Cititul in tren

De cam jumatate de an m-am reapucat de citit, dupa o pauza de cativa ani, pauza in care citeam putin si rar. Am reusit sa fac asta pentru ca am gasit momentul si forma sub care sa citesc: citesc in tren de pe un e-book reader. Asa fac ceva util in cele 40 de minute pe care le petrec zilinic din suburbie pana in oras si inapoi, iar cu ajutorul kindle-ului pot sa imi cumpar carti electronice ce nu ocupa niciun loc de depozitare real, ci doar unul virtual, deci nu o sa am probleme cu bagajul cand o sa plec acasa.

Prima data am vazut oameni cititind in transportul comun, in metrou la Bucuresti. Eram bucuros cand am vaut un tanar citind o carte, nepasator la forfota din jurul lor. Apoi am mai vazut o domana cititind o carte in tramvai in Iasi. In fiecare luni Ziarul de Iasi impreuna cu Polirom vindeau cate o carte iefina. Asta se intampla inainte de cartile de la Adevarul sau Jurnalul National. Insa in Romainia e greu sa citesti, pentru ca ai mari sanse sa ai langa tine, in transportul in comun, pe cineva care asculta la maxim Jaga-jaga sau un puradel ce spune rugaciuni pentru a capata un leu de la un calator. O sa-mi fie frica sa citesc de pe Kindle acasa, pentru ca nu se stie ce tampit o sa sara la mine sa-mi fure dispozitivul, incercand sa faca niste bani pe urma vanzarii lui. S-a incercat un proiect cu carti gratis la metrou la Bucuresti, insa dupa cateva zile cartile au fost furate. Totusi, o prietena mi-a spus ca a vazut oaneni cu e-book reader-e in tramvai in Iasi, deci mai am o sansa. Cele mai mari reusite le ai in CFR, unde la un drum lung, poti citi o carte.

In momentul in care vad pe cineva citind, ma uit la copeta cartii sa vad ce citeste. E o carte pe care am citit-o sau pe care o cunosc? Sau e o carte despre care nu stiu nimic? Exista o pagina de facebook ce se numeste Undergraund NY Public Library, unde sunt postate oameni citind in metroul New York-ez.  Saptamanal intru pe pagina respectiva si ma uit la pozele postate.

On the left she's reading "The Mummy, The Will And The Crypt," by John Bellairs. On the right she's reading to her son, "Ribsy," by Beverly Cleary, Sursa Underground NY Public Library

Insa in Japonia nu reusesc sa ma uit la cartile pe care le citesc oamenii. Si asta nu se intampla pentru ca nu stiu limba, ci pentru ca japonezii isi ascund cartiel dupa copere personalizate. Am intrebat zilele trecute niste colegi de laborator daca citesc (abia am gasit unul) si de ce folosec acele coperte si raspunsul a fost foarte sec: "Mi-e rusine cand cineva se uita la carte mea. Am nevoie de intimitate". Pai mie mi se pare cititul un lucru cu care sa te lauzi. De ce ti-ar di rusine cu asa ceva? Cred ca e vorba de educatie, si e un aspect pe care inca nu il inteleg.

In imagine se poate vedeam cum mama si-a ascuns coperta cartii, cu o coperta alba. Doar copii nu au o coperta, insa de multe ori si ei o fac. Posibil ca acele carti nu erau in dimensiunile strandard de carte si de aceea nu aveau o coperta pentru ea. Sursa poza: Stipesnotdots. Multumes Raluca pentru permisiunea de a folosi poza.

Pe curand...