Treceți la conținutul principal

Never Let Me Go

CARTEA
Never Let Me Go este un roman scris de autorul englez de origine japoneza, Kazuo Ishiguro, roman ce in 2005 s-a aflat pe lista scruta pentru Premiul Booker, premiul pe care il castigase in 1989 cu Ramasitele Zilei. Romanul a fost tradus la noi sub numele de Sa nu ma parasti, la Polirom.
Am vazut filmul Ramasitele zilei iar cartea mi-a fost recomandata de o prietena draga. De aceea am avut asptari de la ea. Si, ca de obicei, am ramas dezamagit. Nu zic ca nu e o carte buna insa mi s-a parut de suprafata. Povestea romanului e revolutionara, un grup de oamnei numiti donatori traiesc si sunt educati ca sa doneze organele celor ce au nevoie. Invata ca scopul lor in viata e sa isi doneze organele, pana la ultimul pentru a salva oamenii normali. Ei pentru asta au fost creati si nu conteaza ca au sentimente si ca in fond si la urma urmei sunt oameni, pentru ca pentru societate sunt numai niste produse.
Cu o astfel de tema se putea face un roman mai bun, insa mi se pare ca autorul nu a coborat indeajuns in profunzime si ca multe lucruri sunt asa de suprafata. Se putea merge mai mult pe partea psihologica si pe drama acestor persoane, insa in cazul asta ar fi devenit un roman mai greoi si poate ca nu asta era ideea. L-as numi branza buna in burduf de caine, fara sa jignesc pe nimeni. Dati-mi voie sa fiu subiectiv.


FILMUL


De foarte putine ori mi se intampla sa imi placa ecranizarea sau adaptarea unui roman intr-un film. Asta a fost unul dintre aceste cazuri.
Dupa ce am terminat de citit cartea m-am tot intrebat ce nu mi-a placut, de ce nu a aprins nimic in mine. A fost sec, m-am simtit ciudat ca o carte ce a impresionat atata lume, nu m-a miscat deloc. Mi-am dat seama de ce cand am vazut filmul. Romanu e scris de un barbat din perspectiva unei femei. Si nu i-a iesit. Discursul pare usor tras de par si prea teoretic.
Ecranizarea surprinde aceste emotii mai bine, actorii sunt foarte bine alesi, cel putin eu sunt fan Carey Mulligan si tot odata imaginea si cenografia te introduc foarte bine in atmosfera.
Dupa ce am vazut filmul, imi pare rau ca nu m-a prins cartea. Nu toti ne apindem la aceasi scanteie.



Pe curand...

Comentarii

  1. Cealaltă Ancuță05 septembrie, 2013

    Fiecare are părerile sale, simte diferite lucrurile, percepe altfel anumite chestiuni, nimeni nu ar trebui, în mod normal, să se simtă jignit când vede că o altă persoană nu are aceleași sentimente vis-a-vis de un lucru care lui îi place mult. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu ma mai supăr la faze din astea. De aia ma gândeam ca poate te superi ca nu mi-a plăcut. Trec printr-o perioada in care nici eu nu mai stiu ce imi place in materie de literatura. Ma transform.

      Ștergere
  2. Ce interesant. Mie mi-a placut cartea foarte mult, iar filmul mai deloc. Vorba Ancai, fiecare cu parerile sale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e o intrebare destul de sexista, si stii si tu asta. Uite, asa cum tu spui ca ar fi trebuit ca personajele sa sufere de drame interioare mult mai intense...asa iti zic eu tie ca ele erau clone si nu li se explica de cand erau mici ca trebuie sa fie individualiste, ca trebuie sa-si formeze o personalitate bine inchegata, ca trebuie sa aiba pareri. E destul de surprinzator ce se intampla chiar si asa in carte, fiindca in mod normal, ar fi trebuit sa nu aiba nici o reactie.
      Iar filmul nu mi-a placut pentru ca nu explica firesc ce fel de personaje sunt, in ce viitor sumbru are loc actiunea. Insista pe imagini frumoase si sentimentalism, cand ar fi putut puncta o serie de detalii esentiale pentru inchegarea actiunii.
      In alte cuvinte, nu cred ca mi-a placut fiindca-s fata. Ba mai mult, refuz sa cred asta, afirmand, pe deasupra, ca poate am o doza de testosteron mai mare decat unii baieti.
      Deci, gusturile sunt pur si simplu diferite.

      Ștergere
    2. Mama ce te-ai aprins! Si nu cred ca faptul ca nu i-a educat nimeni nu înseamnă ca sunt handicapati emotional.

      Ștergere
    3. Adica simplul fapt ca am indraznit sa imi argumentez opinia inseamna ca m-am aprins.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...