Vizita in Ashikaga
Anul trecut in Golden Week a plouat si a plouat, de nu am apucat sa ma bucur de vacanta. Tot ce apucasem sa vad a fost un parc, undeva la o ora si ceva de camin, in Saitama. In acea peripada, prietenii de la Japonia Noastra vedeau flori de Fuji la un templu din oras, templu pe care l-am vizitat si eu o saptamana mai tarziu, cand era prea tarziu. Cam in aceasi perioada primeam un slide-show de la mama cu un parc cu flori de Fuji si vedeam niste poze din acel parc, postate de un tip de la facultate. Ei, de atunci m-am hotarat, ca anul acesta, de Golden Week o sa fiu acolo.
Am impartasit planul meu, in stanga si in dreapta si am avut raspunsuri afirmative de la Alex si Hakan. Alex si-a facut treaba de cercetator si a aflat ca in Ashikaga, orasul de unde se trage o familie de Shoguni, trebuie vizitat un templu budist din perioada Kamakura si prima universitate din Japonia. Planul era stabilit. Plecam de dimineata acolo, apoi dupa ora 5:30 mergeam in parc, cand intrarea era un pic mai ieftina.
Am pornit la drum, undeva pe la ora 10 si am ajuns acolo doua ore mai tarziu. Vremea era perfecta si oraselul arata promitator. Ashikaga se afla in prefectura Tochigi, si a fost transfomat in oras in 1921. In 2011 avea o populatie de aproximativ 154 000 de locuitori. Orasul este cunoscut, pe langa partea istorica, pentru industria de textile si aluminiu.
In gara am gasit un birou turistic si de acolo ne-am procurat niste harti si un pliant cu ce e de vizitat. Am luat-o la pas spre templul budist Bannaji. Templul a fost construit in perioada de inceput a erei Kamakura iar din 1920 este Monument National. Pe langa templul propriu-zis, ce pastreaza arhitectura perioadei respective, un element de atractie este un ginkko batran ce troneaza in curtea templului. In incinta templului era o frumoasa gradina japoneza, unde ne-am odihnit un pic, bucurandu-ne de soarele caldut de mai.
Am pornit apoi spre vechea universitate, plimbandu-ne pe stradute pline de cladiri vechi. Ne-am oprit la un stand cu yakisoba, unde am cumparat celebrul fel de mancare, pe care l-am mancat pe o bancuta. Oamenii din doras erau foarte primotori si prietenosi. Se bucurau sa ne vada tocmai din Tokyo si erau bucurosi ca suntem straini. Am fost impresionat de engleza lor destul de buna.
Fata in fata cu standul de yakisoba era intrarea in universitate. Nici nu ne dadusem seama ca am ajuns atat de repede acolo.
Cunoscuta ca cea mai veche universitate din Japonia,Ashikaga Gakkō, a fost construita in 1400 de catre shogunul Uesugi Norizane. Unii istorici spun ca de fapt a fost infintata 150 de ani mai tarziu, dar oricum ar fi, e cea mai veche institutie de invatamant superiod din tara. In perioada Meiji a fost transformata in scoala primara, iar din 1920, e monument national. In incinta universitatii se afla cel mai vechi Templu Confuciansit, cu o statuie a lui Confucius din lemn, cu ochi de cristal.
Cladirea scolii a fost renovata, si din acest motiv arata a nou, insa mie mi-a plaut mult. Pentru mine a fost ceva nou si pentru ca nu stiam la ce sa ma astept, am fost impresionat de modul in care arata o scoala cu 500 de ani in urma. Insa sunt foarte putine exponate originale, o placa cu numele scolii, de la originle ei si cateva manuale vechi (pe care pe mine nu ma impresioneza), in rest lemn lacuit si tatami nou. Poate de aceea Alex a fost usor dezamagita de ceea ce a vazut acolo. Poate pentru ca era Golden Week, sau poate e mereu asa, insa scoala era plina de vizitatori. Cu greu reuseai sa fotografiezi o statuie sau o vitrina fara ca cineva sa iti intre in cadru. Japonezii stiu sa viziteze, la noi zace praful pe muzee si nimeni nu mai intra in ele.
Era destul de devreme si mai aveam la dispozite vreo 3 ore pana la 5:30 asa ca am intrat in biroul turisitic pentru mai multe informatii. Acolo, pe o harta la scara, am vazut cat de departe era muntele pe care vroiam sa urcam, si ni s-a recomandat sa mergem pana la Templul shinto Orihime. Templul e destul de nou, insa se afla la talpa unuia dintre traseele de urcat pe munte si de acolo am fi putut vedea orasul.
