Treceți la conținutul principal

Sper sa fie "La revedere Japonia" si nu "Adio"...

Pe cand o a cititi aceste cateva randuri eu voi fi dus in zbor spre casa. Am ales sa sciu articolul asta cu trei zile inainte de plecare pentru ca acum am realizat ca plec. Pana azi m-am tot minitit, am incercat sa nu ma gandesc, sa-mi spun ca nu plec. E un sentiment ciudat. Cei ce nu au trecut prin asa ceva vor spune ca e absurd. Cum sa nu te bucuri ca te intorci acasa, la familie si prieteni vechi? Ma bucur insa mi se rupe sufletul ca plec.
Japonia a fost o mare dragoste. M-am indragostit de ea la prima vedere, si m-a fascinat din ce in ce mai tare cu fiecare descoperire pe care o facea. Faptul ca era atat de inabordabila si de complicata ma facea sa ma simt atras de acest loc. Apoi am urat-o, am urat-o ca e atat de aroganta si meshina, am urat-o ca e prea organizata. Apoi am inselat-o. M-am indragostit de Coreea si mi-am zis ca e mai Hip decat Japonia. Acum o iubesc din nou si sunt gelos pe ceilalti care pot s-o mai aiba.
Astia doi ani au fost cei mai frumosi ani. Au fost grei, am avut depresii, m-am inbolnavit, acasa au fost probleme si am pierdut oameni pe care i-am iubit atat de mult si de la care n-am putut sa imi iau ramas bun. Asta m-a facut sa ma maturizez, sa ma redescopar, sa trec peste niste complexe si sa devin increzator in mine.
Aici am descoperit ca sunt apreciat, ca nu sunt ciudatul frustrat cu blog, tocialar hipster. Aici am dat de oameni ce ma apreciaza si imi vad valoarea, si am realizat ca cei de acasa sunt niste frustrati.
Aici mi-am facut prieteni pe care o sa-i you bec toata viata pentru ca au aparut atunci cand credeam ca e greu, spre imposibil sa-ti faci prieteni. Roman, Alex, Raluca, Sabina, George, Irina, Hakan, Namyi, Youchiro, Morgan, va multumesc pentru tot si mereu o sa ramaneti in sufletul meu. Mi-e atat de greu sa plec pentru ca stiu ca sunt mari sanse sa nu ne mai vedem odata si ca timpul o sa stearga tot. Ikki, Saima, Guo, si ceilalti colegi de laborator, Sensei, Koiama si toti ceilalti de la scoala, va multumesc pentru tot ajutorul acordat. O sa-mi lipseasca administratorul, mama de camin, caminul si cei de acolo. O sa va duc lista. O sa-mi amintesc cu drag de cei ce i-am cunoscut la inceput si de care m-am despartit pentru ca nu aveam nimic in comun: Mart, Nate, Saoshi, Pushkar, Soumia, si care ati mai fost.
Chiar imi doresc sa ne mai vedem odata cu toate ca stiu ca e putin probrabil.

Mai am doua articole pe care vreau sa le scriu pana plec, iar dupa asta nu stiu cand o sa-mi fac curajul sa revin aici. Am nevoie de putin timp sa imi dau seama unde ma indrept si care imi e directia finala.
Pe curand...

Comentarii

  1. Cealaltă Ancuță30 septembrie, 2013

    Of. Citind ce-ai scris tu aici mi-a redeschis o rană. Eu mi-am luat de două ori la revedere de la Franța, de la două seturi de prieteni din două orașe, de la dragul meu Paris. De fiecare dată când m-am suit în avion am lăcrimat și de două ori am primit reproșuri că am apreciat mai mult prietenii de-acolo și nu pe cei de-aici. Dar cei de-acolo, după cum spui tu, față de majoritatea celor de-aci, m-au respectat și apreciat. Și eu vreau să mă întorc acolo fiindcă a devenit țara sufletului meu, cu toate că și eu am lucruri pentru care am urât-o.
    Însă acum îți zic drum bun și în curând bun venit acasă, abia aștept să ne vedem. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar daca ai trecut prin așa ceva cunoști sentimentul. E o lupta ciudata ce se da in tine.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...