The Buddha in the Attic

Am ramas dator cu cateva articole pe blog. Am avut atat de multe de scris, am vizitat atat de multe locuri in ultimul timp incat nu am mai avut cand sa scriu si despre cartea asta, mai ales ca a fost o mare dezamagire.
Cand i-am cititi prezentarea, intr-un articol ce prezenta traducerea ce a aparut la Polirom, mi-am spus ca trebuie sa citesc cartea asta. O carte despre sclavie prostitutie si doua lumi atat de diferite aduse impreuna de o afacere banoasa, suna bine. Cartea prezenta un adevar crunt de la inceputul anilor 1900, cand femei japoneze erau vandute in America, in nunti aranjate avand numai o poza a sotului si multa teama de viitorul ce le asteapta.
In primul capitol am zambit si mi-am laudat initiativa de a citi cartea, insa pe parcurs am inceput sa o regret. In primul rand mi s-a parut prea scurta. Putea sa fie mai lunga ca sa poata intra un pic in adancime. Apoi, modul in care e scrisa, ca o voce colectiva, mi s-a parut ca seamana cu un pomelnic lung ce nu se mai termina. Cartea e plina de enumerari de genul: unele dintre noi au... altele au... in timp ce altele... Cateva dinte noi au... insa o parte dintre noi au...
Si cu riscul ca vreo bibliofila plina de patos sa ma faca sexist, o sa spun ca si asta e o carte de femei. Nu degeaba a castigat premiul "Prix Femina" -premiu oferit de revista Femina, de catre un juriu format in exclusivitate din femei. Nu zic ca nu e un roman bun, pentru ca nu imi permit asta, insa nu a fost pentru mine.
Pe curand....