima data in secolul 11 si apoi mutat 100 de ani mai tarziu. Templul este inchinat zeitatii Hakiman, zeitatea suprema si cea ce patrona familia samurailor. Templul se afla in centrul orasului si de aceea are porti de acces in fiecare punct cardinal.
La templu am vazut prima mea nunta traditionala japoneza. Sincer mi s-a parut stranie. Mireasa poarta un fel de rochie ce o acopera si pe cap cu un fel de caciula gen de papa. Mireasa era machiata pe toata fata cu fond de ten alb si data cu ruj rosu. Muzica ce se canta e e interpretata la patru instrumente: un fluier, un gong si inca doua instrumente de care nu imi aduc aminte. Muzica parea destul de stranie si in acelasi timp vorbea preotul. In interiorul templului se aflau, pe langa miri, parintii se mai aflat si doua cupluri de cavaleri de onoare. De o parte a templului stateau femeile, pe partea cealalta barbatii. Fetele au fost foarte incantate de nunta, eu insa am observat ritualul ca un om ce se uita la filme straine pentru prima data.
 Am plecat in cautatea mormantului celui care a pus bazele orasului, samuraiul Hokyori, insa nu am dat de el. Am ajuns insa la templul Jochiji. Templul a fostr construit in cintea unui din fii familiei Hojo, ce a murit prematur. El face parte din templele zen ale scolii budiste de la Enkakuji. In spatele templului porneste drumul de munte ce duce de cealalta parte, la marea statuie a lui Budha. Insa noi nu am luat la pas pe munte calea drumetiei ci un autobuz si apoi un tren pana la statuie. Despre Marea statuie si despre temlul Hasedara, cele doua obiective pe care le-am vizitat apoi, am scris cand am fost prima data in Kamakura, aici.
Dupa aceea am luat trenul si am plecat spre Yokohama.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...