Cu tramvaiul la curve

Sambata trebuia sa fie ziua in care ne cumparam chilotei rosii norocosi. Insa din tot ce trebuia sa facem sambata am ramas cu un singur lucru: tramvaiul, in rest programul a fost dat complet peste cam si asa am avut parte de o aventura pe cinste, de povestit nepotilor. Dar sa incepem cu inceputul.
Miercurea trecuta trebuia sa merg cu Raluca, cu tramvaiul, pana in Sugamo, unde urma sa ne plimbam pe un Shitangai (o strada cu magazine- traditional japoneza). Zona e celebra pentru celebrele magazine de chiloti rosii pe care japonezii ii cumpara de acolo pentru a avea noroc. Zona e numita Harajuku (zona in Tokyo populara pentru cultura pop si plina de tineri) a batranilor.
Dar din cauza unor probleme de tehnologie in loc sa ne intalnit la 1:30-2, cum era intial planul, ne-am intalnit abia la ora 3 si un sfert. Oricum ziua era ca si pierduta si puteam vedea doar un loc din cele 4 pe care vroiam eu sa le vad.
Ar trebui sa mai fac o paranteza acum, si sa explic cum e treaba cu tramvaiul. Todem Arakawa Line este ultima linie de tramvai ce a mai ramas funtionabila in Tokyo. In 1903 administratia orasului Tokyo a inceput sa dea drumul la liniile de tramvai (todem) ce au functionat pana in anii '70 cand au fost inchise toate cele 41 de linii (213 km). Dupa insistentele locuitorilor din zona si a presiunii acestora doua linii de tramvai (27 si 32) au ramas deschise si transformate intr-o linie ce astazi se numeste Arakawa Line. Linia are 12.2 km si opreste in 30 de statii. Dintr-un capat in altul face 50 de minute. Fiind singura linie de tramavai din Tokyo si pentru ca uneste zona bogatasilor (capat de linie e Waseda) cu zonele muncitoresti, linia a ajuns sa fie o atractie turistica. Exista zeci de articole pe bloguri despre traseul acesta si despre ce e de vizitat pe linie. Pe linie sunt de vazut: Muzeul Universitatii Waseda si Muzeul de Teatru de la Wasda (stiu ca sunt student la Waseda de un an de zile dar nu am vazut muzeele astea), in Kishimojin un copac vechi de 600 de ani, un parc de distractie vechi de 60 de ani, deschis pentru populatia muncitoreasca, Templul shinto Sussanoo si Shitangai-ul din Minowabasi. In apropiere de Minowabasi e Yoshiwara, fostul cartier rosu din perioada Edo. Acolo am ajuns noi, dar va povestesc un pic mai tarziu.

Dupa cele 50 de minute te plimbat cu tramvaiul am ajuns in capatul de linie, la Minowabashi. Raluca venise cu prietena ei ce e in vizita pentru doua saptamani si ce abia aterizase in Tokyo (de aici si toata intarizierea). Pe drum hotarasem sa vedem Yoshiwara pentru ca Raluca isi dorea de mult sa vada zona si pentru ca oricum era tarziu sa vedem altceva. Ne-am plimbat pe celebra strada acoperita si ne-am uitat prin vitrine. Strada e celebra pentru ca este specific munctioreasca, magazine cu de toate pentru toti: de la electrocasnice, la fructe si legume, pana la mancare gatita.

Dupa ce ne-am plimbat si am mancat niste pui cu cartofei am pornit spre Yoshiara. Si sa revenim la cartierul rosu al perioadei Edo. In secolul 17 industria prostitutiei inflorise in Japonia. Una din aceste cartiere rosii, ce avea prostituate in vitrina era Yoshiwara. Dupa incendiul din 1913 cand zona a fost afectata si odata cu refacerea ei, zona a disporut. Prostituatele s-au mutat in Shinjuku iar aici au aparut cateva bordele.
Din terminalul de tramvai pana in Yoshiwara a fost drum lung. Orice persoana intrebam de Yoshiora se facea alba la fata si intreba de ce vrem sa mergem acolo. De acum vreoiam sa zicem ca mergem la munca. Raspunsul era mergeti inainte si apoi la dreapta. Dar la dreapta unde? Asa ca in fiecare intersectie ne opream sa intrebam pe cineva. Cel mai amuzant a fost un tip care  cand a auzit Yoshiwara a inceput sa tremure si sa transpire. Posibil ca era rusinat ca venea de acolo. Pompierii ne-au spus mandrii ca zona incepe fix in spatele cladirii lor.
De toate pentru toti: de la magazine de haine, sex-shopuri, clinici de chirurgie estetica si bordeluri, totul e acolo. Din pacate gorilele si pestii nu prea iti dadeau voie sa faci poze insa se invitau inauntru. Puteai sa vii cu fata de acasa sau sa alegi una din catalogul de angajate ce era la usa. Interesant era tariful ce se facea la 70 de minute sau 110. Nu stiu cum au ajuns la acele durate de o ora si 10 minute si doua ore fara 10 minute... Ne-am plimbat si am vazut cateva love-hoteluri si bordele, am vazut barbati ce intrau cu capul in pamant inauntru si care ieseau satisfacuti. In fata fiecarui futel era cate un taxi cu geamuri fumurii ce astepta clientii ce se grabesc spre casa. Am ajuns bine acolo,deja se intunecase si zona se anima.
De acolo am ajuns pe o straduta ce dadea la templul din Asakusa. Si pentru ca eram cu prietena Ralucai, am hotarat sa mergem pe acolo sa vada si ea cel mai mare templu din Tokyo (era deja a treia oara pentru mine). Din strada in strada am dat peste alta zona celebra din Tokyo si din Asakusa si anume vechea strada cu cinematorgrafe. In anii '20 aici se aflau numai sali de cinema si era una din zonele populare pentru cupluri. Acum mai sunt doua sali de cinema, un hipodrom si multe sali de jocuri. Era si acum multa lume, insa salile de cinema, vechi si imbacsite era inchise la ora 8.
Am ajuns la templu, unde am tras cate un biletel de noroc si am facut cateva poze. Apoi am facut cateva poze la fabrica de bere din zona si pentru ca ni s-a facut pofta am plecat la o izakaya in Takadanobaba unde am baut doua beri extra reci, am mancat o mini pizza (branza si usturoi) la trei persoane si am spart pastai (aici la bere nu se servesc alune sau seminte ci pastai de fasolica- vesnica fasolica). Cand am iesit ploua. A plouat toata noaptea, pana duminica dupamasa.
Pe curand...