In drumul spre templu am trecut pe langa o gradinita. Era aproape 3 si copii ieseau de la ore. Micuti, cu palariute galbene, mergeau in grupuri mai mari si mai mici, bucurandu-se de vremea de afara. Ne-am intalnit cu mai multe grupuri de copii in drumul nosrtru si toti ne priveau uimiti: un barbat de 1:90, unul de 1:80 si o fata straina, era ceva destul de fascinant pentru ei. Sunt trei inamplari de pe drum ce m-au amuzat teribil. La poarta scolii, era un grup de baietei ce se uitau in zare la noi. Chicoteau si sosoteau ceva, iar cand ne-am apropiat de ei, unul dintre copii, a iesit din grup, usor fastacit si usor impins de ceilati si ne-a spus" "Haro!" (n.r. hello). I-am salutat si noi zambareti si ne-am continuat drumul. Baiatul curajos se intorsese in mijlocul grupului, unde era admirat de ceilati. O facuse, salutase strainii.
La un moment dar, din sens opup venea un baietel. Nu era deloc atent la drum si se jucat pe un joc electronic in timp ce mergea. Fix cand am vrut sa-l ocolesc, pentru ca intra in mine, a ridicat ochii din joc si cand m-a vazut a inghiti in sec si a scos un "oups!" pe gura. Apoi timid a zis "haro!" si a zbughit-o printre picioarele noastre. A treia inamplare si cea mai amuzanta, a fost cu doi beietei ce veneau din sens opus. Cand ne-au vazut si-au cautat manutele panicati si tinandu-se unul de altul s-au lipit de gard. Apoi s-au lipit de un gard si ne-au asteptat sa trecem. Insa imediat apoi, au hotarat sa se intoarca la 180 de grade si au luat-o la pas grabit sa nu se intersecteze cu noi. Insa la un moment dat i-am depasit si atunci panicati s-au lipit de perete si au asteptat sa treaca pericolul.
Inainte de templu am dat de un cimitir interesant, construit in trepte si ne-am hotarat sa ne plimbam un pic pe acolo. Ne-am uitat pe la morminte si am facut poze, dupa care ne-am continuat de drum.
Scarile pana la templu m-au omorat. Cand credeam ca se termina, apareau dupa un colt altele, insa privelistea de sus a fost frumoasa si razele soarelui m-au mangaiat amintindu-mi de Cetatuia. Dupa cateva minute de relaxare si cateva poze, am luat-o inapoi spre centrul orasului. Ne-am oprit la o gelatarie, unde am mancat o inghetata (susan negru, cafea si vanilie cu cioclata)
De la gelatarie, am luat din nou harta aia fara nicio scara si am plecat spre parc. Era 5.
Insa continuarea povestii o s-o aflati maine.
Pe curand...
Am impartasit planul meu, in stanga si in dreapta si am avut raspunsuri afirmative de la Alex si Hakan. Alex si-a facut treaba de cercetator si a aflat ca in Ashikaga, orasul de unde se trage o familie de Shoguni, trebuie vizitat un templu budist din perioada Kamakura si prima universitate din Japonia. Planul era stabilit. Plecam de dimineata acolo, apoi dupa ora 5:30 mergeam in parc, cand intrarea era un pic mai ieftina.
Am pornit la drum, undeva pe la ora 10 si am ajuns acolo doua ore mai tarziu. Vremea era perfecta si oraselul arata promitator. Ashikaga se afla in prefectura Tochigi, si a fost transfomat in oras in 1921. In 2011 avea o populatie de aproximativ 154 000 de locuitori. Orasul este cunoscut, pe langa partea istorica, pentru industria de textile si aluminiu.
In gara am gasit un birou turistic si de acolo ne-am procurat niste harti si un pliant cu ce e de vizitat. Am luat-o la pas spre templul budist Bannaji. Templul a fost construit in perioada de inceput a erei Kamakura iar din 1920 este Monument National. Pe langa templul propriu-zis, ce pastreaza arhitectura perioadei respective, un element de atractie este un ginkko batran ce troneaza in curtea templului. In incinta templului era o frumoasa gradina japoneza, unde ne-am odihnit un pic, bucurandu-ne de soarele caldut de mai.
 |
| Mai multe poze de la templu, aici |
Am pornit apoi spre vechea universitate, plimbandu-ne pe stradute pline de cladiri vechi. Ne-am oprit la un stand cu yakisoba, unde am cumparat celebrul fel de mancare, pe care l-am mancat pe o bancuta. Oamenii din doras erau foarte primotori si prietenosi. Se bucurau sa ne vada tocmai din Tokyo si erau bucurosi ca suntem straini. Am fost impresionat de engleza lor destul de buna.
Fata in fata cu standul de yakisoba era intrarea in universitate. Nici nu ne dadusem seama ca am ajuns atat de repede acolo.
Cunoscuta ca cea mai veche universitate din Japonia,Ashikaga Gakkō, a fost construita in 1400 de catre shogunul Uesugi Norizane. Unii istorici spun ca de fapt a fost infintata 150 de ani mai tarziu, dar oricum ar fi, e cea mai veche institutie de invatamant superiod din tara. In perioada Meiji a fost transformata in scoala primara, iar din 1920, e monument national. In incinta universitatii se afla cel mai vechi Templu Confuciansit, cu o statuie a lui Confucius din lemn, cu ochi de cristal.
Cladirea scolii a fost renovata, si din acest motiv arata a nou, insa mie mi-a plaut mult. Pentru mine a fost ceva nou si pentru ca nu stiam la ce sa ma astept, am fost impresionat de modul in care arata o scoala cu 500 de ani in urma. Insa sunt foarte putine exponate originale, o placa cu numele scolii, de la originle ei si cateva manuale vechi (pe care pe mine nu ma impresioneza), in rest lemn lacuit si tatami nou. Poate de aceea Alex a fost usor dezamagita de ceea ce a vazut acolo. Poate pentru ca era Golden Week, sau poate e mereu asa, insa scoala era plina de vizitatori. Cu greu reuseai sa fotografiezi o statuie sau o vitrina fara ca cineva sa iti intre in cadru. Japonezii stiu sa viziteze, la noi zace praful pe muzee si nimeni nu mai intra in ele.
 |
| Mai multe poze de la Universitate, aici |
In drumul spre templu am trecut pe langa o gradinita. Era aproape 3 si copii ieseau de la ore. Micuti, cu palariute galbene, mergeau in grupuri mai mari si mai mici, bucurandu-se de vremea de afara. Ne-am intalnit cu mai multe grupuri de copii in drumul nosrtru si toti ne priveau uimiti: un barbat de 1:90, unul de 1:80 si o fata straina, era ceva destul de fascinant pentru ei. Sunt trei inamplari de pe drum ce m-au amuzat teribil. La poarta scolii, era un grup de baietei ce se uitau in zare la noi. Chicoteau si sosoteau ceva, iar cand ne-am apropiat de ei, unul dintre copii, a iesit din grup, usor fastacit si usor impins de ceilati si ne-a spus" "Haro!" (n.r. hello). I-am salutat si noi zambareti si ne-am continuat drumul. Baiatul curajos se intorsese in mijlocul grupului, unde era admirat de ceilati. O facuse, salutase strainii.
La un moment dar, din sens opup venea un baietel. Nu era deloc atent la drum si se jucat pe un joc electronic in timp ce mergea. Fix cand am vrut sa-l ocolesc, pentru ca intra in mine, a ridicat ochii din joc si cand m-a vazut a inghiti in sec si a scos un "oups!" pe gura. Apoi timid a zis "haro!" si a zbughit-o printre picioarele noastre. A treia inamplare si cea mai amuzanta, a fost cu doi beietei ce veneau din sens opus. Cand ne-au vazut si-au cautat manutele panicati si tinandu-se unul de altul s-au lipit de gard. Apoi s-au lipit de un gard si ne-au asteptat sa trecem. Insa imediat apoi, au hotarat sa se intoarca la 180 de grade si au luat-o la pas grabit sa nu se intersecteze cu noi. Insa la un moment dat i-am depasit si atunci panicati s-au lipit de perete si au asteptat sa treaca pericolul.
Inainte de templu am dat de un cimitir interesant, construit in trepte si ne-am hotarat sa ne plimbam un pic pe acolo. Ne-am uitat pe la morminte si am facut poze, dupa care ne-am continuat de drum.
 |
| mai multe poze din cimintir dar si din oras, aici |
 |
| Mai multe imagini de la templu, aici |
Insa continuarea povestii o s-o aflati maine.
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu