Treceți la conținutul principal

Bastonul alb

In fiecare zi mi se intampla sa vad cel putin cate un om cu handicap pe strada. Fie ca e vorba de oameni in scaun cu rotile, fie ca e vorba de orbi, se descurca in majoritatea timpului singuri in programul lor zilnic.
Se intampla cam in fiecare saptamana sa vad cate un lucrator de la tren ca fuge cu o placa pe care o pune ca punte intre peron si tren, pentru ca putea urca o persoana cu scaun cu rotile. E cam singura data cand ii vad ca cer ajutor. Se deplaseaza singuri, au o droaie de buzunare pe langa ei ca sa isi poata lua lucrurile de care au nevoie, se sunt neinsotiti si nu prea cer ajutorul.
Mult mai des inca vad persoane oarbe. Le recunosti usor, fie dupa bastonul alb, fie dupa cainele ce ii ghideaza, privirea in gol si zambetul pe care il au la auzirea unui sunet. Mi se par niste oameni deosebiti. Se bucura in intuneric de orice sunet frumos, se descurca singuri si isi vad de viata.
Adevarul e au conditii. Fiecare cladire cu mai mult de un nivel, are lift, exista ranpa acolo unde exista si scari, deci pesroanele cu handicat loco-motor se pot deplasa peste tot. La noi cand s-a dat legea cu rampa, fiecare institutie a facut o rampa ca sa nu ia amenda, nu gandindu-se la cei ce au nevoie de ea. Fie e prea infusta, fie panta e prea mare.

In Japonia pe mijlocul trotuarului exista o dunga galbena, facuta din placi de gresie, cu un anumit model format din dreptunghiuri ce ies in relief. Cand texista o trecere de pietoni, , dunga galbena, se afla la capatul trotuarului iar modelul se modifica, din dreptunghiuri in jumatati de sfera. Aceasi dunga e si in statiile de tren. Initial ma gandisem ca sunt pentru a delimita trotuarul in benzi de mers (insa acesta este un scop secundar), apoi am descoperit ca este pentru nevazatori. Asa stiu caunde se afla. Cu bastonul se ghideza si sunetul scos de baston cand loveste gresia ii spune daca e pe trotuar sau se apropie de o trecere de pietoni. Toate semafoarele de la treceri de pietoni au muzica (la noi abia s-au pus) iar in statiile de tren modelul gresiei e iarasi diferit in directiile usilor de tren (penturu ca trenul opreste la milimetru de fiecare data, si in fata usii de tren, pe jos e scris numarul vagonului si usa, ca sa stii din timp unde sa te asezi, in cazul in care stii, unde iti va fi mai de ajutor sa fi cand cobori. De exemplu eu ma asej la vagonul 4, usa 3, pentru ca, atunci cand ajung in statia de langa facultate, sunt langa iesirea pe care o folosesc si vagonul 4, usa 2, cand vin de la scoala, pentru a fi cat mai aproape de scari).
In Romania nu exista acest confort creat pentru astfel de persoane. Mentalitatea pe care o are toata lunea e: "Sa stea acasa, domnule, nu sa ma incurce pe mine", insa acesti oameni au dreptul la o viata, si au nevoie de cateva lucruri de baza care sa le permita sa se poata deplasa usor. E asa cum compii mici au o balustrada mai jos, cand cobor scarile.
Eu cred ca atunci cand ai toate aceste facilitati pentru persoanele cu dezabilitati, abia atunci esti o tara civilizata.
Si ne luptam pentru drepturile cainilor maidanezi, cand nici macar nu suntem "friendly" cu oamenii cu probleme.
Nu zic, Doamne fereste, ca nu trebuie sa fie cineva care sa se lupte pentru animale, pentru ca ele nu se pot apara singure, dar noua ne lipsesc lucrurile de baza, si sarim la chestii de finete. E ca si cum ti-ai cumpara televizor insa nu ai cablu tv.
Mai avem mult de lucrat la aceste capitole si de la japonezi ai de invatat mult.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...