Treceți la conținutul principal

Minunea de langa camin

La doua zile de la venirea mea in camin, seful de camin, Yuichiro, m-a dus la un mimimuzeu in aer liber. era un muzeu cu cateva case traditionale japoneze si un spatiu de joaca pentru copii. Mi se paruse unul din cele mai frumoase locuri pe care le vazusem vreoda si poate ca de aceea imi ramasese in minte ca u vis.
Timp de un an de zile nu am mai trecut pe acolo. Cand ajungeam in acea zona o luam pe o strada paralela si nu vedeam parcul asa ca am uitat de el. Apoi, odata cand am mers la Muzeul Gazului am trecut pe langa gardul parcului si mi-am amintit de el.
Insa mi-a fost frica sa mai merg acolo. Mi-a fost frica ca ceea ce era in amintirea mea era o imagine destorsionata a unei amintiri. Era primul muzeu pe care il vedeam, erau primele case traditionale pe care le vedeam si tare aveam impresia ca mi-am imaginat multe dintre acele lucruri. Mai ales ca la jumatate de ora de mers pe jos de la camin e Muzeul in aer liber Edo, unde se gasesc case, anexe si magazine din perioada respectiva. De ce ar exista un alt muzeu, mai micut, gratuit langa?
Insa duminica mi-am facut curaj si am intrat pe poarta muzeului.
La intrare se afla cladirea postei din Hanakoganei. Mi-o aminteam mai ales pentru ca era la intrarea in parc si mai trecusem pe langa ea. Imi aminteam si spatiul de joaca de langa posta, acolo unde copii se urca pe picioroange de bambus si se chinuie sa mearga cu ele sau invata sa confectioneze jucarii ca in acea perioada.



Insa nu imi amintesc moara de apa. Posibil sa fi fost in renovare in acea vreme pentru ca roata pare noua. Imi amintesc sperietoarea de ciori si casa de stuf de langa ea, imi amintesc casa unei familii instarite si sura. Acum am descoperit o mim-gradina japoneza unde de acum imi voi petrece dupa-amiezele libere cititind, si statia de pomiperi ce se afla pe timpuri in zona.


Si cum sa nu-ti placa in suburbie, cand pe langa case, terenuri agricole si padurici de bambus, mai e cate un loc din acesta, o oaza de verde unde poti sa te relaxezi, unde uiti de trafic si de galagie, de praf si de ingramadela?
Mai multe imagini din parculet gasiti pe pagina de facebook a blogului, aici.
Pe curand...

Comentarii

  1. Frumos tare! Au locuri interesante!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multimesc mult. Mai ales ca vine de la un fotograf care îmi si place :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...