Treceți la conținutul principal

Strigatul inabusit

Daca ma intrebi care este romanu me preferat, nu stiu sa-ti spun. Mi-au placut multe carti insa nu pot sa compar merele cu perele.
Acum 19 luni, cand ma pregateam sa plec in Japonia am avut o cadere nervoasa. Realizasem ca nu citisem niciun scriitor japonez. Pentru mine asta era mai grav decat faptul ca nu cunosteam limba sau ca aveam doar cunostiinte generale despre cultura si civilizatie. Romane japoneze traduse in romana, in format electronic nu prea exista, asa ca in ultimul timp am inceput sa citesc in engleza doar ca imi e mai greu. De aceea cand am vazut in biblioteca lui Roman (n.r. Roman Pasca) volulul lui Kenzaburo Oe, roman tradus de el, am dat din gene lung si l-am rugat sa-mi imprumute cartea.
Cu toate ca nu sunt cunoscator de japoneza, dar pentru ca sunt perspicace si am un simt de observatie foarte dezvoltat, mi-am dat seama ca  greu sa traduci din japoneza. Cu toate ca limba pare destul de plastica, in spatele fiecarui kanji se ascunde nu numai un cuvant, ci o sumedenie de noante. Asa ca o traducere din japoneza, tine mult de interpretare.  De aceea ma bucur ca am citit romanul asta intr-o traducere facuta de Roman, pentru ca am inceput sa-l cunosc destul de bine si sa-l consider prieten. I-am simtit sufletul in cartea asta si lucrul asta mi-a placut mult. Cred ca daca imi dai o carte japoneza tradusa in trei variante, de trei traducatori diferiti, iti zic care e traducerea lui.

Despre cartea propriuzisa nu pot sa zic decat ca se inscrie in categoria din inceputul articolului. Mi-a fost teama s-o citesc pentru ca nu prea ma inteleg bine cu scriitorii laureati cu Nobel. In ultimii ani am incercat sa  citesc pe Elfide Jelinek si Herta Muller insa nu am reusit. Laureati mai vechi ca Gabriel Garcia Marquez sau Albert Camus au fost, insa, pe placul meu. Deci ma aflat pe un teren minat si nu stiam unde o sa calc. Oe luse Nobelul in 1994, deci era relativ recent si era poatmodern, era greu sa-mi dau seama daca o sa-mi placa sau nu. Si s-a dovedit a fi una din cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata. Nu pot sa spun despre ce e, pentru ca e absurd la un astfel de roman sa spui ca e vorba despre doi frati ce se intorc in satul natal, un loc uitat de lume, sa se regaseasca. E abusud sa spui ca este o carte despre un om trist... Povestea cartii e de fapt in alta lume, cea a gandurilor si a amintirilor si actiunea din prezent e doar cea care declanjeza avalansa de amintiri si ganduri.
De data asta nu pot spune tuturor sa citeasca aceasta carte ci ii rog pe cei ce se cred in stare. Eu sunt insa sub influenta lui, cu toate ca a trecut o saptamana de atunci si cu toate ca citesc alta carte.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...