City Break Seoul - Ziua 4
Am dormit doua ore. De la 5:30 la 7:30. Nu intram in detalii despre ce si cum am facut azi noapte. Ideea e ca imi e somn si nu gandesc clar. Si mi s-a agravat si ochiul. E rosu tare.
In hostel era liniste asa ca la 8 m-am hotarat sa iau micul dejun. Imi era foame si aveam nevoie de o cafea, doua, trei. Surpriza, nu era nimeni in sala de mese. Asa ca m-am asezat unde am vrut si mi-am gatit ochiurile in liniste.
Cand m-am asezat sa mananc, au aparut un cuplu de turci. Ea a inceput sa cotroboiasca peste tot, inclusiv acolo unde scria ca e doar pentru personalul hoteluli. Si-au luat cafea, au facut niste tartine cu dulceata si s-au asezat la masa. Asta dupa ce ea s-a apropiat de mine si s-a uitat in farfuria mea. Am intrebat-o daca vrea ceva si nervoasa ca mi-am permis sa o intreb, mi-a zis ca nu. Au mai aparut doi tipi ce si-au facut ochiuri iar turcoaica s-a ridicat din nou si i-a privit. Si astia s-au uitat lung la ea, dar nu i-a bagat in seama. A aparut si tantica mea japoneza ce si-a vazut de omleta ei cu ketchup in timp ce turcoaica tot comenta. Au terminat de mancat si s-au ridicat sa plece fara sa stranga dupa ei. Am strigat dupa ei si le-am zis ca trebuie sa-si spele vasele. Atunci aia a cedat nervos. Ca ce mic dejun e asta? Ca e acasa sau in vacanta? Cum adica sa-si gateasca singura si sa stranga dupa. Hei! Daca vrei servicii, du-te la hotel, nu la un hostel ieftin. A plecat fara sa stranga. Taranca!
Nu stiu de ce m-am agitat atat de tare sa ma decazez la 9:30. Ca sa stau 45 de minute, in ploaie, la poarta Palatului Changdeokgung. La astea patrimoniu UNESCO se intra numai cu ghid si primul ghid in engleza e la 10:30. Dureaza o ora. Sper sa nu ma ratacesc in gari si sa ajung la timp la nunta. Ca doar de aia (chipurile ) am venit in Coreea.
Intre timp s-a oprit si ploaia si cu un ghid atat de frumos m-am relaxat total. E interesant sa ai un ghiud pentru ca pe langa informatiile despre palat, informatii pe care ke gasesti pe net, mai afli lucruri de cancan gen: cum iti dai seama daca o camera e incalzita sau ca regele si regina dormeau separat pentru ca legea coreana spunea ca doua pesoane de sex opus nu pot dormi in aceasi camera, lege ce se aplica si lor.
Castelul a devenit patrimoniu UNESCO pentru conlucrarea cu natura, iar din intreg complexul ce se afla acolo, numai sala tronului este in patrimoniu. O mare parte din cladiri au fost distruse in timpul ocupatiei japoineze si o parte din ele au fost refacute pentru a reda atmosfera de atunci. O alta parte din cladiri au suferit transformari de-a lungul timpului, ca podele de lemn in locul celor de piatra, geamuri de sticla in locul celor de hartie sau electricitate. Asta pentru ca palatul a fost locuit pana la disparitia familiei regale, in urma cu 20 de ani. Din pacate nu am avut timp si pentru turul gradinii palatului, numita Gradina Secreta. Turul dura inca o ora jumatate deci il terminam cand incepea nunta. Am plecat bucuros ca am apucat sa il vad.
M-am grabit si agitat cu metroul. Ma apuca panica ca nu o sa vad biserica, mda, tipic Horea. Biserica a fost usor de gasit ca era ditamai catedrala. Mare tare. Am fost intampinat de mire. Habar n-aveam cine e, mi-a zis el (dar nu e vina mea; Namyi l-a tinut ascuns pana acum). Apoi m-s luat in primire un unchi de-al lui din America. M-a dus jos, unde era lumea de la Waseda. De acolo am fost sa facem poze cu Namyi. Era asa frumoasa.... Intre timp a aparut si Ikki si impreuna am intrat in sala principala a bisericii. Acum inteleg cum de 40% din populatie e crestina in Coreea. Scaunele din biserica erau mai confortabile decat cele de la cinema. Dupa ceremonie s-au spus cateva cuvinte si tatal mirelui a multumit celor veniti din Tokyo. Pastorul ne-a rugat sa ne ridicam sa ne vada si am fost aplaudati de toti. Dupa inca un tur de poze, am coborat la subsdol, in sala de mese. Parca era la praznic. Mese lungi, insirate iar pe mijloc bufet. Noi astia din Japonia am stat la separeu. Eu am ciugulit ceva repede si in 30 de minute am plecat.
Am fost luat sub aripa de secretara Decanilui ce zbura cu acelasi avion ca si mine. Am luat un taxi pana la aeroport si l-a platit ea. Am facut check-in-ul, am trecut de securiutate si tanti s-a dus la shopping. Eu am intrat intr-o librarie si mi-am luat singurul roman corean tradus in engeza pe care il aveau: Please look aftrer mom, de Kyung- Sook Shin. Sunt rupt de somn, abia astept sa ajung acasa. Bine ca am reusiut sa ma schimb de camasa si sacoiu, intr-un wc din aeroport.
Zborul nu prea a fost ok. Multe goluri de aer, multi copii care plangeau si o droaie de femei ce aratau ca mumiile. Fusesera la operatii estetice in Coreea si acum se intorcesu acasa. Tare sunt curios cum o sa arate astea la batranete, cat de departe o sa mearga cu chirurgia... Peste tot pe unde te uiti, in Seoul, erau reclame la clinici estetice. Ma uitam la pozele cu inainte si dupa si multe dintre ele nu mai semanau. Oare nu si ai un soc cand nu te mai recunosti in oglinda?
Am ajuns pe Narita ca sa descopar ca nu am semnal. Am trecut pe la un SoftBsnk dar mi-au zis ca ei doar inchiriaza telefoane si nu ma pot ajuta. Ma sfatuiesc sa-l inchid si deschid pana isi revine. Mda... Am avut din nou probleme la iesirea din aeroport. N-am completat un formular pentru ca stiam ca nu trebuie. Un sulica de acolo m-a pus sa-l completez deci am pierdut randul, ca sa ajung la ghiseu si sa-mi spuna ca nu trebuia. Daaah... Daca angajati toti indienii in aeroport... Trenul e aglomerat si abia astept sa ajung acasa, sa fac un dus, sa intind futonul si sa dorm. Maine o sa fie o zi lunga. O sa trebuiasca sa mai rezolv si telefonul.
Pe curand...
In hostel era liniste asa ca la 8 m-am hotarat sa iau micul dejun. Imi era foame si aveam nevoie de o cafea, doua, trei. Surpriza, nu era nimeni in sala de mese. Asa ca m-am asezat unde am vrut si mi-am gatit ochiurile in liniste.
Cand m-am asezat sa mananc, au aparut un cuplu de turci. Ea a inceput sa cotroboiasca peste tot, inclusiv acolo unde scria ca e doar pentru personalul hoteluli. Si-au luat cafea, au facut niste tartine cu dulceata si s-au asezat la masa. Asta dupa ce ea s-a apropiat de mine si s-a uitat in farfuria mea. Am intrebat-o daca vrea ceva si nervoasa ca mi-am permis sa o intreb, mi-a zis ca nu. Au mai aparut doi tipi ce si-au facut ochiuri iar turcoaica s-a ridicat din nou si i-a privit. Si astia s-au uitat lung la ea, dar nu i-a bagat in seama. A aparut si tantica mea japoneza ce si-a vazut de omleta ei cu ketchup in timp ce turcoaica tot comenta. Au terminat de mancat si s-au ridicat sa plece fara sa stranga dupa ei. Am strigat dupa ei si le-am zis ca trebuie sa-si spele vasele. Atunci aia a cedat nervos. Ca ce mic dejun e asta? Ca e acasa sau in vacanta? Cum adica sa-si gateasca singura si sa stranga dupa. Hei! Daca vrei servicii, du-te la hotel, nu la un hostel ieftin. A plecat fara sa stranga. Taranca!
Intre timp s-a oprit si ploaia si cu un ghid atat de frumos m-am relaxat total. E interesant sa ai un ghiud pentru ca pe langa informatiile despre palat, informatii pe care ke gasesti pe net, mai afli lucruri de cancan gen: cum iti dai seama daca o camera e incalzita sau ca regele si regina dormeau separat pentru ca legea coreana spunea ca doua pesoane de sex opus nu pot dormi in aceasi camera, lege ce se aplica si lor.
Castelul a devenit patrimoniu UNESCO pentru conlucrarea cu natura, iar din intreg complexul ce se afla acolo, numai sala tronului este in patrimoniu. O mare parte din cladiri au fost distruse in timpul ocupatiei japoineze si o parte din ele au fost refacute pentru a reda atmosfera de atunci. O alta parte din cladiri au suferit transformari de-a lungul timpului, ca podele de lemn in locul celor de piatra, geamuri de sticla in locul celor de hartie sau electricitate. Asta pentru ca palatul a fost locuit pana la disparitia familiei regale, in urma cu 20 de ani. Din pacate nu am avut timp si pentru turul gradinii palatului, numita Gradina Secreta. Turul dura inca o ora jumatate deci il terminam cand incepea nunta. Am plecat bucuros ca am apucat sa il vad.
 |
| Mai multe imagini de la palat, aici |
Am fost luat sub aripa de secretara Decanilui ce zbura cu acelasi avion ca si mine. Am luat un taxi pana la aeroport si l-a platit ea. Am facut check-in-ul, am trecut de securiutate si tanti s-a dus la shopping. Eu am intrat intr-o librarie si mi-am luat singurul roman corean tradus in engeza pe care il aveau: Please look aftrer mom, de Kyung- Sook Shin. Sunt rupt de somn, abia astept sa ajung acasa. Bine ca am reusiut sa ma schimb de camasa si sacoiu, intr-un wc din aeroport.
Zborul nu prea a fost ok. Multe goluri de aer, multi copii care plangeau si o droaie de femei ce aratau ca mumiile. Fusesera la operatii estetice in Coreea si acum se intorcesu acasa. Tare sunt curios cum o sa arate astea la batranete, cat de departe o sa mearga cu chirurgia... Peste tot pe unde te uiti, in Seoul, erau reclame la clinici estetice. Ma uitam la pozele cu inainte si dupa si multe dintre ele nu mai semanau. Oare nu si ai un soc cand nu te mai recunosti in oglinda?
Am ajuns pe Narita ca sa descopar ca nu am semnal. Am trecut pe la un SoftBsnk dar mi-au zis ca ei doar inchiriaza telefoane si nu ma pot ajuta. Ma sfatuiesc sa-l inchid si deschid pana isi revine. Mda... Am avut din nou probleme la iesirea din aeroport. N-am completat un formular pentru ca stiam ca nu trebuie. Un sulica de acolo m-a pus sa-l completez deci am pierdut randul, ca sa ajung la ghiseu si sa-mi spuna ca nu trebuia. Daaah... Daca angajati toti indienii in aeroport... Trenul e aglomerat si abia astept sa ajung acasa, sa fac un dus, sa intind futonul si sa dorm. Maine o sa fie o zi lunga. O sa trebuiasca sa mai rezolv si telefonul.
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu