Strigatul inabusit

Daca ma intrebi care este romanu me preferat, nu stiu sa-ti spun. Mi-au placut multe carti insa nu pot sa compar merele cu perele.
Acum 19 luni, cand ma pregateam sa plec in Japonia am avut o cadere nervoasa. Realizasem ca nu citisem niciun scriitor japonez. Pentru mine asta era mai grav decat faptul ca nu cunosteam limba sau ca aveam doar cunostiinte generale despre cultura si civilizatie. Romane japoneze traduse in romana, in format electronic nu prea exista, asa ca in ultimul timp am inceput sa citesc in engleza doar ca imi e mai greu. De aceea cand am vazut in biblioteca lui Roman (n.r. Roman Pasca) volulul lui Kenzaburo Oe, roman tradus de el, am dat din gene lung si l-am rugat sa-mi imprumute cartea.
Cu toate ca nu sunt cunoscator de japoneza, dar pentru ca sunt perspicace si am un simt de observatie foarte dezvoltat, mi-am dat seama ca  greu sa traduci din japoneza. Cu toate ca limba pare destul de plastica, in spatele fiecarui kanji se ascunde nu numai un cuvant, ci o sumedenie de noante. Asa ca o traducere din japoneza, tine mult de interpretare.  De aceea ma bucur ca am citit romanul asta intr-o traducere facuta de Roman, pentru ca am inceput sa-l cunosc destul de bine si sa-l consider prieten. I-am simtit sufletul in cartea asta si lucrul asta mi-a placut mult. Cred ca daca imi dai o carte japoneza tradusa in trei variante, de trei traducatori diferiti, iti zic care e traducerea lui.

Despre cartea propriuzisa nu pot sa zic decat ca se inscrie in categoria din inceputul articolului. Mi-a fost teama s-o citesc pentru ca nu prea ma inteleg bine cu scriitorii laureati cu Nobel. In ultimii ani am incercat sa  citesc pe Elfide Jelinek si Herta Muller insa nu am reusit. Laureati mai vechi ca Gabriel Garcia Marquez sau Albert Camus au fost, insa, pe placul meu. Deci ma aflat pe un teren minat si nu stiam unde o sa calc. Oe luse Nobelul in 1994, deci era relativ recent si era poatmodern, era greu sa-mi dau seama daca o sa-mi placa sau nu. Si s-a dovedit a fi una din cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata. Nu pot sa spun despre ce e, pentru ca e absurd la un astfel de roman sa spui ca e vorba despre doi frati ce se intorc in satul natal, un loc uitat de lume, sa se regaseasca. E abusud sa spui ca este o carte despre un om trist... Povestea cartii e de fapt in alta lume, cea a gandurilor si a amintirilor si actiunea din prezent e doar cea care declanjeza avalansa de amintiri si ganduri.
De data asta nu pot spune tuturor sa citeasca aceasta carte ci ii rog pe cei ce se cred in stare. Eu sunt insa sub influenta lui, cu toate ca a trecut o saptamana de atunci si cu toate ca citesc alta carte.
Pe curand...