24 de luni (doi ani)

Au trecut doi ani! Nu imi vine sa cred ca fix acum doi ani aterizam la Tokyo. Doamne cum zboara timpul... Ce sa mai zic de ultima luna, care a zburat asa nebuna.

Dupa cum am tot spus, am terminat cu scoala. Am sustinut teza acum doua luni, iar luna ce tocmai a trecut am predat-o si am eliberat biroul din laborator. La scurt timp dupa aceea m-am mutat din camin. Doua zile am strans lucrurile, am trimis pachet acasa si inca doua le-am mutat. De ce? Pentru ca nu se poate prelungii contractul cu o luna si ca sa-l fac pe trei luni si apoi sa-l reziliez, ma costa prea mult. Dar nu imi pare rau ca atrebuit sa ma mut. Sa stai in casa cu un prieten pe care descoperi in fiecare zi ca gandeste ca tine, e o bucurie. Apropo R, iti multumesc pentru gazduire. Super om cum ar spune un prieten de acasa!

Pana sa ma mut, si sa ma adaptez la noul stil de viata (linie noua de tren, casa noua cu reguli noi si lipsa mancarii gatite la mic dejun si cina) am avut parte de cateva aventuri. Dupa ce am avut parte de excursia cu gratar la munte, la 40 de grade oferita de conducerea capinului, m-am inbolnavit. Am facut pentru prima data in viata mea, conjuctivita. Eram fara bani si aproape orb si nu prea stiam ce sa fac. Era Obonul, sarbatoarea japonezilor de vara, cand clinica de la scoala era inchisa. Noroc de prieteni si de niste picatiri de la farmacie ca incetul cu incetul ochii mi mi s-au vindecat. Pe langa conjuctivita am facut si o infectie la urechi. Posibil de la aerul conditionat. Ma durea ingrozitor de tare si imi curgea puroi din ele. Nu va zic ce spaima am tras. Pe langa astea, si o mare problema de familie. Pe scurt, sunt din nou in doliu.

O saptamama am stat in pat, ascultand filme, apoi o saptamana am pregatit bagaje si m-am mutat si acum de doua saptamani ma mai plimb si ma relaxez. Nu cred ca am vazut atatea muzee intr-un timp atat de scrurt de mult. Tot ce mi-a prins la mana. Iar seara si dimineata mi le petrec pe terasa casei, fie cu o cafea in mana, fie cu o bere si cu o carte buna. Ca am tot citit.

Mai e putin si vin acasa si blogul asta o sa insemne din ce in ce mai putin Japonia. Sper sa nu dezamagesc pe nimeni. Viata merge inainte, cine stie ce o sa fie peste un an.

Pe curand...