Treceți la conținutul principal

Oktoberfest in mai

Da, Oktoberfest in mai e traditia japoneza. Ei iau orice li se pare interesant din lumea asta si o adapteaza la nevoile lor. Si ce daca oktoberfestul se face in toamna, ei il fac la 6 luni dupa, ca asa vor ei. Asa cum fac pizza cu sparanghel si salata de cartofi sau cu ciocolata si banane.
Oktoberfestul e o sarbatoare ce se sarbatoreste in Munich din 1810. Din 1872 data festivalului s-a mutat de la mijlocul lui octombrie la mijlocul lui septembrie din cauza vremii. Festivalul incepe pe 20 septembrie si se termina in prima duminica din octobrie. In cazul in care duminica e pe 1 sau 2, se prelungeste pana pe 3, cand se sarbatoreste Unificarea Germaniei. In zilele noastre oktoberfestul se sarbatoreste peste tot. Toata Germania e in sarbatoare in acea perioada insa si la noi au inceput sa se organizeze cate un weekend la final de septembrie, caruia ii zice Okoberfest. Dar nu e in mai!
Anul trecut de 1 Mai am fost in Odaiba si am vazut un poster ce facea reclama la Otoberkestul ce urma sa se tina acolo la finalul lunii. Atunci m-am amuzat mult de acest lucru. Insa anul asta am spus ca vreau sa merg cu toate ca doctorul mi-a zis ca nu am voie sa beau alcool deloc. Festivalul se tinea de data asta in parcul din Hibiya, in buricul orasului, la o aruncatura de bat de Palatul Imperial, era o locatie frumoasa si trebuia sa mergem. Stiam ca 300 ml de bere o sa coste undeva la 13 dolari si am zis ca asta o sa fie motivul pentru care nu o sa beau mult.

Ajunsi acolo am realizat ca lipseste muzica. La un astfel de eveniment trebuie muzica, insa zgomotul ce se auzea era facut de miile de halbe de bere ciocnite si de oamenii ce vorbeau. Apoi am observat halbele. In Romania nu ai vedea halbe de sticla la asa un eveniment, ci pahare de plastic.Hakan, ce fusese si anul trecut, se uitase pe harta evenimentului si ne-a dus la berea cea mai ieftina: 1300 de yeni pentru jumatate de litru.

Preturile erau exagerate insa lumea parea sa se simta bine, si nu era niciu loc la nicio masa. Asa ca am am stat si ne-am baut berea si ne-am mancat canaciorul, pe o bordura undeva in parc.
Am aflat si secretul halbelor de sticla. Se platea un depozit de 1000 de yeni, depozit ce il primeai inapoi cand te intorceai cu halba.
Noi ne-am luat un carnat in chifla pe un pat de varza cu rosii. In poza arata a varza calita, insa japonezii nu stiu sa faca asa ceva. Varza era dulceaga insa chifla si carnatul erau ceea ce trebuie. Painea japoneza e dulce iar carnatii lor, mici cat degetul meu mic, au gust de sapun. Aici era ca la mama acasa.

Si berea era foarte buna. Eu nu sunt un fan al berii, insa de cand sunt in Japonia, berea a fost alcoolul la putere. Berea japoneza e cuminte. Nici prea amara si usor fara gust, asa ca sa nu le deranjeze papilele gustative ale japonezilor.

Dupa ce ne-am baut berea si ne-am saturat sa privim japonezii beti, am plecat. Incepuse muzica insa era o imitatie proasta de muzica nemteasca, cantata de un jaonez cu o voce stresanta. Nu aveam loc la nicio masa si in parc, pe bordura, ne mancau tantarii.
Nu pot sa spun ca a fost ingrozitor, pentru ca nu ma asteptam sa fie ceva wow. A fost asa cum ma asteptam, un eveniment japonizat. Prea multa disciplina si bun simt pentru un loc in care betivaneala si comportamentul haotic trebuie sa primeze.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...