Sper sa fie "La revedere Japonia" si nu "Adio"...

Pe cand o a cititi aceste cateva randuri eu voi fi dus in zbor spre casa. Am ales sa sciu articolul asta cu trei zile inainte de plecare pentru ca acum am realizat ca plec. Pana azi m-am tot minitit, am incercat sa nu ma gandesc, sa-mi spun ca nu plec. E un sentiment ciudat. Cei ce nu au trecut prin asa ceva vor spune ca e absurd. Cum sa nu te bucuri ca te intorci acasa, la familie si prieteni vechi? Ma bucur insa mi se rupe sufletul ca plec.
Japonia a fost o mare dragoste. M-am indragostit de ea la prima vedere, si m-a fascinat din ce in ce mai tare cu fiecare descoperire pe care o facea. Faptul ca era atat de inabordabila si de complicata ma facea sa ma simt atras de acest loc. Apoi am urat-o, am urat-o ca e atat de aroganta si meshina, am urat-o ca e prea organizata. Apoi am inselat-o. M-am indragostit de Coreea si mi-am zis ca e mai Hip decat Japonia. Acum o iubesc din nou si sunt gelos pe ceilalti care pot s-o mai aiba.
Astia doi ani au fost cei mai frumosi ani. Au fost grei, am avut depresii, m-am inbolnavit, acasa au fost probleme si am pierdut oameni pe care i-am iubit atat de mult si de la care n-am putut sa imi iau ramas bun. Asta m-a facut sa ma maturizez, sa ma redescopar, sa trec peste niste complexe si sa devin increzator in mine.
Aici am descoperit ca sunt apreciat, ca nu sunt ciudatul frustrat cu blog, tocialar hipster. Aici am dat de oameni ce ma apreciaza si imi vad valoarea, si am realizat ca cei de acasa sunt niste frustrati.
Aici mi-am facut prieteni pe care o sa-i you bec toata viata pentru ca au aparut atunci cand credeam ca e greu, spre imposibil sa-ti faci prieteni. Roman, Alex, Raluca, Sabina, George, Irina, Hakan, Namyi, Youchiro, Morgan, va multumesc pentru tot si mereu o sa ramaneti in sufletul meu. Mi-e atat de greu sa plec pentru ca stiu ca sunt mari sanse sa nu ne mai vedem odata si ca timpul o sa stearga tot. Ikki, Saima, Guo, si ceilalti colegi de laborator, Sensei, Koiama si toti ceilalti de la scoala, va multumesc pentru tot ajutorul acordat. O sa-mi lipseasca administratorul, mama de camin, caminul si cei de acolo. O sa va duc lista. O sa-mi amintesc cu drag de cei ce i-am cunoscut la inceput si de care m-am despartit pentru ca nu aveam nimic in comun: Mart, Nate, Saoshi, Pushkar, Soumia, si care ati mai fost.
Chiar imi doresc sa ne mai vedem odata cu toate ca stiu ca e putin probrabil.

Mai am doua articole pe care vreau sa le scriu pana plec, iar dupa asta nu stiu cand o sa-mi fac curajul sa revin aici. Am nevoie de putin timp sa imi dau seama unde ma indrept si care imi e directia finala.
Pe curand...